Stadiul în care se află ”dosarul Revoluţiei” | România | DW | 19.12.2017
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Stadiul în care se află ”dosarul Revoluţiei”

Ministerul Public a publicat luni un comunicat în care expune în termeni tranșanți rezultatele investigațiilor de până acum privitoare la natura ”evenimentelor din decembrie 1989”.

Comunicatul Parchetului cu privire la ”Dosarul Revoluției” este un prilej de melancolie amară. Căci textul, clar și categoric, deși lipsit de detalii, nu face decât să confirme versiunea populară cu privire la ”evenimentele din decembrie 1989”. După ce ancheta va fi finalizată, cu urmări judiciare încă incerte, manualele școlare, presa și discursurile comemorative vor trebui poate să-și revizuiască întregul limbaj și să vorbească din acel moment despre ”Lovitura de stat din decembrie 1989”.

”Revoluție”, ”insurecție populară” sună măgulitor pentru o națiune care se complăcuse multe decenii în supunere umilă fără nicio tresărire de revoltă, cu excepțiile atât de puține, care nici după '89 nu au fost onorate așa cum s-ar fi cuvenit. Asta explică de fapt de ce minciuna ”revoluției” a rezistat până astăzi, cel puțin în limbajul public, căci ea oferea societății românești o imagine mai bună despre sine, părând să răscumpere toate lașitățile din trecut. Și așa se explică poate de ce nici pe viitor nu se va renunța ușor la ”revoluție” sau ”insurecție”, căci, în pofida adevărului deja statornicit, lumea va simți mereu nevoia unei oglinzi complezente.

Dar iată, Parchetul, deși cu siguranță nu acesta a fost scopul, spulberă într-un comunicat toate iluziile: în decembrie 1989 nu a existat nicio clipă vid de putere, echipa care a instrumentat lovitura de stat împotriva lui Ceaușescu a controlat permanent situația și tot restul a reprezentat o simulare și o manipulare de proporții: luptele cu teroriști imaginari, focurile de armă, motoarele elicopterelor, apelurile de la TVR și tot restul. Vom cita, pentru a nu lăsa impresia că exagerăm, un scurt pasaj din comunicatul Ministerului Public:

”Probatoriul administrat a reliefat mecanismele dezinformărilor constante, având consecințe deosebit de grave, lansate prin intermediul TVR, Radiodifuziunii și mijloacelor militare de comunicații, astfel fiind instaurată la nivel național binecunoscuta psihoză teroristă. De asemenea, se conturează modalitatea prin care au fost transmise o serie de ordine militare diversioniste, cu consecințe deosebit de grave. În legătură cu aceeași diversiune au fost obținute date care demonstrează că în anul 1987 forțele armate ale României au importat două tipuri de imitatoare de foc militare, respectiv imitatoare pentru armamentul de infanterie, cu foc la gura țevii și imitatoare privind desantul de parașutare. Totodată, urmare a probatoriului administrat există o mai bună înțelegere a diversiunii radio-electronice.”

Revoluția din Decembrie a fost o mascaradă, ne spune de fapt Parchetul, ceea ce știau toți aceia care au avut o experiență personală legată de ”evenimente” și care nu aveau motive să se autoiluzioneze. Căci au fost destui oameni de bună credință (”oameni de bine” se numeau pe atunci) care au răspuns diferitelor mobilizări patriotice păzind Metroul, Televiziunea și tot felul de alte ”obiective” și cărora desigur că le vine greu să admită că au fost pur și simplu manipulați. Ba mai mult, au fost manipulați si oameni care aveau antecedente remarcabile de opoziție anticomunistă așa cum se întâmplase cu Doina Cornea care se lăsase înduplecată să rostească la TVR apeluri menite să țină oamenii sub control, avertizându-i de pericolul ”teroriștilor”. Prin urmare numele prestigioase nu pot fi garanții în împrejurări de felul acesta, în care numai luciditatea și gândirea proprie mai pot constitui o îndrumare valabilă.

Destui vor continua să spună că mobilizarea populară a fost autentică și că ar fi existat o revoluție deturnată sau ”furată”, după numele ei consacrat. Dar pentru cei care au trăit acele evenimente în mijlocul lor, nu era nicio îndoială că în luna decembrie exista o putere perfect stăpână pe mijloacele sale, capabilă de mobilizări prompte și că principala ei preocupare era să-i țină pe oameni ocupați cu diverse misiuni fictive tocmai ca să poată fi mai ușor controlați. Toate micile tentative de mobilizare autentică și liberă, toate inițiativele spontane au fost dejucate cu eficiența unui aparat profesionist. În București bunăoară, în preajma Crăciunului, o mână de oameni plănuiau să organizeze o întâlnire zilnică la Piața Romană, dar în mod straniu pentru o țară în haos, revoluție sau insurecție populară, de-a doua zi dimineața călătorii din metrou erau avertizați prin instalațiile audio ale vagoanelor să nu coboare la Romană, căci riscă să întâlnească ”teroriști”. Ba mai mult, pe stâlpii stațiilor de metrou erau deja lipite afișe tipărite (în cursul nopții) menite să-i prevină pe călători de ”riscurile” pe care le asumă. În sfârșit, cei care păzeau metroul se simțeau datori să-i ”aresteze” pe suspecții care ar fi cutezat să rupă afișele mincinoase. E doar un episod printre atâtea altele, dar care conține în mic întregul scenariu al lunii decembrie, inclusiv mecanismul pervers al manipulării prin implicare ”revoluționară”. De fapt, în decembrie 1989, cei cu adevărat liberi deveniseră dintr-o dată suspecți.

Au fost însă mulți oameni uciși. Din întâmplare, din neglijență sau cu premeditare, pentru a da mai multă credibilitate așa numitei Revoluții? Aceasta rămâne întrebarea de bază. În comunicatul citat se arată: ”se conturează modalitatea prin care au fost transmise o serie de ordine militare diversioniste, cu consecințe deosebit de grave”. Așadar, încă nu e totul clar. Parchetul nu ne poate lămuri cu privire la acest aspect și nu pare încă pregătit să răspundă la întrebarea rostită obsesiv în anii care au urmat: ”Cine a tras în noi după 22”?

E posibil chiar ca tocmai acest lucru să rămână neclarificat, căci comunicatul are grijă să ne prevină că ”după anul 1989, probe importante, de natură să stabilească adevărul privind Revoluția, au fost distruse sau alterate, ceea ce face dificilă stabilirea, cu claritate, a unui raport de cauzalitate între anumite conduite, acțiuni sau inacțiuni și consecințele deosebit de grave ale evenimentelor din decembrie 1989.”  Să observăm ezitarea terminologică: anchetatorii înșiși, cei care ne-au asigurat că insurecția a fost înscenată, continuă să spună (din obișnuință sau lipsă de îndrăzneală?) ”revoluție” sau, mai evaziv, ”evenimentele din decembrie”.   

În sfârșit, ar fi poate folositor ca, în marginea investigațiilor, să-l rugăm pe procurorul general Augustin Lazăr - care avea 33 de ani în 1989 și era deja procuror șef de secție - să ne vorbească cândva și despre traseul său interior și despre cum au reușit procurorii să se convertească la adevăr după trei decenii. Ar fi o pagină prețioasă nu doar de psihologie, ci de istorie instituțională a României post-decembriste.

Vă mai recomandăm