1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Statutul Kosovo: Încă o rundă de negocieri eşuată

Nici un rezultat notabil la penultima rundă de negocieri asupra statutului provinciei Kosovo, înainte de expirarea termenului-limită fixat de secretarul general al ONU, pe 10 decembrie.

default

Premierul desemnat al Kosovo, Hashim Thaci, adept al independenţei provinciei

Delegaţiile sârbe şi albaneze îşi păstrează poziţiile ireconciliabile, iar intermedierea Troicii internaţionale nu reuşeşte să convingă cele două părţi să ajungă la un compromis.

Ore întregi au stat la discuţii delegaţiile sârbilor şi kosovarilor albanezi, dar se pare că au vorbit degeaba. Ambele tabere şi-au repetat poziţiile deja bine-cunoscute şi la această rundă de negocieri, penultima înainte de expirarea termenului fixat de secretarul general al ONU, Ban ki-Mon, pe 10 decembrie. Kosovarii albanezi doresc independenţa provinciei din sudul Serbiei. Belgradul este de acord însă doar cu o autonomie extinsă a regiunii, care aparţine Serbiei, dar se află din 1999 sub administrarea Naţiunilor Unite. Ambele părţi au reacţionat negativ şi la propunerea negociatorului din partea Uniunii Europene, Wolfgang Ischinger, de a acorda pentru început un statut neutru provinciei Kosovo. Premierul desemnat al Kosovo, Hashim Thaci, proaspăt câştigător al alegerilor din zonă:

„Kosovo nu poate avea un statut neutru. Kosovo va fi un stat independent, un vecin bun pentru Serbia, Muntenegru, Macedonia şi Albania. Independenţa noastră va aduce pace şi stabilitate în întreaga regiune. Ca viitor prim-ministru voi coopera cu toate forţele din regiune, inclusiv în vederea îmbunătăţirii relaţiilor cu Serbia.”

Albanezii din Kosovo lasă impresia că sunt gata să declare unilateral independenţa, imediat după data de 10 decembrie, în pofida opoziţiei Rusiei şi a unor state membre ale Uniunii Europene. Preşedintele sârb, Boris Tadici, a avertizat că un astfel de gest ar putea avea consecinţe negative şi a insistat că negocierile ar trebui să continue şi după 10 decembrie:

„Nu suntem de acord cu termene-limită fixate artificial. Asta înseamnă că trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ajunge la o soluţie acceptată de ambele părţi. Dacă rezultatul va fi o soluţie impusă din afară, acest lucru nu va fi benefic nici pentru sârbi, nici pentru albanezi.”

Reprezentanţii sârbi propun pentru Serbia şi Kosovo un model similar relaţiilor dintre China şi Hongkong. Un alt model ar fi insulele Eland, care aparţin Finlandei, dar sunt locuite de o populaţie majoritar suedeză.

Un diplomat albanez a declarat însă că negocierile nu pot fi prelungite la nesfârşit. Kosovo are nevoie de o decizie clară şi militează, ca şi Serbia, pentru aderarea la Uniunea Europeană. Ambele tabere s-au declarat de acord să participe la o ultimă rundă de negocieri, la Viena, pe 26 noiembrie. Şansele unui compromis sunt considerate totuşi reduse. Troica internaţională formată din reprezentanţii Rusiei, Uniunii Europene şi Statele Unite, s-a angajat să facă o ultimă încercare energică de a convinge cele două părţi să ajungă la un acord.