1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Spre o presă federală?

Este bine ca presa de investigaţie să fie susţinută din fonduri publice constituite la nivel european? Presa va deveni mai puternică sau dimpotrivă se va atrofia şi mai mult?

Monica Macovei

Monica Macovei

Cu puţine zile în urmă deputata europeană Monica Macovei a pledat la Bruxelles pentru alocarea de fonduri europene pentru jurnalismul de investigaţie. La prima vedere nu ar fi ceva care să atragă atenţia. Monica Macovei şi-a construit cariera pe tema corupţiei şi propunerea pare un fapt obişnuit, care decurge din filonul principal al preocupărilor sale. Şi, într-un anumit sens, chiar aşa este. Dar, dincolo de firescul aparent al propunerii, se află caracterul ei ne-ortodox. A crea fonduri speciale din resursele publice ale UE pentru presa de investigaţie înseamnă de fapt a subvenţiona anumite funcţiuni ale presei care par astăzi atrofiate sau a crea alte funcţiuni până acum inexistente. Înseamnă să afirmi că presa liberă, prin care înţelegem în primul rând presa privată şi abia în al doilea rând presa întreţinută din bani publici, nu mai găseşte că este rentabil să se ocupe de corupţie.

Observaţia aceasta ar trebui înţeleasă în afara ecuaţiei româneşti. Monica Macovei face de altfel trimitere în argumentaţia sa la situaţia tuturor celor 27 de state membre şi se referă la stimularea unor investigaţii transfrontaliere (”urmăreşte banii fără frontiere”)

Dacă am privi activitatea de presă ca pe oricare altă activitate supusă regulilor de piaţă, am remarca din prima clipă o distorsionare a liberei concurenţe şi o intervenţie etatistă prin ajutoare direcţionate. În alte domenii ajutoarele de stat sunt interzise şi este nevoie de argumente puternice pentru a permite unui stat din UE să recurgă la aceste stimulente. S-ar putea obiecta că nu este vorba de subvenţionarea unor anchete locale, ci de finanţarea unor investigaţii transfrontaliere, care nu sunt deocamdată interesante pentru ziarele sau televiziunile naţionale. Cu alte cuvinte, am asista la crearea unei prese „federale” prin finanţarea ei de la bugetul Comisiei Europene.

De fapt ceea ce propune acum Monica Macovei, adică încurajarea anumitor activităţi de presă cu ţinte bine definite nu este ceva fără precedent. Modul acesta de subvenţionare se produce deja în multiple feluri. Fundaţii private care se implică în promovarea anumitor politici publice sau campanii umanitare finanţează în mod discret pe jurnaliştii care pledează în favoarea punctului lor de vedere. E o practică încetăţenită. Corporaţii, care au nevoie să convingă opinia publică că investiţia planificată este benefică, îşi asigură în diferite feluri susţinerea unor jurnalişti. Situaţia ideală este aceea în care convingerile sincere ale jurnalistului se întâlnesc cu nevoile finanţatorului. Dacă în anumite situaţii am putea vorbi de corupţie, în altele, formal identice, nu am putea spune acelaşi lucru. Cert este că subvenţionarea unor campanii de presă cu scop ”ideal” (non-comercial) sau a altora cu scop ”egoist” (comercial) este, de multe ori, netransparentă. Publicul nu ştie de cele mai multe ori de unde vin banii şi nici nu înţelege resorturile intime ale formării unor opinii şi direcţii de atac, chiar dacă nutreşte îndeobşte o mare nelinişte cu privire la aceste subiecte.

Iar dacă un idealist naiv ar protesta împotriva acestui sistem netransparent de subvenţionare a anumitor activităţi de presă, i se poate răspunde că presa este oricum subordonată pe scară mare unor finanţatori (Murdoch, Berlusconi, Voiculescu şamd) care îşi impun punctele unilaterale de vedere şi că abia diversificarea acestei practici de subvenţionare ar reechilibra situaţia. Libertatea presei ar fi re-câştigată abia prin reechilibrarea surselor de finanţare. Atâta doar că nu vorbim despre apariţia unor noi organe de presă, ci despre infiltrarea celor existente. E un fel de a spune că idealismul nu rezistă singur pe piaţa liberă. Cei care finanţează articole ”bune”, ”pozitive”, care susţin cauze ”generoase” îşi justifică practica prin nevoia de a întreţine şi încuraja în societate înclinaţiile bune care riscă să fie copleşite de cinism.

În realitate e greu de susţinut până la capăt acest lucru, căci nu întotdeauna ceea ce este bun pentru unii este bun şi pentru alţii. De multe ori binele şi răul sunt perspective ideologice aflate în dispută. Şi tocmai de aceea banii nu ies întotdeauna la iveală, ca să evite controversa. Lipsa de transparenţă este o problemă, aşadar, chiar atunci când, aparent, este asociată cu bunele intenţii.

Monica Macovei a propus însă un mecanism cât se poate de transparent prin care fondurile publice să fie utilizate pentru a stimula investigaţia de presă împotriva politicienilor corupţi. Va fi la vedere. Se va şti cine pentru cine lucrează. Cu toate acestea anumite întrebări continuă să se pună. Dacă se va crea un corp de jurnalişti ”federali” cu misiuni speciale anti-fraudă, am mai putea vorbi cu adevărat de ”presă”? Nu ar deveni aceştia un soi de anchetatori paralegali şi, în ultimă instanţă, un instrument de guvernare?

Presa ar deveni astfel un auxiliar al parchetelor, ceea ce va face ca în interiorul presei să apară o specializare de funcţii şi o redistribuire de roluri. O presă, finanţată public (din bani europeni la început, dar de ce nu, cu timpul, din banii bugetelor locale) cu misiunea precisă de a se constitui într-un aparat paralegal de urmărire a infracţiunii şi o altă presă, opusă celei dintâi, al cărei rol se va plia pe funcţia avocatului apărării. O presă contra presă. Într-un anumit sens în România a apărut deja ceva asemănător şi simţim cu toţii că este un dezastru.

Dar chiar mai înainte de a pune aceste întrebări se impune o constatare. Presa ”liberă” nu mai funcţionează cu toate motoarele şi asistăm pe nesimţite la mutaţii ale căror consecinţe nu le întrezărim pe de-a-ntregul.