1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Strigăt disperat al unui ministru: „Moldova e un stat captiv, cu instituții în comă!”

Ministrul moldovean al Educației, Maia Sandu, a răbufnit joi seară, în cadrul unei emisiuni televizate, din cauza hoțiilor care au loc la vârful puterii centrale.

Am avut și mai avem politicieni care nu-și doresc să avem instituții puternice, pentru că e mai greu să faci lucruri urâte având instituții funcționale”, a adăugat ministrul Educației. Totuși, ea a precizat că a acceptat să facă parte din actualul Guvern pentru a putea continua reformele începute, fiind convinsă că prin creșterea calității educației, în perspectivă, va putea fi schimbată Moldova. Maia Sandu a spus că va rămâne în funcția de ministru atât timp cât nu i se vor pune piedici în implementarea reformelor.

De ce acești oameni sunt în libertate?”

Ea s-a arătat iritată de faptul că după ce detectivii americani au prezentat raportul privind scoaterea unui miliard de dolari din sistemul bancar al țării, autoritățile nu au întreprins nici o acțiune. „Sunt bucuroasă că membrii Guvernului au văzut acest raport „Kroll”, pentru că se putea întâmpla să nu-l vedem. Toți membrii guvernului l-au văzut”, a spus Maia Sandu. Ea a recunoscut că a fost nevoită să semneze un acord de confidențialitate, altfel nu ar fi avut acces la raportul „Kroll”, chiar dacă acesta nu este calificat ca secret de stat.

În raportul companiei „Kroll”, care a investigat furtul miliardului de dolari, „apar nume de persoane care au stat în prima linie. Întrebare către organele de drept: dacă oamenii sunt aici (în raport – n.n.) prezentați, de ce acești oameni sunt în liberate? Mi-au spus (organele de anchetă – n.n.) că se lucrează. Va trebui să punem presiune în continuare. Eu după ce am citit raportul „Kroll”, le-am spus colegilor din Guvern că, pentru ca acele lucruri să fie posibile, trebuia ca toate instituțiile statului să se fi aflat în comă profundă. Nu este clar cum de nu s-au văzut anumite semne pe parcurs și nu s-a reacționat”, s-a indignat Maia Sandu.

Nu vreau să lucrez pentru o guvernare care nu lucrează pentru cetăţeni!”

Ministrul Educației a menționat că de evoluția acestui caz va depinde dacă va mai rămâne sau nu în funcție. „Dacă în două-trei luni nu se vor mişca lucrurile în cazul banilor dispăruţi de la cele trei bănci, s-ar putea să iau o anumită decizie. Nu vreau să lucrez pentru o guvernare care nu lucrează pentru cetăţenii săi. Întotdeauna poți să pleci. Acum, această guvernare va trebui să demonstreze că are voință să stabilească cine se face vinovat și să-i tragă la răspundere”. (…) „Voi face tot ce-mi stă în puteri ca acest raport să fie făcut public. Cetăţenii au dreptul să ştie cine şi cum le-a furat banii”. Maia Sandu a spus că este gata să meargă să negocieze cu experții companiei „Kroll” pentru a face public raportul privind fraudele din sistemul bancar, întrucât aceste informații sunt de interes public.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a anunțat că i-a solicitat guvernatorului Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu, să publice în regim de urgență raportul companiei „Kroll” vizând furtul de la trei bănci moldovenești. Potrivit lui Candu, guvernatorul a fost de acord, „urmând a fi discutate niște chestiuni tehnice” cu cei de la „Kroll”: „Sper foarte mult ca mâine sau cel târziu luni acest raport să fie făcut public. Este important şi pentru societate şi pentru politic”, a menționat Candu. Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei a spus că a solicitat deja permisiunea companiei „Kroll” pentru publicarea raportului, iar acum se așteaptă un răspuns.

Nu mai au încotro!

Și liderul PLDM, Vlad Filat, al cărui nume a apărut în scandalul scurgerii banilor de la cele trei bănci, a pledat pentru ca raportul „Kroll” să fie făcut public: „Am discutat joi acest subiect la şedinţa Consiliului Alianţei (de guvernare – PDM-PLDM) şi concluzia la care am ajuns a fost să solicităm organelor responsabile desecretizarea acestui raport. El trebuie să fie făcut public cât mai repede posibil, pentru că, în condiţiile în care el e secretizat, se fac multe speculaţii, interpretări, insinuări etc.”, a spus Filat.

Miercuri, după ce a recepționat raportul detectivilor americani, BNM a comunicat că investigația „Kroll” a scos la iveală faptul că în perioada 2012-2014 „a existat un efort coordonat și ascuns pentru preluarea controlului asupra celor trei bănci („Banca de Economii”, „Banca Socială” și „Unibank”), iar ulterior pentru a masca natura adevărată a tranzacțiilor a fost maximizat volumul de credite acordate. În consecință, a avut loc deteriorarea bruscă a situației financiare a acestor trei bănci, înregistrându-se creanțe și credite dubioase în sumă de 13,3 miliarde lei”.

Atenție! În Moldova se fură banii contribuabililor europeni!

Potrivit rapoartelor internaționale, corupția este cea mai gravă problemă a Republicii Moldova, politicienii subordonându-și instituțiile statului, în special justiția, pentru a nu fi împiedicați să fure. Absolut toți oficialii străini care au vizitat în ultimul an Republica Moldova au atenționat asupra necesității luptei cu corupția, iar ultimul oaspete sosit la Chișinău - președintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite - s-a adresat foarte tranșant cetățenilor moldoveni: „Fiți duri cu toți cei care fură de la voi! Să nu lăsați nici un politician și nici un oligarh să vă mintă, să fure Republica Moldova, să fure de la popor și cereți-le responsabilitate!”. Șeful statului lituanian a subliniat că actualul sistem din Republica Moldova este foarte asemănător celui din Ucraina. “Oligarhi conectați cu corupția, cu guvernanții, cu mass media – acesta nu este un cocktail tocmai bun pentru orice stat”, a spus Dalia Grybauskaite.

La începutul acestei săptămâni, Platforma Societății Civile ”Pentru Europa”, din care fac parte peste 20 de ONG-uri, a cerut UE, în calitate de principal donator, să instituie un control riguros asupra gestionării fondurilor și granturilor europene Republicii Moldova, pentru a se evita furtul banilor. Potrivit ONG-urilor, din 2009 până în prezent partidele pro-europene aflate la guvernare „au încuviințat numeroase abuzuri la utilizarea fondurilor europene estimate la sute de milioane de euro”. (…) „În pofida ajutorului substanțial acordat Republicii Moldova de Uniunea Europeană și alți parteneri de dezvoltare, cetățenii nu simt că lucrurile evoluează spre bine în țara noastră, iar încrederea lor în structurile europene s-a diminuat considerabil, fiind astfel pus în pericol parcursul european al țării”.

Vă mai recomandăm