1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

FOCUS

Steinmeier: "Individualismul trebuie să ia sfârșit”

Ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier face un apel urgent la solidaritate înaintea summit-ului de la Bruxelles pe tema refugiaților. Ministrul se referă la UE, dar și la Berlin.

”Mă aștept ca Europa să se regăsească”, a declarat Frank-Walter Steinmeier pentru publicația ”Passauer Neue Presse”, înaintea summit-ului UE de la Bruxelles. ”Problema refugiaților se poate rezolva numai unanim la nivel european. Dramele de la Idomeni ne-au arătat negru pe alb unde duce individualismul național”, a adăugat Ministrul federal de Externe. Acesta ar trebui să înceteze odată cu summit-ul, a spus Steinmeier.

Din această soluție europeană face parte și înțelegerea cu Turcia, astfel încât ”oamenii să nu mai cadă pradă călăuzelor și drumul lor să nu mai fie atât de periculos”. Ministrul speră să înlocuiască migrația ilegală și necontrolată cu contingente legale. În același timp, Grecia va fi sprijinită să pună în aplicare planurile convenite.

"Se pierde încrederea în politică"

Steinmeier respinge cerințele partenerilor de coaliție creștin-sociali (CSU) de a schimba direcția politică privitoare la refugiați: ”Oamenii nu înțeleg - pe bună dreptate - contrele lansate în media în ultimele luni de către CSU”. Acestea ar duce la pierderea încrederii populației în politică, pe termen lung.

Cu o seară înainte, întâlnirea dintre președintele CSU, Horst Seehofer și cancelara Angela Merkel nu a avut niciun rezultat cu privire la disputele de luni de zile pe marginea politicii față de refugiați. Seehofer a subliniat din nou poziția sa față de acest subiect, într-un interviu pentru ”Passauer Neue Presse”: Nu va accepta ca ”la finalul negocierilor să se ajungă la un contingent de refugiați pe care numai Germania să și-l asume”.

Angela Merkel și Horst Seehofer

Angela Merkel și Horst Seehofer

"Bavaria rămâne la deciziile ei"

Seehofer a criticat din nou dur politica Angelei Merkel: ”Dacă se va întâmpla așa cum a anunțat cancelara, Uniunea va scădea în continuare în sondaje, așa cum am văzut duminică”. Faptul că în ultimul timp au venit mai puțini refugiați în Bavaria ”nu se datorează politicii de la Berlin, ci politicii țărilor aflate pe ruta balcanică, țări care implementează acum exact ceea ce Bavaria cere guvernului de la Berlin de luni de zile”, a spus premierul bavarez.

Germania ”profită de acțiunile politice din Austria până în Macedonia”, a precizat Seehofer, adăugând: ”Bavaria rămâne la deciziile ei”.