SUA, Israelul şi soluţia celor două state

Lucrurile s-au schimbat însă, la Ierusalim, odată cu accesul la putere al actualei alianţe guvernamentale. Ce planuri de viitor au, pentru Orientul Mijlociu, guvernele american şi israelian? Petre Iancu analizează aceste poziţii:

Din raţiuni deopotrivă ideologice şi pragmatice, guvernul Netanyahu şi-a asumat o atitudine oarecum ambiguă faţă de ideea înfiinţării unui stat palestinian. Fără s-o respingă integral, premierul israelian a refuzat şi la Washington s-o susţină explicit, ştiind bine că se situează în răspăr faţă de poziţia oficială adoptată de administraţia Obama.

Motivele oscilaţiei strategiilor externe ale Israelului sunt pe cât de diverse, pe atât de persistente. Asumându-şi sciziunea mişcării sioniste, fostul premier Sharon optase din raţiuni eminamente pragmatice în favoarea fondării unui stat palestinian şi adoptase chiar măsuri concrete în vederea creării acestei entităţi.

Sharon sfidase o puternică opoziţie internă, cantonată în ideea unui stat evreiesc cuprinzând întregul teritoriu biblic al Ţării Sfinte, întrucât procedase la desfiinţarea aşezărilor evreieşti din Gaza şi la retragerea completă din fâşie a trupelor israeliene. O făcuse în virtutea convingerii că, din raţiuni demografice, statul evreu nu-şi va putea păstra concomitent şi caracterul evreiesc şi pe cel democratic, dacă nu reuşeşte să se despartă de palestinieni.

Dar războiul din Liban, din 2006, precum şi confruntarea din Gaza i-au livrat cabinetului Netanyahu argumente solide în favoarea tezei, potrivit căreia concesiile teritoriale, departe de a contribui la rezolvarea litigiului din Orientul Mijlociu, au provocat prejudicii prea serioase pentru a mai putea fi ignorate.

Aceste concesii, afirmă guvernul de la Ierusalim, au fost interpretate în lumea islamică drept recompense acordate extremismului. Ele au încurajat ca atare terorismul, au dus la acapararea controlului în Gaza şi în sudul Libanului de către mişcări radicale, favorizînd simultan extinderea influenţei iraniene în regiune prin intermediul unor interpuşi terorişti de felul organizaţiilor islamiste Hamas şi Hizbullah.

În consecinţă, Netanyahu pledează în favoarea unei noi abordări a întregului set de probleme. Guvernul israelian revendică în special rezolvarea urgentă a ameninţării nucleare iraniene, şi definirea prealabilă, exactă, a substanţei unui viitor stat palestinian, determinându-i-se gradul de suveranitate, înainte de a se trece la înfiinţarea lui.

Nu e un secret că se cască aici un amplu clivaj între poziţiile israeliană şi americană. Casa Albă insistă asupra unei îngheţări a construcţiei de aşezări evreieşti în ţinutul de pe malul apusean al Iordanului şi a elaborat împreună cu regele Iordaniei o iniţiativă de soluţionare a litigiului, care se apropie mult de planul de pace saudit, propus în 2002.

Planul Obama-Abdullah vizează înfiinţarea unui stat palestinian contiguu şi democratic, dar demilitarizat, cu capitala în răsăritul Ierusalimului şi internaţionalizarea cartierului vechi al oraşului sfânt. Pe de altă parte, negocierile la vârf americano-israeliene nu s-au soldat cu un eşec complet, devreme ce la Washington s-au preluat parţial două propuneri israeliene.

Prima vizează limitarea temporală a ofertei de negocieri avansate Iranului. Ceea de-a doua solicită normalizarea relaţiilor cu statele arabe înaintea soluţionării definitive a litigiului cu palestinienii. La 4 iunie, Obama le va propune, de la Cairo, ţărilor islamice să adopte şi ele, cot la cot cu Israelul, măsuri de restabilire a încrederii mutuale.

Or, tocmai acest punct al planului american pare greu realizabil, dacă nu de-a dreptul utopic. Cu atât mai mult cu cât o amplă ostilitate desparte nu doar lumea arabă şi islamică de statul evreu, ci divizează profund şi poporul palestinian, scindat între adepţii grupărilor Fatah şi Hamas, ceea ce-i reduce sensibil creditul democratic.

Autor: Petre Jancu
Redactor: Rodica Binder