1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Statul şi societatea sunt două lucruri diferite

Reforma sistemului politic care se pregăteşte în Parlament nu corespunde aşteptărilor societăţii, care aspiră la mai multă libertate de participare politică şi nu la mai multe restricţii.

Finanţarea de la bugetul public a campaniilor electorale are consecinţe mai ample decât lasă să se vadă dezbaterea publică. Am remarcat în primul rând că accentele critice au fost puse pe ”fisura” creată în sistemul de finanţare publică, aceea care îngăduie partidelor să se împrumute de la oricine ar dori ele. Critica aceasta este perfect îndreptăţită, căci creditorul poate fi mai insidios decât finanţatorul de până acum. Totuşi aspectul esenţial rămâne nediscutat: dacă legea ar elimina posibilitatea împrumuturilor sau dacă ar prevedea un mecanism eficient de control, ar fi bine ca finanţarea să vină exclusiv de la bugetul public? Aceasta este întrebarea!

Iar ca să dăm un răspuns ar trebui să vedem mai întâi ce sunt partidele. Potrivit Constituţiei şi legii, ”partidele sunt asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor”, al căror scop este să contribuie la ”definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor”. E limpede aşadar că partidele sunt organizaţii private cu totul distincte de instituţiile statului sau de organismele internaţionale în care sunt asociate statele. E adevărat că sistemul politic românesc a definit partidele ca ”persoane juridice de drept public”, dar ele continuă să rămână organizaţii private.

În sens istoric, partidele sunt organizaţii ale ”societăţii civile”, chiar dacă accepţiile de astăzi sunt foarte diferite. Din motive care ţin de originea ei post-comunistă, ”societatea civilă” a ajuns să desemneze în România şi în întregul spaţiu fost sovietic organizaţii opuse partidelor şi mediului politic, căci misiunea lor era aceea de a dinamiza reformele liberale împotriva conservatorismului partidelor post-comuniste. Există însă şi un caz de identitate juridică: UDMR a fost percepută ca partid politic, dar, în realitate, s-a înfiinţat pe temeiul Legii persoanelor juridice din 1924, la fel ca ONG-urile. Nu există, aşadar, niciun dubiu că partidele, la fel ca alte asociaţii private, nu sunt totuna cu statul chiar dacă participă la exercitarea puterii.

Dovada cea mai clară că nu trebuie să confundăm partidele cu instituţiile publice este că militarii, magistraţii şi asimilaţii acestora, judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, dar chiar şi jurnaliştii de la agenţia publică de ştiri (Agerpres) nu au voie să fie membri ai vreunui partid. Puterea publică îşi rezervă zone de neutralitate, punând şi mai bine în evidenţă că partidele nu pot fi neutre, deoarece ele sunt private sau, mai bine spus, particulare.

Am asistat cu ani în urmă la o dezbatere aprinsă despre aşa-numitele ”stenograme” ale PSD, care erau de fapt transcrieri ale unor înregistrări-pirat din şedinţele conducerii lărgite a partidului de guvernământ. Unii au susţinut cu argumente puternice din sfera liberalismului politic că acele stenograme ar trebui nu aclamate (cum se întâmpla pe atunci), ci, dimpotrivă, blamate ca un veritabil Watergate românesc. Promotorii acelui punct de vedere nu se înşelau cu totul, atâta doar că nu existau dovezi privind implicarea serviciilor secrete sau a oponenţilor politici şi, în plus, ”stenogramele” dezvăluiau o realitate de interes public.

Dar dezbaterea de atunci a pus, totuşi, în lumină caracterul ambiguu al partidelor, care pot fi privite simultan ca expresii ale vieţii private a cetăţenilor sau ca părţi componente ale vieţii de stat. Ambivalenţa este una din trăsăturile de bază ale acestor organizaţii şi nu poate fi pusă la îndoială decât printr-o gravă alterare a naturii lor. Există două moduri prin care situaţia ar putea fi simplificată. Partidele ar putea să respingă complet dreptul puterii publice de a le supraveghea modul de funcţionare, aşa cum sugerau partizanii variantei ”watergate” în 2004-2005, şi s-ar transforma în cluburi private şi exclusiviste. Sau, dimpotrivă, partidele ar putea deveni, practic, instituţii publice, aşa cum încurajează astăzi toţi aceia care pledează pentru interzicerea finanţării private.

Eliminarea contribuţiilor private la viaţa politică ar transforma, de facto, partidele în organisme ale puterii publice. S-ar putea obiecta că şi ONG-urile primesc bani de la buget. Este adevărat, dar ele nu sunt finanţate integral din vistieria comună, iar în plus ele trebuie să demonstreze că au în vedere o cauză publică, ca de pildă un proiect cultural sau educaţional. ”Cauza publică” trimite la o zonă de neutralitate partizană sau, mai exact, la acele obiective cu care toate partidele ar fi, în principiu, de acord. Cine s-ar putea opune unui proiect menit să crească numărul bibliotecilor? Politicul propriu-zis rămâne însă în afara acestor aşa numite ”cauze publice” şi este menit să definească diferenţele partizane. Un partid e pentru sau e contra austerităţii, e pentru sau contra exploatării gazelor de şist, e pentru sau contra privatizării sistemului de sănătate, ceea ce ar fi nepermis unui ONG finanţat de la buget.

Atâta timp cât acceptăm că statul şi societatea sunt două lucruri diferite, ar trebui să ne opunem acestei reforme care tinde să anuleze diferenţele şi să subjuge societatea.