1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

SUA şi Iranul îşi trimit bezele de la distanţă

Cristian Ştefănescu26 septembrie 2013

Surprinzător de moderat s-a prezentat noul preşedinte iranian, Hassan Roshani, la Adunarea Generală a ONU.

https://p.dw.com/p/19oIc
Hassan Rohani în faţa Adunării Generale a ONU
Hassan Rohani în faţa Adunării Generale a ONUImagine: Getty Images

Speculaţiile şi chiar speranţele unei prime întâlniri bilaterale între preşedinţii Statelor Unite şi Iranului au fost atât de intense, respectiv mari, încât lumea a trăit cu impresia că Barack Obama şi Hassan Rohani chiar nu aveau cum să nu stea de vorbă la New York, pe întortochiatele culoare ale sediului în renovare al Naţiunilor Unite. Ar fi fost primul tete-a-tete între şefii celor două ţări, de la revoluţia islamică din 1979. Barack Obama e mai porumbel decât vulturii care au guvernat deceniul trecut la Casa Albă; iar Hassan Rohani a dat, înainte de a ajunge la Adunarea Generală ONU, semnale ale unei turnuri în discursul Teheranului.

Război rece dezgheţat

În cele din urmă, însă, întâlnirea nu a mai avut loc. "Ar fi fost prea complicat", au comentat diplomaţi din cele două capitale, citaţi de Der Spiegel. Un oficial american a comentat pentru agenţia DPA că "dinamica politică internă din Iran" obligă puterea de la Teheran să trateze relaţia cu Washingtonul mult mai prudent decât se întâmplă în dialogul cu alte naţiuni occidentale.

Un dezgheţ se simte, însă: pentru prima oară, după decenii bune, un reprezentant al delegaţiei SUA la ONU a fost în plen, în timpul discursului susţinut de preşedintele iranian. Iar Barack Obama a anunţat că ministrul său de Externe, John Kerry, se va întâlni, joi, 26 septembrie, cu omologul său din Republica Islamică. Toate, pe fondul unui disurs extrem de moderat rostit de Rohani - cel puţin prin comparaţie cu diatribele belicoase ale predecesorului Mahmud Ahmadinedjad.

Vânt cald dinspre Teheran

Iranul, a explicat Rohani de la microfonul ONU, este dispus să se angajeze în discuţii serioase privind complexul nuclear al Teheranului, dacă acestea pot duce la rezultate palpabile. Arsenalul atomic nu este în concordanţă cu structura culturală islamică a ţării sale - dar a condamnat seria de sancţiuni economice ("violente") instituite de Naţiunile Unite la adresa Iranului, din cauza programului de îmbunătăţire a uraniului. Suspiciunile, a comentat Rohani, sun "o iluzie, sunt extrem de nerealiste" şi iar "presiunile nelegitime" nu pot stopa Iranul de la "programul său nuclear paşnic".

Vorbind înaintea liderului de la Teheran, preşedintele american Barack Obama a apreciat că "obstacolele s-ar putea să fie foarte mari, dar am convingerea fermă că merită să fie testată calea diplomatică".

Prezent la deschiderea noii sesiuni a Adunării Generale, ministrul german de Externe Guido Wetserwelle a salutat noul ton al Iranului, după ce, în prealabil, a avut şi o întrevedere cu omologul său persan, Muhammad Javad Zarif.