1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

SUA şi UE acceptă ideea transformării Transnistriei în „Republică”

Liderul de la Chişinău doreşte înfiinţarea unui fond de reîntregire a ţării, care va fi completat cu sume primite de la donatorii străini.

default

Vladimir Voronin a făcut acest anunţ în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Tiraspol cu mediatorii şi observatorii în soluţionarea diferendului transnistrean .

Deşi întâlnirea de ieri de la Tiraspol se anunţa a fi una menită să deblocheze procesul de negocieri care stagnează de mai bine de doi ani, negociatorii străini şi preşedintele Voronin nu au putut face decât un schimb de impresii, consolându-se reciproc că situaţia în Transnistria este mai calmă decât în Osetia de Sud.

Şi asta pentru că şeful grupării separatiste Igor Smirnov nu a venit la întâlnire. El l-a trimis să conspecteze rezultatele discuţiilor pe adjunctul său, Alexandr Koroliov, care nu fost în stare să formuleze o poziţie clară a Tiraspolului faţă de perspectiva reluării procesului de negocieri.

Vladimir Voronin a reiterat că Chişinăul pledează pentru soluţionarea diferendului transnistrean pe cale paşnică şi doar în formatul 5+2 din care fac parte UE şi SUA ca observatori şi, pe de altă parte, mediatorii Rusia, Ucraina, OSCE şi părţile implicate în conflict – Chişinău şi Tiraspol. Liderul de la Chişinău a insistat ca recentele propuneri înaintate de Preşedinţia de la Chişinău să fie aprobate în formatul 5+2, iar începând cu anul viitor să fie instituit un fond special pentru reîntregirea Moldovei.

La etapa iniţială, a precizat liderul moldovean, banii din acest fond vor fi cheltuiţi „pentru realizarea măsurilor de consolidare a încrederii dintre Chişinău şi Tiraspol". Asta înseamnă derularea unor proiecte comune cu caracter economic, umanitar şi cultural şi, în perspectivă, unificarea organelor de forţă de pe cele două maluri ale Nistrului.

Reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE, Ambasadorul Heikki Talvitie, a exprimat disponibilitatea statelor membre ale OSCE de a contribui la acest fond. La rândul lor, reprezentantul special al UE în Republica Moldova, Kalman Mizsei, şi asistentul adjunct al Secretarului de Stat al SUA pentru afaceri europene şi euro-asiatice, David Merkel, au fost unanimi în ideea că „propunerile de reglementare transnistreană, înaintate de conducerea Moldovei, reprezintă un bun punct de pornire a negocierilor cu privire la statutul special al Transnistriei”.

Cu alte cuvinte, SUA şi UE susţin iniţiativele preşedintelui Voronin de a oferi Transnistriei statut de „Republică” şi de repartizare a unui număr de locuri în Legislativul de la Chişinău exponenţilor grupărilor politice din Transnistria – iniţiative considerate extrem de periculoase de unii lideri ai opoziţiei şi de reprezentanţii societăţii civile din Republica Moldova. Cât nu ar părea de straniu, deşi Moscova a contribuit la formularea acestor propuneri, se pare că acum crede că acestea ar dezavantaja-o.

Prezent la întrevederea de ieri, diplomatul rus, Valerii Nesteruşkin, a declarat că fără fortificarea încrederii între Chişinău şi Tiraspol, prin acţiuni practice, reglementarea politică a diferendului nu poate fi abordată decât sub aspect teoretic. De remarcat că despre evacuarea armamentului şi a trupelor ruse din Transnistria, considerate de observatorii independenţi ca „garant al separatismului transnistrean”, nu s-a discutat ieri absolut nimic.