1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

SUA au început consolidarea capacităţilor militare în Europa de Est

Statele Unite au început consolidarea capacităţilor militare în Europa de Est. Un important convoi de vehicule blindate americane a intrat joi in Polonia.

Brigadă de tancuri americane în Polonia

Brigadă de tancuri americane în Polonia

Statele Unite au început consolidarea capacităţilor militare în Europa de Est, primele echipamente fiind transferate încă de săptămâna trecută în Germania. Joi, un convoi format din 24 de vehicule blindate Humvee şi zece camioane a fost primit la graniţa germano-poloneză de către soldaţii polonezi. În context, Associated Press scrie că "militarii americani care au intrat în Polonia îndeplinesc un vis mai vechi al polonezilor după căderea comunismului, în 1989, respectiv de a avea trupe din Statele Unite pe teritoriul lor, ca măsură de intimidare a Rusiei". Ţările baltice, dar şi Polonia şi-au exprimat deseori îngrijorarea în privinţa agresiunii pe care Moscova o manifestă în regiune, temeri amplificate de implicarea rusă în Ucraina şi Siria.

Generalul american Kenneth L.Kamper a declarat că brigada care a ajuns în Polonia este formată din militari bine instruiţi, profesionişti, a căror prezenţă în această ţară reprezintă dovada angajamentului asumat de Statele Unite.

James Mattis, desemnat de preşedintele Donald Trump pentru funcţia de secretar al Apărării a declarat la rândul său că Statele Unite vor trebui să contracareze comportamentele Rusiei în situaţiile în care cele două ţări nu pot coopera. Mattis este de părere că "cel mai important lucru este să recunoaştem realitatea confruntării cu Vladimir Putin şi să luăm act de faptul că încearcă să destrame Alianţa Nord-Atlantică. Este, deci, nevoie de măsuri integrate, atât diplomatice, cât şi economice sau militare, în colaborare cu aliaţii".

Prezenţa prin rotaţie a unităţii militare americane în Polonia, în ţările baltice, Ungaria, România şi Bulgaria, are ca scop oficial consolidarea securităţii în regiune. Este cea mai mare desfăşurare de forţe realizată de americani în Europa în ultimele decenii. Soldaţii americani vor participa la sfârşitul lunii la diverse manevre împreună cu militari din alte ţări NATO.

Măsura este intens contestată de Rusia. "Noi considerăm acest lucru drept o ameninţare împotriva Rusiei", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. Kremlinul apreciază că "este vorba de o operaţiune care ameninţă interesele şi securitatea Rusiei". Fără a nominaliza explicit Statele Unite, Peskov a criticat faptul că "ţări terţe" îşi întăresc prezenţa militară la graniţele Rusiei în Europa. "Nici măcar nu este vorba despre o țară europeană", a mai precizat purtătorul de cuvânt al lui Putin.

Potrivit NATO şi Statelor Unite, manevrele din Polonia şi din ale ţări aliate din estul Europei, inclusiv România, au un caracter pur defensiv.

Declaraţii pozitive din Germania

Trimiterea a patru mii de soldaţi americani în Polonia, dar şi în România, Bulgaria şi ţările baltice a fost lăudată şi de premierul landului german Brandenburg, social-democractul Dietmar Woidke. Acesta a declarat: "Sunt ferm convins că decizia NATO a fost justificată şi corectă. Cunosc foarte bine situaţia din Polonia, teama produsă de rezultatele politicii externe ruseşti din ultimii trei ani".

Unii experţi în politică externă din Germania acuză faptul că, în conflictul ruso-ucrainean, nu se mişcă nimic.

Karl-Georg Wellmann de la CDU consideră că rezolvarea situaţiei din Ucraina trebuie să aibă prioritate în faţa altor lucruri. "Există multe propuneri din partea ministerului nostru de externe pentru a discuta despre controlul înarmării în regiunii. Acest lucru mi se pare foarte util. Apoi, să apară şi lucrurile plăcute: sporirea bunăstării oamenilor şi schimburi comerciale. Asta vrem să facem şi noi cu Rusia, însă aceste planuri au nevoie de două tabere. Or, în acest moment, Rusia nu este pregătită pentru acest pas".

Preşedintele bulgar, speriat de o eventuală reîmpărţire a sferelor de influenţă

„Dacă Donald Trump va încheia o înțelegere separată cu Rusia pentru o împărțire a sferelor de influență, acest lucru va fi dezastruos pentru Bulgaria”, a declarat președintele bulgar în exercițiu, Rosen Plevneliev, într-un interviu acordat unui post de televiziune din ţara sa.

În cadrul discuţiei, Rosen Plevneliev s-a declarat mândru că este „primul președinte bulgar care își exprimă categoric dezaprobarea față de politica Rusiei”. În opinia preşedintelui bulgar, Moscova încalcă dreptul internațional.

În acest context, președintele bulgar aflat încă în funcție i-a adresat succesorului său Rumen Radev rugămintea de a  condamna ocuparea ilegală a Crimeei. „Suntem martorii unei agresiuni armate și noul președinte va trebui să spună dacă este de acord cu aceasta. Dacă generalul Radev este convins de poziția sa pro-NATO și de orientarea europeană a Bulgariei, vom vedea foarte repede câteva dintre acțiunile sale”, a apreciat Rosen Plevneliev.

Autori: Jens Thurau / Vlad Drăghicescu