1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Subsidiaritatea și câinii vagabonzi

Controversa iscată de legea câinilor fără stăpân se referă nu atât la drepturile animalelor, cât la subsidiaritate și la libertatea comunităților mici de a decide în mod autonom.

Keywords gehsteig hund müde noppen obdachlos straßen straßenrand Land Malaysia URL http://de.fotolia.com/id/3592106

Disputa privind legea câinilor fără stăpân arată cât de precară este autonomia locală în România. Modul general de funcționare a statului e preponderent centralist și nu lasă prea mult loc inițiativei locale, dar nici atunci cînd o problemă e delegată în mod expres către comunitatea locală, nici atunci nu se produce un răspuns adecvat. Comunitățile locale sunt pur și simplu paralizate și nu par capabile să ia decizii nici atunci când sunt invitate prin lege să o facă.

Chestiunea câinilor vagabonzi scoate la iveală cât de anemice sunt reflexele de autonomie, căci faptul cel mai important a părut să treacă neobservat: euthanasierea câinilor vagabonzi a fost lăsată de fapt, în largă măsură, pe seama deciziei locale.

Este prima aplicare explicită, aproape didactică, a principiului subsidiarității. Legea nu decide decât în situații extreme (câini bolnavi și irecuperabili sau câini violenți și dresați pentru atac), în rest orice decizie revenind autorităților locale, dar și atunci abia după o consultare directă a comunității.

După ce au expirat termenele de găzduire, mult mai largi decât în Ordonanța din 2001, consiliile locale au toată libertatea de a-i consulta pe cetățeni și, după caz, de a elibera câinii, şi a-i trimite înapoi, pe stradă.

E adevărat că legea obligă în prealabil la o vastă operațiune de capturare, cu termene și proceduri de îngrijire și adopție și un număr oarecare de euthanasieri obligatorii, dar în cele mai multe cazuri câinii se vor putea întoarce triumfători pe stradă, în cea mai deplină legalitate. După purgatoriul adăposturilor, supraviețuitorii vor dobândi o totală imunitate.

În sesizarea pe care a făcut-o la Curtea Constituțională, Opoziția (70 de deputați PSD și 54 de deputați PNL) a invocat nereguli procedurale, arătând că forma adoptată la Cameră nu mai are nici o legătură cu cea dezbătută în Senat. Dar principala obiecție se referă la euthanasierea animalelor.

Deputații opoziției au susținut că ”euthanasierea este contrară principiilor și prevederilor Declarației Universale a Drepturilor Animalelor, proclamată de U.N.E.S.C.O. în 1978.

Documentul prevede la art 1. că ”toate animalele au în mod egal dreptul la existență în cadrul echilibrului ecologic”, iar la art. 2, că: "orice formă de viață animală are dreptul la respect” și, la art. 3, că: ”nici un animal nu trebuie supus unor tratamente brutale sau a unor acte de cruzime”. În fine art.7 afirmă că: ”Sacrificarea oricărui animal care nu este absolut necesară, precum și orice decizie care duce la un asemenea act constituie o crimă”.

Dezbaterea e incitantă și ea pune față în față spiritul conservator cu progresismul ecologist dus la extrem. Dar este evident de la bun început că euthanasierea câinilor incurabili și a celor violenți, așa cum e descrisă de lege, ar putea prea bine să fie îngăduită și de această severă „biblie” a verzilor.

Prin urmare, adevărata dezbatere se referă la cine ia decizia în privința euthanasierii: legea sau în mod subsidiar comunitățile locale?
Deputații opoziției ar dori ca interzicerea euthanasierii să se facă direct prin lege. Legea oferă însă comunităților locale posibilitatea de a adopta orice decizie doresc.

Dezbaterea despre euthanasie se poate muta ea însăși, cu întregul ei arsenal, din Parlament în comunitățile mici, investite dintr-o dată cu o deplină libertate de a lua decizii.

Dacă localismul și solidaritățile comunitare ar fi mai conștiente de sine în România, atunci cu siguranță că această ceartă nu ar mai avea loc și fiecare comună și-ar adopta propriile ei reglementări, fără să mai fie nevoie de o dezbatere națională. În definitiv nu comunitățile mici au fost acelea care în ultimii 10 ani s-au opus mereu, la firul ierbii, oricăror tentative de lichidare a câinilor ”comunitari”?

Ceea ce nu se vede prea clar, din păcate, este că dezbaterea privitoare la legea câinilor fără stăpân se referă în primul rând la subsidiaritate.


Autor: Horațiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Petre M. Iancu