1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Stiri culturale

Dana Grigorcea28 mai 2004

La Roma, în catacomba Priscilla din Via Salaria, au fost descoperite trei icoane cu Sfânta Maria din secolul al treilea după Christos. Picturile murale înfăţişând Buna Vestire, Fecioara cu Pruncul şi Fecioara cu Magii, sunt cele mai vechi reprezentări ale Sfintei Marii descoperite până acum.

https://p.dw.com/p/B2uH
Imagine: AP

Icoanele Fecioarei au apărut cu peste 200 de ani înaintea Conciliului din Efes, din 431, care a declarat-o pe Maria ”Născătoare de Dumnezeu”. Cultul Mariei a existat deci cu mult înainte ca biserica să-l fi proclamat oficial.

Tot la Roma au fost expuse în premieră mondială 40 de icoane orthodoxe de la Sfântul Munte Athos. Expoziţia ”Înfăţişarea Absolutului” are loc la Palazzo Venezzia. Ea se desfăşoară sub patronatul ministerului italian al culturii şi al ambasadelor României, Bulgariei, Greciei, Serbiei şi Ucrainei.

Vestita sculptură ”David”, a lui Michelangelo, aniversează în septembrie 500 de ani de existenţă. Cu acest prilej, sculptura din marmură cântărind şase tone a fost restaurată. Lucrările de curăţire a suprafeţei înegrite de vreme au costat 165.000 de euro. Ultima restaurare a statuii a avut loc în 1873, la instalarea în Galeria Academiei din Florenţa.

Steven Spielberg va regiza un film despre viaţa Marlenei Dietrich. Artistă berlineză s-a lansat în cinematografie interpretând rolul ingenuei Lola Lola din ”Îngerul albastru”. După acest film de succes, Marlene Dietrich l-a urmat pe regizorul Josef von Sternberg în America. Aici, diva a încarnat personaje voluntare, lansând cu filmul ”Maroc” moda pantalonilor la femei. Au urmat colaborări cu regizori vestiţi precum Ernst Lubitsch, Billy Wilder, Alfred Hitchcock şi Orson Welles. După o carieră tumultuoasă, Marlene Dietrich s-a stins din viaţă în urmă cu 12 ani la Paris. În filmul biografic realizat de Spielberg, artista va fi interpretată de Gwyneth Paltrow.

Autoarea romanelor pentru copii, Lygia Bojunga, din Brazilia, a primit la Stockhlom premiul Astrid Lindgren. Acest premiu, dotat cu 530.000 de euro a fost creat în 2002 de casa regală, în amintirea scriitoarei suedeze, al cărui roman ”Pippi Şoseţică” a făcut înconjurul lumii. Juriul din anul acesta a apreciat că Lygia Bojunga, deşi septagenară, ”scrie jucându-se ca un copil şi depăşeşte cu o uşurinţă ameţitoare bariera dintre fantazie şi realitate.”

Premiul Cultural al forumului Europa a fost acordat Uniunii Europene de Radio şi televiziune EBU/UER. Cele 71 de televiziuni şi staţii radio unite în reţea au fost premiate pentru meritul de a ”depăşi bariere culturale şi istorice”. Diploma va fi înmânată pe 5 iunie, la festivalul de muzică de la Istanbul.

Jonny Weissmüller, primul actor care l-a interpretat pe Tarzan, ar fi împlinit pe 2 iunie un secol. Compania americană de film West End Inc. lucrează la un documentar despre biografia sa. După cum povesteşte fiul său Jonny Jr., Weissmüller s-a născut în satul bănăţean Freidorf, devenit între timp un cartier al oraşului Timişoara. Şvabul a fost iniţial multiplu campion olimpic la înot. El a fost remarcat de regizorii de la Hollywood şi a primit rolul sportivului fiu al junglei, Tarzan, într-un film mut. Au urmat zeci de filme cu Tarzan şi alte zeci cu Jungle Jim. Documentarul despre Weissmüller va fi difuzat în luna august pe canalul ARTE.

Potrivit unui sondaj realizat de Eurosat, 2.5% din cetăţenii Uniunii Europene nou extinse lucrează în domeniul culturii. Fruntaşa clasamentului este Marea Britanie, cu 3,2%, codaşa – Portugalia, cu 1,4%. Un loc de muncă în cultură este însă instabil: 18% dintre persoane au un contract de muncă pe termen limitat şi 25% sunt colaboratori liberi.