1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Strategii electorale

Vom asista la o veritabilă surpriză în viitoarele alegeri prezidenţiale sau la reconsiderarea unor soluţii mai vechi?

Deputatul european Cristian Preda spunea într-un interviu recent că partidul său pregăteşte pentru alegerile prezidenţiale o surpriză şi mai mare decât la europene. El trimitea la substituirea de ultimă oră a Elenei Băsescu cu Siegfried Mureşan pe lista electorală a PMP: ”Prezidenţialele vor aduce o surpriză mai mare decât retragerea Elenei Băsescu de pe lista PMP pentru europene.” (interviu luat de Alin Fumurescu)

Acest lucru ar putea însemna că promovarea intensă a Elenei Udrea ar fi doar un fel de a abate atenţia de la planurile reale. A funcţionat stratagema Elena Băsescu, dacă a fost cu adevărat o stratagemă? Nu putem verifica, dar este cert că o bună parte din simpatizanţii PMP erau atât de dezamăgiţi, încât anunţau pe site-urile de socializare că vor boicota alegerile. Acum se întâmplă la fel cu Elena Udrea, care provoacă intervenţii critice nu doar pe facebook, ci şi pe platforme mai pretenţioase (”Traian Băsescu împinge opoziţia spre fundătura Udrea”, Contributors, V. Zografi)

Aşadar promovarea intensă a Elenei Udrea ar avea rostul de a crea aşteptări false, pentru ca ulterior soluţia propusă să provoace o mare uşurare. E o veche tehnică: cine e nemulţumit cu starea sa actuală e pus în situaţii tot mai rele până când ajunge să privească la ceea ce avea cândva ca la un veritabil ideal. Suferinţa de altădată i se va părea fericirea însăşi. Dacă un candidat ”manelizabil” (cf V. Zografi) va fi brusc înlocuit cu unul bine cunoscut, dar insuficient apreciat şi în orice caz din categoria anti-manelistă, alegătorii ţintă ar putea fi de-a dreptul entuziasmaţi. Ei vor afla că întotdeauna se poate mai rău şi că răul este de fapt un puţ infinit. Dar adevărata abilitate în această strategie nu constă în a determina pe cineva să voteze răul cel mai mic, ci în a vedea într-un candidat până atunci minimalizat sau ignorat binele însuşi. Ne putem gândi la cineva, dar nu e cazul să stricăm ”surpriza”.

Uneori istoria însăşi manifestă această viclenie, aşa cum vedem că se întâmplă astăzi cu criza din Ucraina. Ca niciodată am auzit o mulţime de cuvinte recunoscătoare pentru soarta recentă a României, care ”de bine de rău” este membră UE şi NATO şi e ferită de ameninţările la care e supusă ţara vecină. Rusia, în ciuda declaraţiilor de ocazie, nu e privită ca o ameninţare reală, ceea ce permite de altfel diplomaţia de iarmaroc la care asistăm în ultimile zile. De fapt criza rusească e un cadou nesperat pe care îl primesc cei care au administrat ţara în ultimele decenii şi care pot părea mai buni şi mai patrioţi decât au fost ei vreodată. Dar şi recenta istorie economică a României a pus destui oameni în situaţia de a privi ”reîntregirea” salariilor ca pe o fericire, deşi anterior avuseseră numai motive de nemulţumire.

În sfârşit, chiar dacă PMP nu are de fapt nicio strategie şi declaraţia lui C. Preda a fost făcută doar pentru moralul ”trupelor”, a reveni în trecut pe urmele propriilor paşi e ceva ce se întâmplă în mod inevitabil atunci când te afli în impas. O grupare aflată în situaţia opoziţiei pare să nu aibă altceva de făcut decât să-şi reevalueze propriile resurse şi să caute să le pună mai bine în valoare. Dacă astăzi nimic nu mai provoacă înflăcărare, pot fi redezgropate din trecut episoade mai vechi care suscitau cândva emoţii adevărate şi odată cu ele sau în ambianţa lor recreată ar putea fi redescoperite şi noi (vechi) candidaturi, ce pot părea dintr-o dată dezirabile.