Subdezvoltare democratică: Franţa, Iranul, arsenalul irakian şi serviciile secrete apusene
3 februarie 2004Publicitate
"Franţa e o ţară lovită de subdezvoltare democratică", e de părere ziarul parizian Liberation, comentînd marţi condamnarea pentru corupţie a lui Alain Juppe, omul de casă al preşedintelui Chirac. Mai întîi, Juppe nu e doar un om politic de duzină, ci însuşi "vicepreşedintele republicii franceze şi preşedintele principalului partid guvernamental, Uniunea pentru o mişcare populară. Pe scurt, el este inima atomică şi centrul nervos al sistemului Chirac". Pe de altă parte, deşi Juppe e autorul unei cărţi despre Montesquieu, teoreticianul împărţirii puterilor în stat, Franţa, (subdezvoltată în domeniul democraţiei), "nu e în stare, în ciuda tuturor eforturilor ei, să respecte această regulă de temelie a statului de drept, care este împărţirea puterilor", conchide Liberation.
Incă şi mai necruţător e verdictul ziarului danez conservator Berlingske Tidende, care scoate în relief, citez" culmile tot mai înalte ale oportunismului lui Jaques Chirac". Neruşinarea lui, mai scrie ziarul, "desfide convingerea tuturor celor ce refuză să creadă că Chirac şi-ar mai putea depăşi proppriul său recod de oportunism şi obrăznicie ordinară".
Pe lîngă el premierul italian Berlusconi e uşă de biserică. Doar ignoranţii au putut crede că rezistenţa lui Chirac împotriva războiului irakian ar fi fost dictată nu de ambiţii ci de dragostea sa de pace. Toţi ceilalţi au ştiut că decisive în această privinţă au fost visurile lui teatrale de a conduce o mare putere. Ultimele săptămîni au revelat "un preşedinte care nu se dă îndărăt să se tîrască pe burtă nici în faţa Chinei comuniste, spre a satisface astfel interesele imediate ale Franţei. Iar mai nou, Chirac l-a elogiat chiar pe Alain Juppe, după condamnarea acestuia pentru corupţie. Or, preşedintele a scăpat de o acuzaţie proprie în acest dosar, doar graţie imunităţii acordate lui de dragul funcţiei sale prezidenţiale", reliefează cotidianul din Copenhaga.
Dar, dacă Franţa e subdezvoltată democratic, cum oare trebuie calificat Iranul? Comentînd alegerile iraniene, ziarul german Maerkische Oderzeitung subliniază că "de un scrutin democratic în această ţară nici vorbă nu poate fi, devreme ce criza de stat persană este imanentă, întrucît sistemul (teocratic) nu poate fi cu adevărat reformat". Veritabilul centru de putere al ţării se află sub controlul liderului clerical, aiatolahul Kamenei, ale cărui gărzi revoluţionare pot bloca oricînd parlamentul.
Cum funcţionează în schimb sistemul american, iar în contextul lui administraţia americană, aflăm din paginile ziarului italian La Repubblica. Comentînd instituirea de către Casa Albă a unei Comisii de anchetă privind modul în care serviciile secrete au stabilit că Saddam Hussein posedă arsenale de distrugere în masă, cotidianul roman notează: "Bush a adoptat iniţiativa înainte de a fi forţat de alţii să procedeze astfel, ceea ce reprezintă o constantă a felului în care operează Bush", în special de cînd campania electorală a înlocuit prin manevre şi tactici dezbaterea politică. Stăruie deci opoziţia democrată asupra unei comisii de anchetă? Ei bine, de acord, o va avea, dar Casa Albă stabileşte regulile după care va lucra.
Ziarul cehesc Pravo evidenţiază caracterul decisiv al presiunii opiniei publice americane, care a determinat adoptarea deciziei instituirii acestei comisii de anchetă, în fond prima recunoaştere, fie şi indirectă, a faptului că atacul asupra Irakului s-a produs în baza unor prezumţii eronate, din moment ce nu s-au găsit în această ţară arme de exterminare în masă. Chestiunea arsenelalelor lui Saddam ar putea dobândi deci "dimensiuni cu totul explozive" în acest an electoral american.
