Strategie pentru ridicarea monitorizării

La această reuniune vor participa toate persoanele relevante pentru îndeplinirea obiectivelor de ridicare a monitorizării pe care o exercită Comisia Europeană.

Vor fi acolo, aşadar, Virgil Andreieş, preşedintele CSM , Laura Codruţa Kövesi, procurorul general, Ioan Vida, preşedintele Curţii Constituţionale, Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nu în ultimul rînd liderii coaliţiei majoritare.

Este de menţionat că a fost invitat şi preşedintele ANI, Cătălin Macovei, care nu are nimic în comun cu fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, în afara numelui.

Ce va spune preşedintele Traian Băsescu nu este greu de prevăzut (în ciuda reputaţiei sale de a fi spontan şi surprinzător), deoarece a fost mereu foarte transparent în ceea ce priveşte problemele centrale ale politicii statului. Preşedintele a impulsionat mereu reforma judiciară, cu toate prilejurile, atrăgîndu-şi nemeritate reproşuri privind imixtiunea în afacerile Justiţiei. Preşedintele a criticat CSM-ul, i-a criticat pe unii judecători, a criticat complicităţile parlamentare, a făcut în general, cam tot ce i-a stat în putinţă pentru a urni un mecanism conservator şi dependent de vechile structuri de putere.

Dar dacă analizăm declaraţiile preşedintelui din ultima vreme, ca şi pe cele ale minstrului de Justiţie, putem trage concluzia că Administraţia de la Bucureşti nu îşi mai propune obiective ambiţioase, ci caută să obţină doar minimul necesar.

Am putut remarca de mai multă vreme că discursul justiţiar atît de pregnant în prima parte a anului 2005 şi o scurtă vreme după aceea a fost abandonat. Preşedintele Traian Băsescu a adoptat o poziţie pragmatică şi lipsită de elanuri etice, una care să-i permită să afirme la un moment dat că a reuşit să înlăture mecanismul de monitorizare.

Rapoartele şi recomandările CE îngăduie, în practică, delimitarea unui interval al minimului şi al maximului de atins.

Or, se pare că acest nivel minim presupune totuşi cel puţin două lucruri foarte precise. În primul rînd adoptarea celor 4 coduri judiciare într-o formă civilizată (Codul de procedură penală, modificat în Parlament în legislatura anterioară, favoriza făţiş infracţiunea) şi în al doilea rînd ridicarea imunităţii parlamentare lui Adrian Năstase şi Şerban Mihăilescu.

Asta ar putea să însemne că ANI ar putea funcţiona pe mai departe după legea actuală, fără modificările pe care le-a propus de exemplu SAR şi care ar conferi acestei instituţii o putere reală. Cel puţin cît priveşte ANI se poate spune că politica oficială caută doar să salveze aparenţele.

În sfîrşit ne putem aştepta la un acord tacit al tuturor responsabililor din Justiţie şi politică să nu mai existe, o vreme, sesizări la Curtea Constituţională care ar putea invalida legislaţia anticorupţie, atrăgînd atenţia asupra unor defecţiuni camuflate, după cum ne-am putea aştepta ca denunţurile reciproce ale partidelor politice să înceteze. Asocierea PDL cu PSD este, de altfel, cea mai bună cale pentru a crea impresia unei schimbări în bine.

În orice caz ceea ce nu s-a putut face în patru ani de zile nu se va mai putea face în următoarele patru luni.