Strategii românești | Europa | DW | 23.10.2017
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Strategii românești

Titulara de la Ministerul Muncii, Lia Olguța Vasilescu participă luni la reuniunea miniștrilor muncii din Uniunea Europeană (Consiliul EPSCO) la care se negociază directiva lucrătorilor detașați.

Miniștrii forței de muncă s-au reunit luni la Luxemburg pentru a discuta în detaliu  problematica liberei circulații a serviciilor și implicit a lucrătorilor. Există un draft privind modificarea Directivei care încă mai permite o negociere asupra anumitor aspecte. Autoritățile românești au adoptat însă o politică de mare discreție și nu răzbate mai nimic din cursul discuțiilor. Strategia aceasta de comunicare pare să fie într-o oarecare măsură dirijată de la palatul Cotroceni, Ministerul Muncii urmând (potrivit unor declarații din interior) linia statornicită de președintele Klaus Iohannis după întâlnirea cu președintele Emmanuel Macron. Poate părea uimitor, căci ne aflăm de aproape un an într-o coabitare complicată. În chestiunile generale de politică externă, ministrul Teodor Meleșcanu a avut strategia și inițiativele sale, dar cât priveste subiectele europene, președintele Iohannis a reușit să obțină autoritate deplină, ceea ce, desigur, e firesc câtă vreme el participă la reuniunile Consiliului European.  

Dar cum spuneam, atât unii cât și ceilalți preferă să nu dezvăluie prea multe detalii din motive pe care le putem presupune. Nimeni nu vrea să pară perdant. În orice caz este un contrast foarte puternic între transparența și insistența cu care președintele Macron își promovează agenda și discreția de la București. Dar diferența aceasta ține și de situare: politicianul occidental are tot interesul ca lumea (relevantă pentru el) să afle că el obține o limitare a liberei circulații, pe când politicianul din estul Europei, aflat pe o poziție slabă, caută dimpotrivă să nu-și popularizeze înfrângerea.

Multă lumea s-a întrebat de ce face președintele Macron atâta caz de lucrătorii detașați, când, de fapt, ei nu reprezintă nici 1% din lucrătorii Uniunii Europene. În realitate, contează foarte mult ca principiu și ca orientare generală a legislației europene. Ca să poți limita pe viitor circulația persoanelor în interiorul Uniunii, e necesar să închizi în prealabil toate portițele legale.

În Franța, Macron gândește, pesemne, ca majoritatea concetățenilor săi, căci, în mod independent de președinte, presa poate afirma că ”relansarea Uniunii Europene depinde de un succes în cazul lucrătorilor detașați” (le Figaro, luni 23 octombrie). Argumentația nu e nici ea lipsită de interes și este la rândul ei consistentă cu gândirea președintelui Macron: în esență ar fi vorba de a recâștiga încrederea unor societăți care tind să ofere tot mai mult credit euroscepticilor. Limitând circulația ”săracilor”, un politician eurofil poate demonstra că ”Europa protejează”. Desigur, el are grijă să prezinte limitarea și ridicarea unor bariere invizibile drept o restaurare a ”adevăratului” spirit european.

În estul Europei lucrurile stau însă exact invers: aici nu limitarea liberei circulații e de natură să amplifice atașamentul față de UE, ci, dimpotrivă, conservarea acestui principiu și chiar lărgirea lui (prin admiterea în Schengen). Aici popularizarea negocierilor care se desfășoară la Luxemburg ar avea efectul invers pe care l-ar putea produce în Franța sau Germania, amplificând opiniile negative. Am văzut de altfel din ultimul Eurobarometru comandat de PE că, de când se discută despre acest subiect, abia 48% dintre români mai nutresc opinii pozitive față de UE. E de înțeles atunci de ce președintele Iohannis și cercurile eurofile tind să ascundă subiectul de ochii opiniei publice. În cel mai bun caz, România nu ar putea decât să limiteze daunele, dar nu să blocheze modificarea Directivei, câtă vreme nu dispune de așa numita minoritate de blocaj.

Dacă e să intrăm doar o clipă în detalii, ceea ce mai pot spera românii în acest moment este să obțină ca detașarea să nu fie limitată strict la 12 luni și ca subiectul transporturilor să nu fie reglementat acum, ci să fie lăsat pentru altă dată. În rest e clar că esticii au pierdut partida, căci, din momentul în care se va impune plata egală pentru munca desfășurată în același loc, numai lucrătorii de înaltă specializare și-ar mai putea găsi un debușeu pe piața occidentală. Astăzi sunt aproximativ 40 000 de lucrători din România detașați în condiții strict legale (ar putea fi poate chiar 100 000 în total), dar majoritatea sunt lucrători în construcții, turism, agricultură, transporturi. Firmele românești din aceste domenii vor fi și ele afectate.

Din câte am înțeles însă, autoritățile românești nici nu caută să se baricadeze pe fiecare detaliu în parte, ci urmăresc mai curând un obiectiv strategic și anume acela de a se opune tendinței care favorizează pe viitor restrângerea tot mai mare a liberei circulații, căci aceasta ar părea să fie direcția către care se îndreaptă lucrurile. Dacă e sau nu o strategie bună vom vedea pe viitor. Istoria ne-a arătat însă de multe ori că, dimpotrivă, chiar dacă o poziție inflexibilă a părut perdantă pe termen scurt, ea s-a dovedit, pe termen lung, o investiție morală neprețuită.