Starea presei româneşti îngrijorează UE

”Cine vrea să fie înmormântat în cimitirul central din Bacău are nevoie de relaţii”, scrie Karl-Peter Schwartz, ”fiindcă în estul României până şi cimitirele sunt rare. Nicoleta Bichescu, redactor-şef al cotidianului local "Ziarul de Bacău", ar fi avut posibilitatea să obţină un loc de veci în râvnitul areal, la fel şi o locuinţă socială în condiţii deosebit de avantajoase şi, în plus, salariul ei s-ar fi dublat de pe o zi pe alta, cu condiţia să se mute la ziarul lui Dumitru Sechelariu.”

După opt ani petrecuţi în fruntea primăriei Bacău, ”Dumitru Sachelariu a pierdut la alegerile din iunie. De ziua sa de naştere fostul edil-şef obişnuia să organizeze adevărate sărbători populare, plătite din fonduri publice. Preşedintele Iliescu a declarat o dată că Sachelariu îi aminteşte de un stăpân feudal care aduna poporul pentru a-i împărţi cereale”. Dar, Sechelariu nu stă numai ca un "păianjen lacom" în pânza clientelară a guvernanţilor social-democraţi. El este şi patronul unui ziar, a radioului municipal şi al unui post de televiziune local. Pentru Bacău, ”Sechelariu este ceea ce este Berlusconi pentru Italia, cu deosebirea că Sechelariu nu a ajuns în politică după ce a fost patron mass-media, ci viceversa.”

"Oricine urmărea în urbea moldavă interese de afaceri era invitat politicos să-şi facă reclamă în mediile controlate de primar", scrie autorul. Iar inseratele apărute în publicaţii concurente se dovedeau contraproductive. Ziariştii care nu erau pe placul primarului erau excluşi de la conferinţele de presă, fiind în plus şicanaţi sistematic în munca lor; reporterii care încercau să facă lumină în afacerile tenebroase de la primărie şi care nu se lasău cumpăraţi, erau intimidaţi cu plângeri penale.

Sachelariu, arată Karl-Peter Schwartz, face parte din vechea gardă a foştilor comunişti români. Oamenii ca el şi-au schimbat blana dar năravul ba. La 15 ani însă de la moartea lui Ceauşescu, alături de această categorie se înfiripă o nouă generaţie de profitori politici. În oraşul-port Constanţa, de pildă, guvernează primarul Radu Mazăre, care şi-a început cariera în 1989 în calitate de ziarist anticomunist militant. El a căştigat alegerile pentru primărie în fruntea unei liste de candidaţi independenţi, pentru a ajunge apoi în PSD via PD. Şi Mazăre controlează prin intermediul unei societăţi private un cotidian, un post de radio şi un post de televiziune. Iar cine doreşte să deschidă un hotel pe litoral trebuie să-şi facă reclamă în mass-media lui Mazăre, povesteşte Alina Bargaoanu Vasiliu, redactor şef al ediţiei locale a ziarului România Liberă.

”Această tânără ziaristă”, scrie mai departe autorul, ”îl cunoaşte pe Mazăre din timpul studenţiei, pe vremea când mai scria împotriva guvernanţilor. Între timp, averea sa este estimată la trei milioane de dolari, şi în faţa locuinţelor sociale pe care el le închiriază pentru suma modică de 5 euro lunar clientelei sale, sunt parcate limuzine de fabricaţie germană şi jeepuri japoneze.” Alina Vasiliu nu ezită să-l numească pe Mazăre un gangster, care foloseşte orice metode pentru a-şi atinge scopurile, inclusiv intimidarea şi ameninţarea fizică. Cine i se opune trebuie să se teamă pentru el şi familia sa. Spre deosebire de Sechelariu, Mazăre a câştigat alegerile din iunie, în cel mai mare oraş al României, după capitala Bucureşti.

Potrivit datelor furnizate de Centrul pentru Jurnalism Independent de la Bucureşti, anul trecut au fost atacaţi fizic cel puţin 16 ziarişti români. Ino Ardelean din Timişoara a fost grav rănit în urma unui atac, trebuind să suporte pentru două luni îngrijiri medicale. În 2002 a dispărut fără urmă, tot în Timişoara, ziaristul Iosif Costinaş, care scrisese despre crima orgamnizată şi despre Securitate. Un an mai târziu, corpul său neînsufleţit a fost găsit lângă o şină de cale ferată.

Starea libertăţii mass media din România, aminteşte autorul, a stat de curând în atenţia unei conferinţe organizate la Bucureşti de Romanian Think Tank. Importanţa de care se bucură subiectul s-a putut constata şi din participarea la lucrări, între invitaţi numărându-se ambasadorii Germaniei şi Franţei, adjunctul ambasadorului SUA şi însărcinatul britanic cu afaceri la Bucureşti. Grea de înţelesuri a fost şi lista ambsenţilor: Reprezentanţii guvernului român au acceptat iniţial invitaţia, dar în ultimul moment s-au răzgândit, fără să numească nici un motiv.

În cadrul conferinţei, ambasadorul Germaniei, Wilfried Gruber a amintit că libertatea presei se numără între criteriile ce trebuie să fie îndeplinitwe în cazul în care România doreşte să aceadă în UE . Atacurile împotriva jurnaliştilor nu trebuie să fie tolerate. Totuşi, în cursul acestui an electoral nu este exclusă o nouă înrăutăţire a situaţiei. Deja în raportul pe 2003 întocmit de Comisia de la Bruxelles se constată îngrădiri ale libertăţii de expresie de natură să îngrijoreze. Medii cu adevărat independente, se arăta în raport, sunt dedosebit de rare. Aceste organe de presă se află concentrate în câteva mâini, ceea ce conduce într-o măsură însemnată la apariţia auto-cenzurii.

În România, aminteşte autorul, există 173 de posturi de televiziune, 300 de posturi de radio, 250 de posturi de televiziune prin cablu şi sute de cotidiane. Astfel piaţa – sub aspectul puterii de cumpărare - este suprasaturată. Numai în Bucureşti apar zilnic 18 cotidiane şi în toate oraşele mai mari se editează trei până la patru ziare locale. Majoritatea acestor publicaţii nu apar însă pentru a aduce profituri, ci pentru a-i ajuta pe politicieni şi oameni de afaceri să-şi atingă ţelurile. Apariţia inseratelor sunt controlate politic, la fel şi distribuţia publicaţiilor, iar tratamentul fiscal de care se bucură diversele trusturi de presă depinde tot de zona politicului. Marile posturi private de televiziune au acumulat imense datorii la buget, iar amânarea plăţii acestora depinde de bunăvoinţa guvernului.

În concluzie: urmările amestecului politic sunt, în opinia autorului, fatale pentru presa ţării. ”Posturile de televiziune îşi schimbă dintr-o dată linia redacţională; ziarele oferă deschis spre vânzare relatări şi comentarii; reclama mascată se întâlneşte la tot pasul, în loc să fie excepţie. Iar primirea României în UE este prevăzută să aibă loc în 2007."