1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Statele Unite au cel mai important rol în NATO

Vlad Drăghicescu3 aprilie 2009

În timpul războiului rece, prezenţa Statelor Unite în NATO reprezenta o garanţie solidă de securitate pentru statele europene, direct ameninţate de fosta Uniune Sovietică.

https://p.dw.com/p/HPM9
4 aprilie 1949 - Ceremonia de înfiinţare a Alianţei Nord-AtlanticeImagine: AP

Alianţa Nord-Atlantică a rămas în picioare şi după încheierea războiului rece, iar retragerea americanilor din structurile acesteia este de negândit.

Pentru Statele Unite, NATO continuă să fie cel mai important instrument de protejare a intereselor americane de ordin geostrategic în Europa. Declaraţia îi aparţine lui Nile Gardiner, reprezentantul fundaţiei conservatoare "Heritage Foundation" şi fost consilier al lui Margaret Thatcher.

"America a rămas singura mare putere şi alocă 3,6 procente din produsul intern brut pentru apărare, mult mai mult decât europenii, al căror buget militar se situează undeva la 1,7, maxim 1,8 la sută. Americanii joacă cel mai important rol în alianţă. Un exemplu în acest sens este războiul din Afganistan, unde Statele Unite aşteaptă susţinere din partea Germaniei şi a altor state.", consideră Gardiner.

Europa, din ce în ce mai importantă pentru NATO

Între timp însă, influenţa europenilor în structurile alianţei a crescut, invalidând vechile mentalităţi conform cărora din NATO fac parte o superputere şi 27 de vasali. Această părere este ferm susţinută şi de Stephen Larrabee, reprezentantul RAND Corporation la Washington, o organizaţie care oferă consultanţă pe teme de securitate guvernelor americane.

"Gândiţi-vă numai la summitul NATO de la Bucureşti, unde propunerea preşedintelui George Bush de a include Georgia şi Ucraina în Planul de acţiuni al NATO a fost blocată de Germania, Franţa şi alţi aşa-numiţi vasali. Aş spune aşadar că aceste ţări joacă un rol foarte important în alianţă."

Kampfflugzeug der US-Luftwaffe in Afganistan A10-Thunderbolt
Avionul de luptă A-10 Thunderbolt la o bază militară americană din AfganistanImagine: AP

Nu este mai puţin adevărat că Statele Unite au trimis în Afganistan un număr mult mai mare de soldaţi decât europenii. Dacă preşedintele Barack Obama va suplimenta numărul acestora, după cum a anunţat deja, americanii vor avea un număr dublu de soldaţi staţionaţi în Afganistan. Conform lui Stephen Larrabee, în condiţiile în care statele europene refuză să trimită mai multe trupe în Afganistan, Washingtonul este constrâns să suplimenteze numărul soldaţilor americani în regiune.

"America nu încearcă să domine NATO prin intermediul trupelor sale. Administraţia de la Washigton ar fi mult mai fericită dacă lucrurile ar sta exact invers, dacă Europa ar trimite pe frontul din Afganistan de două ori, poate chiar de trei ori mai mulţi soldaţi decât Statele Unite", crede Larrabee.

Cooperare

Conform analiştilor politici, administraţia americană s-a resemnat în faţa încăpăţânării statelor europene de a nu disloca mai multe trupe în diverse teatre de operaţiuni. Într-o declaraţie făcută pe marginea strategiei americane în Afganistan, Barack Obama a declarat că America nu va solicita pur şi simplu numai trupe de la partenerii europeni.

"Nu solicităm pur şi simplu mai multă susţinere militară de la partenerii noştri. Dorim să stabilim clar posibilităţile de acţiune. Vrem din partea aliaţilor noştri atât susţinerea alegerilor în Afganistan, cât şi contribuţii la formarea forţelor de securitate de acolo şi o mai mare responsabilitate civilă faţă de poporul afgan", a declarat Barack Obama.

Autori: Christina Bergmann / Vlad Drăghicescu

Editor: Petre M. Iancu