1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Start în procesul de formare a noii coaliţii

Conservatorii şi liberalii germani au demarat negocierile pentru formarea unei noi coaliţii de guvernare, la opt zile de la câştigarea alegerilor federale.

default

Angela Merkel şi Guido Westerwelle, şefii viitoarei coaliţii

La discuţii iau parte câte nouă politicieni de frunte din cele trei partide aliate Uniunea Creştin Democrată, condusă de cancelarul Angela Merkel, Uniunea Creştin Socială, condusă de premierul Bavariei, Horst Seehofer, şi Partidul Liber-Democrat, avându-l în frunte pe Guido Westerwelle.

Potrivit acestora, noul guvern german va fi format până la sfârşitul acestei luni. Înainte trebuie însă lămurite numeroasele aspecte asupra cărora cele două tabere politice nu sunt de acord.

Reducerea impozitelor

Atât conservatorii cât şi liberalii doresc să-şi respecte promisiunea de reducerea a taxelor şi impozitelor. Modalităţile de relaxare fiscală sunt însă privite diferit de cele două părţi.

Liberalii vor o reformare substanţială a sistemului fiscal, cu reduceri totale de 35 de miliarde de euro. Uniunea creştin-democrată/creştin-socială vizează însă reduceri de mai mică amploare, de 15 miliarde de euro, în două etape. Potrivit proiectului conservator, doar germanii care câştigă peste 60.000 de euro pe an vor intra în pragul maxim de impozitare, de 42%.

Liberalii şi conservatorii au viziuni comune în ce priveşte impozitarea moştenirilor şi fiscalitatea pentru persoane juridice. De asemenea, nu se va introduce un impozit pe avere.

CDU FDP Schwarz Gelb Symbol Koalition

Parteneriatul negru-galben, gata de muncă

Disensiuni pe tema securităţii

Acesta este principalul domeniu în care programele celor doi parteneri se contrazic drastic. Conservatorii au anunţat deja că nu sunt dispuşi să cedeze în privinţa solicitărilor făcute de liberali privind relaxarea prevederilor de securitate.

FDP doreşte accentuarea drepturilor cetăţeneşti, în timp ce CDU/CSU pune pe primul plan măsurile de securitate, în contextul ameninţărilor teroriste la adresa Germaniei.

De asemenea, liberalii resping cercetările făcute asupra activităţilor pe Internet ale populaţiei şi păstrarea datelor personale ale acestora în arhive ale organelor de anchetă.

Disensiuni există între cele două formaţiuni şi în domenii ca sănătatea, piaţa muncii, pensiile, energia, politica externă şi de apărare.

Cu toate acestea, analiştii politici sunt convinşi că o coaliţie de guvernare va fi formată de cele două tabere, chiar dacă liberalii nu se grăbesc să respecte termenul de 1 noiembrie, fixat de cancelarul Angela Merkel.

Autor: Ovidiu Suciu
Redactor: Robert Schwartz