Şi unii editorialişti englezi salută demersul similar, adoptat de premierul britanic Tony Blair, deşi deplîng în genere faptul că liderul de la Londra nu şi-a adoptat decizia înainte ca Bush să-i forţeze mîna prin instituirea propriei sale comisii de anchetă. "Bush nu i-a lăsat lui Blair loc de întors", observă The Independent, atrăgînd atenţia asupra unei distincţii subtile, dar nu mai puţin importante. Astfel Bush, altfel decît Blair, n-a argumentat necesitatea războiului pentru înlăturarea lui Saddam Hussein exclusiv în baza primejdiei militare emanînd de la arsenalele dictatorului irakian.
Incă şi mai necruţător e verdictul ziarului danez conservator Berlingske Tidende, care scoate în relief, citez" culmile tot mai înalte ale oportunismului lui Jaques Chirac". Neruşinarea lui, mai scrie ziarul, "desfide convingerea tuturor celor ce refuză să creadă că Chirac şi-ar mai putea depăşi proppriul său recod de oportunism şi obrăznicie ordinară".
Pe lîngă el premierul italian Berlusconi e uşă de biserică. Doar ignoranţii au putut crede că rezistenţa lui Chirac împotriva războiului irakian ar fi fost dictată nu de ambiţii ci de dragostea sa de pace. Toţi ceilalţi au ştiut că decisive în această privinţă au fost visurile lui teatrale de a conduce o mare putere. Ultimele săptămîni au revelat "un preşedinte care nu se dă îndărăt să se tîrască pe burtă nici în faţa Chinei comuniste, spre a satisface astfel interesele imediate ale Franţei. Iar mai nou, Chirac l-a elogiat chiar pe Alain Juppe, după condamnarea acestuia pentru corupţie. Or, preşedintele a scăpat de o acuzaţie proprie în acest dosar, doar graţie imunităţii acordate lui de dragul funcţiei sale prezidenţiale", reliefează cotidianul din Copenhaga.
Dar, dacă Franţa e subdezvoltată democratic, cum oare trebuie calificat Iranul? Comentînd alegerile iraniene, ziarul german Maerkische Oderzeitung subliniază că "de un scrutin democratic în această ţară nici vorbă nu poate fi, devreme ce criza de stat persană este imanentă, întrucît sistemul (teocratic) nu poate fi cu adevărat reformat". Veritabilul centru de putere al ţării se află sub controlul liderului clerical, aiatolahul Kamenei, ale cărui gărzi revoluţionare pot bloca oricînd parlamentul.
Cum funcţionează în schimb sistemul american, iar în contextul lui administraţia americană, aflăm din paginile ziarului italian La Repubblica. Comentînd instituirea de către Casa Albă a unei Comisii de anchetă privind modul în care serviciile secrete au stabilit că Saddam Hussein posedă arsenale de distrugere în masă, cotidianul roman notează: "Bush a adoptat iniţiativa înainte de a fi forţat de alţii să procedeze astfel, ceea ce reprezintă o constantă a felului în care operează Bush", în special de cînd campania electorală a înlocuit prin manevre şi tactici dezbaterea politică. Stăruie deci opoziţia democrată asupra unei comisii de anchetă? Ei bine, de acord, o va avea, dar Casa Albă stabileşte regulile după care va lucra.
Ziarul cehesc Pravo evidenţiază caracterul decisiv al presiunii opiniei publice americane, care a determinat adoptarea deciziei instituirii acestei comisii de anchetă, în fond prima recunoaştere, fie şi indirectă, a faptului că atacul asupra Irakului s-a produs în baza unor prezumţii eronate, din moment ce nu s-au găsit în această ţară arme de exterminare în masă. Chestiunea arsenelalelor lui Saddam ar putea dobândi deci "dimensiuni cu totul explozive" în acest an electoral american.
Şi unii editorialişti englezi salută demersul similar, adoptat de premierul britanic Tony Blair, deşi deplîng în genere faptul că liderul de la Londra nu şi-a adoptat decizia înainte ca Bush să-i forţeze mîna prin instituirea propriei sale comisii de anchetă. "Bush nu i-a lăsat lui Blair loc de întors", observă The Independent, atrăgînd atenţia asupra unei distincţii subtile, dar nu mai puţin importante. Astfel Bush, altfel decît Blair, n-a argumentat necesitatea războiului pentru înlăturarea lui Saddam Hussein exclusiv în baza primejdiei militare emanînd de la arsenalele dictatorului irakian.
Publicitate