1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Spirala răului în sistemul electoral

Legea electorală produce o mulţime de aberaţii care se trag din contradicţiile ei interne, în aşa fel încât principiul reprezentativităţii este călcat în picioare.

default

Legea votului uninominal a fost aplicată o singură dată până acum şi a reuşit să provoace o mulţime de situaţii absurde şi nedrepte. Dacă de pildă un candidat plasat pe locul întâi în colegiul său nu reuşeşte să adune peste 50% din voturi, el poate pierde mandatul de deputat în favoarea celui de-al doilea sau a celui de-al treilea candidat. În 2008 pe fondul unui dezinteres faţă de politică, foarte puţini candidaţi au reuşit să treacă pragul celor 50%, dar de data aceasta s-ar putea să asistăm la multe asemenea reuşite. Candidaţii USL sunt bine plasaţi mai ales în judeţele Vechiului Regat şi ar putea câştiga în colegiile lor peste jumătate din voturi, ceea ce va scoate în evidenţă un alt viciu al legii. Dacă într-un judeţ USL va câştiga toate mandatele înainte de redistribuire, vor apărea mandate în plus, peste cele puse în competiţie ca să satisfacă votul proporţional. De aceea, specialiştii în sisteme electorale au arătat că există o mare probabilitate ca numărul de deputaţi şi senatori să crească cu câteva zeci. În loc de 300 de parlamentari aşa cum cerea preşedintele Traian Băsescu în 2009, am putea asista, teoretic, la un parlament de 500 de parlamentari.

Dar nu atât numărul în sine ar fi ceva grav, ci faptul că într-un judeţ există, de pildă, 6 colegii, iar în parlament se vor putea regăsi nu 6, ci 8 deputaţi. Un colegiu va trimite în parlament mai mult de un singur reprezentant, ceea ce contravine chiar presupoziţiei de bază a sistemului de vot în circumscripţii uninominale. Partidele propun un singur candidat şi numai unul tocmai pentru că un colegiu trimite în Parlament un singur reprezentant. Divizarea judeţelor în colegii electorale s-a realizat plecând de la aceeaşi premisă şi aplicând aşa numitul coeficient electoral. Dar dacă legea una spune şi alta face, partidele ar putea şi ele pretinde să propună câte doi sau trei candidaţi în fiecare colegiu. Numai că atunci ar fi contrazisă altă regulă, aceea potrivit căreia mandatele se repartizează proporţional cu numărul de voturi obţinute.

Legea produce aşadar o mulţime de aberaţii care se trag din contradicţiile ei interne. Se poate vedea că principiul însuşi al reprezentativităţii egale este călcat în picioare, deşi legea pretinde, prin proporţionalitatea ei, să ofere o cât mai bună reprezentativitate.

Există însă şi alte efecte, indirecte, dar care nu sunt mai puţin dăunătoare. De pildă, PNL a luat decizia controversată să ofere un colegiu din Bucureşti lui Gigi Becali, în speranţa că acesta va câştiga cu peste 50%. Aşa cum am văzut, în situaţia aceasta vor putea apărea la nivelul circumscripţiei mandate în plus, dintre care unele vor putea reveni tot USL. Este posibil aşadar ca strategii partidului să fi încercat să scoată din viciile sistemului de vot cât mai multe avantaje. Dar aşa cum este uşor de văzut ,viciile produc vicii într-o neîntrerupătă spirală a răului.