1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Strategia CE pentru romi– criticată de Amnesty International

“Agenda Socială în privinţa romilor, anunţată de CE, eşuează în identificarea strategiilor pe termen lung pentru integrarea romilor în societate”, susţine EU Roma Policy Coalition.

default

„În loc să-şi asume rolul de lider al protecţiei romilor din Europa, Comisia Europeană preferă să lase în seama statelor membre orice fel de iniţiativă”, se arată în declaraţia „EU Roma Policy Coalition”. Se susţine că raportul Comisiei Europene are prea multe limite, semănând mai degrabă cu un „inventar” decât cu o bază serioasă de analiză şi strategie pentru viitorul comunităţii romilor, estimată la aproximativ 10 milioane de persoane. În acest sens, Alexander Alvaro, deputat liberal democrat în Parlamentul European a declarat că este de neconceput ca un stat membru al UE, „ale cărui valori includ statul de drept, drepturile omului, nediscriminarea şi libertatea de mişcare - să ia în vizor un grup special de persoane prin amprentare, inclusiv pe minori – aşa cum se întâmplă cu minoritatea romilor din Italia.”

Roma Familie in Bulgarien Kinder

Aceste două declaraţii bat mai degrabă spre Italia decât spre Comisia Europeană care, de altfel, a recunoscut ieri, că „milioane de europeni de origine romă sunt victime ale unei discriminări continue – atât la nivel individual, cât şi instituţional”.

Dar Comisia nu poate face mai mult decât să pună la dispoziţia statelor membre Fondul Social European (FSE) – şi instrumentele de preaderare, unelte prea puţin utilizate până acum pentru integrarea romilor.

Vladimír Špidla, comisarul european pentru egalitatea de şanse a declarat:

„Nu tolerăm rasismul. Am făcut multe progrese la nivelul statelor membre şi al Uniunii Europene dar trebuie să facem mai mult pentru a asigura accesul romilor la educaţie, muncă, la o mai bună integrare în general. Între 2000 şi 2006 au fost alocate 275 milioane de euro din fondurile FSE pentru proiecte specifice adresate romilor.”Fără voinţa politică a statelor membre, vom vorbi şi la anul viitor despre fonduri (cheltuite fără rost) şi programe (nerealiste) pentru integrarea romilor în societăţile europene.

Vă mai recomandăm