1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Statul de drept şi cazul Babu Ursu la 30 de ani

Nu mai e mult şi se vor împlini 30 de ani de la una dintre cele mai abominabile crime comise de regimul Ceauşescu şi Securitatea lui. Dar unii din făptaşii ei securişti continuă să-şi bată joc de justiţia română.

Iar justiţia continuă să permită unor criminali să-şi bată joc de ea. Am scris în repetate rânduri, la Deutsche Welle, despre Babu Ursu. În 1985, poetul şi inginerul Gheorghe „Babu” Ursu a fost asasinat în chip bestial, în beciurile Securităţii, la ordinele ofiţerilor poliţiei politice a regimului ceauşist.

Singura „vină” a lui Babu fusese disidenţa, opoziţia sa faţă de dictatura comunistă, faţă de regimul totalitar şi faţă de cuplul prezidenţial.

Pentru această „vină” inginerul Ursu, turnat de colege de serviciu că asculta Europa Liberă, percheziţionat şi anchetat mai întâi în stare de libertate, apoi în detenţie pentru opiniile exprimate în jurnalul său intim, a fost maltratat. A fost bătut, torturat psihic, schingiuit fizic şi asasinat în mod sălbatic.

În cele din urmă, după interminabile suferinţe, la ordinele regimului Ceauşescu, transmise poliţiei politice şi retransmise de ofiţerii de securitate şi miliţie, Babu Ursu a fost ucis în bătaie, în celulă. L-a omorât cu lovituri de picior Marian Clită, un infam şi multiplu criminal de drept comun, care-l chinuise anterior în modul cel mai groaznic.

Or, la aproape 3 decenii de la această crimă autorităţile, şi mai cu seamă cele judiciare, continuă să dea din colţ în colţ. Varii tribunale îşi tot pasează cartoful fierbinte. Diverşi magistraţi muşamalizează, amână, tergiversează condamnarea unora dintre inculpaţi, în ciuda probelor existente privind vinovăţia lor, încearcă, pe scurt, să se derobeze de responsabilitatea lor elementară într-un stat de drept, de datoria lor de a elucida complet acest înfiorător asasinat.

Mai nou, judecătorii Tribunalului Militar Bucureşti care judecă plângerea lui Andrei Ursu, fiul lui Babu, pentru netrimiterea în judecată a fostului maior de Securitate, Marin Pârvulescu, au cerut noi date procurorilor. Ca atare, au hotărât să amâne din nou judecarea fostului schingiuitor al direcţiei a 6-a cercetări penale a Securităţii. Până le-or primi. Dar oare le vor primi vreodată?

Noul termen de judecată a fost stabilit pentru 4 septembrie, dar nu recomand nimănui să parieze că la acea dată nu se va dispune o nouă amânare. Fiindcă, judecând potrivit algoritmului ultimilor 30 de ani, totul se va amâna, vorba împăratului Augustus „ad calendas graecas”, la calendele greceşti.

Or, potrivit unor relatări din presă, a Fundaţiei Ursu şi a Institutului pentru Investigarea crimelor Comunismului, în cauză nu e un necunoscut, ci un torţionar al poliţiei politice comuniste implicat în torturarea lui Gheorghe Ursu „pe toată durata detenţiei (sale) şi până la moarte”.

Pârvulescu e unul dintre ofiţerii de Securitate şi de Miliţie care au scăpat până acum de o dreaptă pedeapsă. Cum anume se procedează spre a se mătura povestea sub covor şi a se scăpa de o condamnare (sau de executarea ei) în acest caz sau în altele similare, se ştie nu de azi de ieri.

Ori de câte ori se apropie momentul adevărului şi devine posibilă inculparea, judecarea şi condamnarea vreunuia din asasinii lui Ursu se întâmplă o "minune" şi procurorului care instrumentează cazul i se sustrage dosarul. Aşa cum i s-a întâmplat în repetate rânduri generalului Dan Voinea.

Sau, tribunalul e considerat incompetent. Ori se invocă prescrierea faptei. Ori se trimit nişte hârtii semnate de niscaiva medici pretinzând că miliţianul condamnat pentru uciderea lui Babu Ursu, de pildă colonelul de miliţie Tudor Stănică ar fi "bolnav" şi n-ar putea fi trimis după gratii. Şamd.

Cazul Stănică (colonelul care, împreună cu tovarăşul său de miliţie, Mihail Creangă a fost condamnat, inexplicabil, abia în 2003 pentru implicarea în uciderea lui Babu Ursu) e strigător la cer. Potrivit ziarului Evenimentul Zilei, în ianuarie 2013 judecătorii au fost sesizaţi de mai multe nereguli în dosarul lui Stănică. E vorba de un ins care, la doar 75 de ani, îşi tot amână executarea pedepsei.

Stănică se prezintă ca şi cum ar fi atât de grav „bolnav”, încât, din 2004 încoace, n-a putut petrece nici o zi în puşcărie, în ciuda condamnării sale.

Or, comparând fişele sale medicale din 2009 cu cele din 2012, procurorul a constatat că „miliţianul s-a tratat de cele şase boli din 2009, dar că suferă de alte opt afecţiuni noi. El s-a vindecat complet de cancer…Stănică a mai obţinut o ‚amânare' de un an”, notează pe marginea acestui dosar EVZ.

Dincolo de acest miracol medical, iată ce scria recent Fundaţia Ursu cu privire la ofiţerul de Securitate Pârvulescu: „Fostul anchetator….l-a torturat… pe Gheorghe Ursu, în paralel cu tortura administrată de ofiţerii de Miliţie Stănică şi Creangă şi de informatorul din celulă Clită. Evident, faptul că aceştia din urmă au fost condamnaţi definitiv pentru omor nu exclude, aşa cum au pretins recent unii procurori militari, vinovăţia numitului Pârvulescu. Rechizitoriile întocmite chiar de Parchetul Militar, ca şi Hotarârea Curţii de Apel Bucureşti din 2003 prin care au fost condamnaţi ofiţerii de Miliţie, au stabilit clar că ofiţerii de Securitate au condus de fapt ancheta şi au participat direct la tortură”.

Acum exact 15 ani, Europa Liberă deplângea „muşamalizarea vinovăţiilor” în cazul Gheorghe Ursu, organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului şi nu puţini magistraţi reliefând în repetate rânduri că justiţia postcomunistă închide ochii, deliberat, încercând să-i apere pe securiştii vinovaţi de această crimă.

Aceasta, acum un deceniu şi jumătate. Cât timp va mai trebui să treacă pentru a se face în fine lumină în acest dosar? De cât timp mai are nevoie statul de drept românesc spre a dovedi prin condamnarea principalilor asasini ai lui Gheorghe Ursu că nu mai e doar o speranţă pioasă, ci a devenit, în fine, realitate?