1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Succes neaşteptat pentru Angela Merkel

Preşedinta Uniunii Creştin-Democrate, Angela Merkel, a fost confirmată ieri pentru a treia oară consecutiv la conducerea formaţiunii, cu un surprinzător procent: 93% din voturi.

Creştin-democraţii o susţin în continuare

Creştin-democraţii o susţin în continuare

Cel mai slab rezultat, dintre cei patru candidaţi la postul de vicepreşedinte, l-a obţinut Premierul landului Renania de Nord-Westfalia, Jürgen Rüttgers cu doar 58 de procente. Să fie aceasta răzbunarea colegilor de partid pentru atitudinea critică a lui Rüttgers la adresa politicii sociale a Uniunii?

Angela Merkel ar trebui să îi mulţumească lui Jürgen Rüttgers. În ultimele luni, în rândurile creştin-democraţilor au existat multe nemulţumiri faţă de preşedinta şi cancelara federală. În primăvară, mult disputata lege anti-discriminare propusă de social-democraţi a fost acceptată fără schimbări, în vară Merkel a negociat cu SPD reforma în domeniul sănătăţii, criticată atât de creştin-democraţi cât şi de populaţie. În spatele uşilor, în filiale, politicienii nu au încetat să comenteze: greşelilor se vor reflecta în rezultatul congresului. Ceea ce s-a şi întâmplat, dar, în cu totul alt sens. Angela Merkel a fost realeasă la conducerea CDU cu un rezultat mai bun decât în urmă cu doi ani: 93 în loc de 88 de procente.

Rezultatul este legat de Jürgen Rüttegers şi de o altă reformă, care nelinişteşte populaţia, reforma de pe piaţa muncii, aşa numitul „pachet-Hartz”, iniţiat de Gerhard Schröder, dar cu aprobarea CDU. Şomerii mai în vârstă sunt foarte afectatţi de schimbările propuse, mulţi dintre ei ajung să trăiască, după ani întregi de muncă, în sărăcie lucie. Juergen Ruettgers, Premierul şi şeful creştin-democraţilor din landul Renania de Nord-Westfalia a fost împotriva acestei reforme, iar sondajele îl sprijineau cu peste 80 la sută din votul populaţiei. Propunerea sa era însă un afront la adresa politicii actualului Cancelar, care vine în întâmpinarea economiei. Poziţie criticată de asemenea de Rüttgers.

Angela Merkel şi apropiaţii ei nu au atacat frontal aripa socială a CDU, transformând scandalul pe cale să izbucnească într-o bază de discuţie. Mişcare apreciată de colegii de partid şi răsplătită cu votul de ieri. Iar rezultatul extrem de slabobţinut de Rüttgers, care a candidat la funcţia de vicepreşedinte - doar 58 de procente - este de fapt un cartonaş galben. Un cartonaş pe care îl va accepta cu uşurinţă, întrucât în fieful său, în Renania de Nord-Westfalia, criticile lui Rüttgers i-au adus un plus de popularitate. În cadrul partidului, Rüttgers va continua să lupte pentru o politică socială. Iar Angela Merkel nu va fi mereu împotriva acestei tendinţe. În discursul de ieri, Cancelara însăşi a recunoscut: o linie politică respinsă de populaţie nu poate asigura victoria CDU la alegerile viitoare.

  • Data 28.11.2006
  • Autoare/Autor Peter Stützle / Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Ho
  • Data 28.11.2006
  • Autoare/Autor Peter Stützle / Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Ho