1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

SUA dau note mici la capitolul “respectarea drepturilor omului”

Departamentul de Stat a publicat ieri raportul anual privind starea drepturilor omului, ocazie cu care constată o înrăutăţire a situaţiei în lume. Şefa diplomaţiei americane, Hillary Clinton, a criticat mai ales Rusia.

default

În privinţa respectării drepturilor omului, Rusia se află pe un drum greşit, relevă raportul publicat ieri la Washington de către Departamentul de Stat. O înrăutăţire se poate constata şi în ţări asiatice, în Orientul Apropiat, Africa şi Europa de Est. Progrese a putut constata Ministerul de Externe american, dimpotrivă, în Irak şi Afganistan. Hillary Clinton a subliniat cu ocazia prezentării documentului: “Stimularea drepturilor omului este o prioritate a politicii n oastre externe”.

Administraţia americană consideră că guvernul şi instituţiile de stat din Rusia pun sub semnul întrebării drepturile omului şi încalcă sistematic libertatea de opinie, libertatea presei şi dreptul la liberă adunare. Numai anul trecut au fost ucişi în Rusia cinci ziarişti. În plus, puterea se concentrază din ce în ce mai tare în mâinile preşedintelui Dimitri Medvedev şi a premierului Vladimir Putin.

Cu ocazia acţiunilor militare în Georgia s-a făcut uz de violenţă şi împotriva civililor. În nordul Caucazului şi în Cecenia, militari ruşi sunt implicaţi în crime, cazuri de tortură şi alte delicte, fără a fi traşi la răspundere. În plus, alegerile parlamentare din decembrie 2007 şi alegerile prezidenţiale din martie 2008 nu au corespuns standardelor internaţionale - se mai arată în document.

China păcătuieşte

China, Sicherheitsvorkehrungen in China

China întoarce spatele drepturilor omului?

Şi în China s-a înrăutăţit anul trecut situaţia respectării drepturilor omului, din perspectivă americană. S-au înmulţit mai ales cazurile de şicanare a dizidenţilor, încălcarea drepturilor religioase în Tibet şi în regiunile locuite de minoritatea uigurilor musulmani. Cazuri numeroase de încălcare a drepturilor omului s-au înregistrat pe marginea unor evenimente de înaltă ţinută, cum a fost Olimpiada de la Beijing din vara anului trecut, dar şi în timpul frământărilor din Tibet. Guvernul chinez a supravegheat, şicanat şi arestat o serie de activişti ai drepturilor omului, ziarişti şi avocaţi, se mai arată în raportul Departamentului de Stat.

Într-o primă reacţie, agenţia de presă chineză Xinhua deplânge faptul că Departamentul de Stat închide ochii faţă de “istoricele succese, recunoscute în plan internaţional”, obţinute de China în privinţa ameliorării drepturilor omului. Raportul este “lipsit de fundament” şi se amestecă “în mod iresponsabil în treburile interne” ale unui stat suveran, subliniază partea chineză.

Dintre ţările africane, mai ales Zimbabwe este criticată în documentul american. Numărul cazurilor de încălcare a drepturilor omului a crescut în 2008 îngrijorător în această ţară condusă de preşedintele Robert Mugabe. Aceasta a provocat o criză umanitară soldată cu moartea multor persoane. Guvernul Mugabe a împiedicat activitatea organizaţiilor umanitare, ceea ce a înmulţit problemele ţarii pe fundalul politicilor eşuate în domeniul agriculturii şi alimentaţiei. Regimul din Zimbabwe asupreşte în plus sistematic opoziţia.

Pe marginea raportului sunt reclamate şi cazuri de încălcare a drepturilor omului în Germania. Astfel, au existat cazuri isolate de discriminare pe motive religioase şi entice. Xenofobia este un fenomen larg răspândit în Germania, apreciază experţii americani. În general însă, statul german respectă drepturile omului, se mai arată în raportul Departamentului de Stat de la Washington.