Stihuri pentru Grecia, între antichitate şi actualitate

Un poet care se amestecă stihuind în treburile cetăţii nu poate avea nicidecum pretenţia că are deplină dreptate, că se află în posesia adevărului absolut. Poate avea în schimb, într-o societate deschisă şi democratică, pretenţia de a i se respecta libertatea de creaţie şi de expresie.

Cînd a încredinţat ziarului SÜDDEUTSCHE ZEITUNG poemul său despre Israel, după ce săptămânalul DIE ZEIT nu s-a mai arătat dispus să-l publice, Günter Grass, laureatul premiului Nobel pentru Literatură, a ştiut că, spunînd ceea ce credea el că trebuie spus, va provoca o încinsă dezbatere. Între altele, şi fiindcă a abordat unul din cele mai sensibile şi explozive capitole ale actualităţii politice internaţionale – conflictul din Orientul Apropiat, relaţia dintre Israel şi Iran, criticînd atît livrarea de submarine, de către Germania, statului evreu cît şi politica actualului guvern de la Ierusalim.

Reacţiile publicate în presă la poemul lui Grass pot umple paginile unui volum de dimensiuni mijlocii.

Şapte săptămîni după intervenţia sa lirică în Orientul Apropiat, autorul Tobei de tinichea scrie un poem despre Grecia, intitulat „Ruşinea Europei”, un text în care Republica Elenă, moştenitoare a valorilor anticei Elade, este victimizată iar politica Uniunii Europene faţă de ţara aflată în grava criză financiară este demonizată. Poezia apare din nou în SÜDDEUTSCHE ZEITUNG .

O zi mai tîrziu, ziarul DIE WELT, care a găzduit cele mai virulente reacţii publicistice la prima poezie politică a lui Grass, tipăreşte un mănunchi de parodii. Opţiunea nu este nici aleatorie nici nevinovată: despre noul poem politic al lui Grass circulase deja zvonul că acesta ar fi el însuşi o pastişă, demnă de publicaţia satirică „Titanic”. In răstimp, din cercurile parlamentare de la Berlin s-a făcut auzită şi o voce care a recomandat publicului cititor să nu mai ia prea în serios opiniile politice, liric articulate, ale octogenarului scriitor dintotdeauna angajat în treburile cetăţii. Nu au lipsit nici cei care au declinat ambelor poeme politice, publicate într-un scurt răstimp, o certă valoare literară.

Incontestabil rămîne însă faptul că, deşi autoritatea morală i-a fost ştirbită după ce prea tîrziu a dezvăluit în romanul autobiografic „Decojind ceapa”, capitolul înrolării sale în SS, în adolescenţă, totuşi ceea ce Günter Grass face, scrie sau spune, nu numai că nu trece neobservat, ci inspiră şi incită.

Aşa se face că deunăzi, în DIE ZEIT, şapte scriitori germani, între care şi cîteva celebrtiăţi, Sibylle Lewitscharoff, Martin Walser, Durs Grünbein alături de Mirko Bonné, Michael Buselmeier, Nora Bossong, Franzobel, răspund invitaţiei adresate de editorii revistei şi semnează şapte poeme destinate „grecilor”. Sunt texte, de diferite dimensiuni şi tonalităţi, cu sau fără rimă, care demonstrează cum pot comunica între ele, în registru liric, antichitatea şi actualitatea, după cum se poate afla din cuvîntul însoţitor al ineditelor producţii poetice. Acesta conduce cititorii spre o receptare tematică şi estetică a poemelor care, se afirmă explicit în cuprinsul introducerii, nu sunt deloc o simplă reacţie la poezia lui Grass ci constituie entităţi lirice de sine stătătoare, cu valenţe estetice, reflexive sau ironice, avînd ca sistem de referinţă mitologia Greciei antice dar şi dramaticul ei prezent. Iniţiativa literară a săptămînalului DIE ZEIT este o demonstraţie neostentativă a unei teze pe care unii dintre responsabilii europeni de la Bruxelles par a o fi dat uitării: unitatea Europei nu este garantată doar de acorduri şi pacte fiscale, iar Grecia va aparţine Europei şi dacă va fi nevoită să-şi ia adio de la euro.