1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

SUA: "alegerile mici", cu importanţă mare

Prima zi de marţi din noiembrie este, o dată la doi ani, dedicată, în Statele Unite ale Americii, alegerilor. În 2010 se desfăşoară aşa numitele "midterms", scrutinul intermediar.

default

Moment dificil pentru Barack Obama

La mijlocul celor patru ani ai mandatului prezidenţial se schimbă, în cadrul alegerilor supranumite "mici", configuraţia Congresului. În paralel, vor fi aleşi guvernatorii mai multor state şi sunt supuse consultării populare diverse iniţiative legislative.

Preşedintele american Barack Obama se mai poate bucura, astăzi, de majoritatea democrată din ambele Camere ale Congresului Statelor Unite. Căci, de mâine, scena politică americană ar putea arăta complet diferit.

În joc în scrutinul parlamentar sunt toate cele 435 de fotolii din Camera Reprezentanţilor şi 37 din totalul de 100 de mandate de senator. Sondajele vorbesc despre o viitoare majoritate republicană în rândul deputaţilor - ceea ce va face şi mai dificilă guvernarea actualei administraţii democrate de la Casa Albă, aflată oricum în dificultate de a-şi impune agenda executivă, chiar şi în prima jumătate de mandat parlamentar. E suficient să ne aducem aminte de cele 34 de voturi democrate contra reformei sănătăţii iniţiată de Obama şi trecută de-abia la limită prin Camera Reprezentanţilor.

Or, dacă prognozele se adeveresc, partidul preşedintelui de la Washington va pierde cel puţin 40 de mandate.

La nivel federal, 26 de state sunt guvernate în prezent de Partidul Democrat, în vreme de The Great Old Party deţine 23 (în Florida, şeful Executivului este un fost republican). Mâine sunt scoase la concurs 37 de mandate. Cu un cuvânt greu în definirea agendei politice, guvernatorii au şi misiunea de a stabili graniţele circumscripţiilor electorale - o operaţiune ce se petrece o dată la zece ani, în funcţie de rezultatele recensămintelor; următorul al zecelea an este tocmai 2011, adică atunci când se-ncing spiritele în perspectiva următoarelor alegeri prezidenţiale.

Sigur că neutralitatea politică este un principiu sacru, dar, aşa cum se întâmplă de atâtea ori, graniţele neutralităţii sunt destul de variabile.

Autori: Christina Bergmann (Washington) / Cristian Ştefănescu
Redactor: Ovidiu Suciu