1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Stavros Theodorakis: "Vrem să fim vocea raţiunii"

Stavros Theodorakis este noua speranţă a social-democraţiei elene şi pledează pentru o înţelegere între Atena şi finanţatori. El este preşedintele partidului pro-european To Potami.

default

Stavros Theodorakis

Stavros Theodorakis declară cu convingere: "Ţara noastră are nevoie de o înţelegere cu finanţatorii". Nici Europa "nu-şi mai poate permite să menţină în suspensie problema Greciei", adaugă el. De aceea, poziţia partidului său social-democrat To Potami este următoarea: "Dacă premierul va ajunge la o înţelegere cu partenerii noştri, noi nu ne vom împotrivi, ci vom vota pentru".

Pentru aceste declaraţii, politicianul din opoziţie a fost şi criticat. Dar Theodorakis este convins că majoritatea elenilor sunt pro-europeni şi s-au săturat de nesfârşita prelungire a negocierilor. Desigur, o înţelegere încheiată acum ar avea şi părţi negative, fiindcă guvernul de la Atena a pierdut mult timp prin tactica de negociere adoptată. Totuşi, politicianul este convins că "şi o înţelegere discutabilă ar fi în prezent mai bună decât nici una".

Miercuri, Theodorakis a avut o discuţie între patru ochi cu premierul elen, Alexis Tsipras. În urma acesteia, a fost chestionat ce crede despre un posibil compromis cu finanţatorii. A răspuns că nu poate decât, cel mult, să exprime o părere personală, fiindcă nu participă la tratative. Uriaşele probleme ale Greciei nu pot fi rezolvate în următoarele ore sau zile şi de aceea va exista, probabil, o "înţelegere mică", cu ajutorul căreia să se câştige timp pentru o "înţelegere mare ulterioară".

Un politican care nu linguşeşte poporul

Theodorakis, născut în 1963, i-a oferit în repetate rânduri premierului Tsipras sprijinul său pentru înfăptuirea reformelor necesare în vederea rămânerii Greciei în zona euro. În ciuda diferendelor politice existente, care se manifestă din când în când şi în Parlament, cei doi politicieni par să se înţeleagă bine. De aceea, Theodorakis nu respinge din start posibilitatea de a se alătura arcului guvernamental. El a evidenţiat: "În Germania, cele două partide mari guvernează împreună şi aceasta poate fi un drum şi pentru noi". Problemele mari "nu pot fi rezolvate decât printr-un consens cât mai larg", a mai adăugat el pentru DW. Din acest motiv, To Potami (Râul) vrea să colaboreze cu premierul şi să-i propună soluţii concrete. Formaţiunea este însă dezamăgită, fiindcă, potrivit preşedintelui său, "soluţiile noastre nu sunt luate în considerare". Dimpotrivă, guvernanţii "fac adesea lucrurile exact pe dos".

Că propunerile liderului din opoziţie nu sunt mereu luate în considerare nu trebuie să mire, fiindcă To Potami se numără între puţinele formaţiuni politice din Grecia care promit măsuri nepopulare chiar şi în timpul campaniilor electorale. Theodorakis este, între altele, pentru comasarea caselor de pensii, desfiinţarea sistemului subvenţionat de pensionare anticipată şi plafonarea pensiilor în perioade de criză. "Nu este posibilă micşorarea unei pensii de 400 de euro pe lună din cauza măsurilor de austeritate, în timp ce alţii primesc în continuare o pensie de 3000 de euro pe lună", a exclamat laburistul, deşi ştie că nu-şi face numai prieteni în Grecia cu afirmaţii de acest gen. Dar, în accepţiunea sa, "politicienii trebuie să elaboreze soluţii rezonabile, pe cât posibil conforme cu nevoile oamenilor".

De profesie ziarist

Theodorakis este de profesie ziarist. A fost timp de 14 ani realizatorul emisiunii "Protagoniştii", difuzată de un post de televiziune privat. Spre deosebire de numeroşi alţi colegi ai săi, ziaristul originar din Creta a căutat contactul cu oamenii simpli şi a abordat problemele pe care aceştia le întâmpină în viaţa de zi cu zi. Prin asta şi-a câştigat numeroase simpatii. Ulterior a deschis la Atena un restaurant cu specific cretan, care a devenit în timp locul de întâlnire al ziariştilor din capitală.

În sfârşit, cu un an şi jumătate în urmă, ziaristul şi-a înfiinţat prin internet un partid propriu. Din start, formaţiunea sa a câştigat la europarlamentare 6,6 la sută din voturi, trimițând la Bruxelles doi europarlamentari. După alegerile generale din ianuarie a devenit cel de-al patrulea partid ca mărime din Grecia, cu puţin în urma Aurorei Aurii, de extremă dreaptă. Observatori din Grecia compară To Potami cu mişcarea social-liberală Ciudadanos din Spania, condusă de Albert Rivera, cel care îi concurează pe social-democraţii de la Madrid şi care a furat numeroase voturi mişcării radicale de stânga Podemos. Theodorakis a mărturisit că s-a întâlnit o dată cu Rivera şi presupune existenţa unor asemănări între formaţiunea sa şi Ciudadanos dar, cu toate acestea, fiecare partid are propria sa identitate. "Important este ca To Potami să ofere elenilor o alternativă în vremuri absurde. Vrem să fim o voce progresistă a raţiunii", a conchis Theodorakis.