1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Subsecuriştii

Securismul continuă să bântuie societatea românească - ea trebuie acum curăţată nu doar de securişti, ci şi de uneltele acestora, subsecuriştii — umilele, dar veninoasele personaje din sistemul administraţiei de stat.

Acţiunea ochiul şi timpanul

Acţiunea "ochiul şi timpanul"

Interviul prin care Carol Sebastian — fost redactor la BBC, fost redactor-şef la „Cotidianul”, fost moderator al unei emisiuni politice la TVR — şi-a recunoscut colaborarea cu Securitatea a împărţit lumea publică în două tabere. Unii sunt apărători ai jurnalistului, explicându-şi simpatia prin contextul racolării, alţii îl acuză că le-a înşelat aşteptările.

Or, tocmai acesta e elementul spectaculos intervenit în ultima vreme: lumea nu s-a mai repezit asupra victimei, ca pentru a-şi exorciza propriii demoni, ci încearcă să gândească lucrurile contextual. De ce-ai învinui un tânăr de douăzeci şi unu de ani c-a intrat în solda Diavolului, dar în acelaşi timp nu faci nici un efort pentru a-l scoate pe Diavol din bârlog? Din interviul lui Sebastian rezultă cu precizie că Securitatea nu era alcătuită doar din tradiţionalii „băieţi cu ochi albaştri.” Ea avea serioase puncte de sprijin în fiecare instituţie a statului, de la conducere până la personalul auxiliar. Nu era vorba, aşadar, doar de o grupare scelerată, care, prin abuz, ajunsese la o putere enormă, ci de un întreg sistem.

E limpede că forţa Securităţii era dată de teroarea surdă pe care a ştiut s-o răspândească. Te întrebi cum a fost posibil aşa ceva, din moment ce Securitatea făcea tot ce-i stătea în puteri să rămână invizibilă, nu dădea comunicate, folosea pseudonime şi refuza o confruntare directă cu cei suspecţi. Încercând să refac, mintal, câteva scene ale vieţii din vremea comunismului, nu pot să alung sentimentul că am fost supuşi unei permanente presiuni din partea complicilor Securităţii. E vorba de funcţionarul care-ţi arăta, cu gesturi semnificative, că nu e bine să vorbeşti în birou, pentru că erau microfoane, de cel care te trăgea discret de limbă, pozând în preot confesor, pentru ca, ulterior, să afli că Securitatea ştia totul despre tine. E vorba de toată acea reţea de oameni de prisos, de la portar la pompier, şi de la responsabilul cu protecţia muncii la şefa de cabinet, care alcătuiau nodurile unei plase căreia n-aveai cum să i te sustragi.

Securismul continuă să bântuie societatea românească mai degrabă prin astfel de personaje decât prin securiştii înşişi. Capetele au căzut, s-au retras, s-au metamorfozat, dar marele trup hidos al monstrului se mişcă printre noi. Ei fac în continuare jocurile, ei lansează zvonurile şi stabilesc o sinistră bursă a valorilor. Prin ei se decide cine e „patriot” şi cine e „de încredere”, prin ei se aranjează locuri de muncă şi se „vând ponturi”, tot prin ei respiră organismul social al ţării.

În ultimul an şi jumătate s-au pus câteva baze în vederea demantelării comunismului. Cam târziu, dar e bine şi aşa. Din el vor rămâne, însă, bucăţile de hârtie dacă nu va fi dublat şi de o analiză la sânge a stilului de lucru al Securităţii, care a reuşit să-şi anexeze sute de mii de oameni. Aceştia au fost transformaţi în unelte docile ale politicii sale de exterminare nu doar a oricărei forme de opoziţie, ci şi de extirpare a tot ce e normal şi decent. E important ca societatea românească să fie curăţată nu doar de securişti, ci şi de uneltele acestora, subsecuriştii — umilele, dar veninoasele personaje din sistemul administraţiei de stat.

  • Data 25.07.2006
  • Autoare/Autor Mircea Mihăieş
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2yv
  • Data 25.07.2006
  • Autoare/Autor Mircea Mihăieş
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2yv