1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Starea de urgenţă – un episod încheiat?

Forţele de securitate pakistaneze s-au pregătit şi astăzi pentru un nou val de proteste împotriva stării de urgenţă, decretată pe 3 noiembrie de către preşedintele Musharraf.

default

Confruntări între demonstranţi şi forţele de ordine pakisteneze

Soldaţii şi-au ocupat în cursul dimineţii posturile la punctele de control instituite în jurul palatului prezidenţial, al Parlamentului şi al Curţii Supreme de Justiţie. Deocamdată nu există însă încă nici un indiciu pentru o posibilă anulare a stării de urgenţă.

Să fi fost starea de urgenţă doar un episod, care va fi curând încheiat? Preşedintele pakistanez, Pervez Musharraf, dă înapoi. Ieri seară a anunţat printr-un purtător de cuvânt că doreşte alegerile cât se poate de aproape de termenul prevăzut iniţial. Procurorul general, Malik Quyyum, consideră că alegerile vor avea loc în prima jumătate a lunii ianuarie.

La rândul său, ministrul adjunct al informaţiilor, Tariq Azeem, a asigurat comunitatea internaţională că se doreşte „ca starea de urgenţă să dureze pe cât de puţin posibil. Vrem să revenim la starea de normalitate pe calea noastră către democraţie. Şi sperăm că alegerile se vor desfăşura într-un mod cât mai liber şi fairplay. Fiecare are voie să participe, şi invităm întreaga lume să observe că alegerile se desfăşoară în libertate”.

Surse neoficiale au declarat că în urma decretării stării de urgenţă, au fost arestaţi sau sechestraţi la domiciliu peste 1500 de politicieni ai opoziţiei, militanţi pentru drepturile omului şi avocaţi. Khalil Ramdei, judecător la Curtea Supremă de Justiţie până la proclamarea stării de urgenţă, este sechestrat la domiciliu şi nu poate fi contactat decât telefonic.

„De când a avut loc această acaparare a puterii, sâmbătă noaptea, sunt închis aici în casă, cu întreaga mea familie, copii şi nepoţi. Sunt închis în casa mea, nimeni nu are voie să pătrundă înăuntru şi nimeni nu are voie să iasă afară. Consider că sunt în continuare, conform articolelor din Constituţie, judecător la Curtea Supremă. Nimeni nu mi-a arătat vreun ordin, sau nu mi-a comunicat verbal, că n-aş mai fi judecător la Tribunalul suprem”, a declarat acesta.

În marile oraşe Karadji, Lahoa şi Rawal-Pindi, au avut loc ample demonstraţii de protest împotriva stării de urgenţă, la care au participat mai ales avocaţii. Forţele de securitate au intervenit cu gaz lacrimogen şi cu bastoanele de cauciuc, rănind teci de persoane.

Sahil Tussain, un celebru jurnalist şi autor pakistanez crede că „Musharraf nu mai poate supravieţui mult timp în această funcţie. Şi indiferent de negocierile care au avut loc între generalul Musharraf şi liderul opoziţiei, Benazir Bhutto, actualul guvern nu mai poate funcţiona. Iar în această situaţie, în acest punct, nu va încerca nici un lider politic să demareze vreo negociere cu Musharraf”.