1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Spirala politizării continuă

2 martie 2010

Guvernul a reuşit să obţină votul Camerei Deputaţilor în favoarea Legii funcţionarilor publici, care oferă continuitate şi relativă stabilitate propriei clientele politice.

https://p.dw.com/p/MHpm
Imagine: picture-alliance/ dpa

Subiectul acesta otrăveşte viaţa politică de multă vreme. Încă din primăvara anului 2009 Guvernul PD-L–PSD a schimbat personalul de conducere din majoritatea instituţiilor guvernamentale din teritoriu, aşa numitele „deconcentrate“, provocînd proteste sonore din partea Opoziţiei. A fost vorba de aproximativ 4000 de directori şi directori adjuncţi din diferitele agenţii, direcţii, gărzi, inspectorate şamd.

Liberalii au sesizat Curtea Constituţională şi au obţinut cîştig de cauză. La sfîrşitul anului trecut Curtea Constituţională arăta că Guvernul politizează excesiv administraţia şi atrăgea totodată atenţia asupra conduitei neconstituţionale a Executivului care a căutat să ocolească decizia previzibilă a Curţii prin abrogarea primului act normativ şi adoptarea altuia cu conţinut asemănător.

Noul Guvern Boc PD-L instalat după alegerile prezidenţiale a fost aşadar constrîns să remedieze abaterile sesizate.

Dar PD-L nu doreşte să renunţe la avantajul cîştigat „pe teren“ şi în consecinţă a imaginat o nouă cale prin care să-şi fixeze pe posturi oamenii numiţi deja anul trecut. O cedare ar fi fost percepută probabil ca un semn de slăbiciune care ar fi dăunat coeziunii interne a partidului. PDL ştie foarte bine că PSD se destramă şi din cauză că după atîţia ani de opoziţie nu mai poate satisface exigenţele propriei clientele.

Astăzi noua majoritate PD-L, UDMR şi Grupul Independenţilor a votat (cu 172 de voturi pentru) o lege de modificare a Legii 188 care asigură stabilitatea funcţionarilor publici numiţi în ultimul luni de zile. Opoziţia a boicotat votul şi anunţat că va sesiza din nou Curtea Constituţională.

Disputa nu se încheie însă aici deoarece asistăm la o veritabilă spirală a politizării. Fiecare Guvern a făcut excat la fel şi ne putem aştepta ca Guvernul viitor să reia operaţiunea guvernului actual în sens invers.

Amploarea politizării este chiar mai mare decît lasă să se vadă Legea 188 deoarece se întinde şi asupra altor domenii unde numirile politice se fac discret şi cu diferite pretexte şi alibiuri, cum ar fi domeniul şcolar.

Directorii de şcoli sînt numiţi sau scoşi din funcţie de inspectoratele în prealabil politizate. Legea Educaţiei adoptată anul trecut prin angajarea răspunderii interzicea directorilor de şcoală să facă parte din partidele politice, cu scopul de a evita politizarea şcolilor, dar iniţiatorii legii nu s-au gîndit că ar fi mult mai simplu să se renunţe la numiri în funcţie după considerente de partid.

Curtea Constituţională a respins şi acea lege, oferind PD-L un nou subiect de reflecţie.

În sînul PD-L există totuşi persoane care văd lucid riscul acestei spirale a politizării, dar nu au puterea de a schimba lucrurile. Deputatul Sever Voinescu bunăoară, în cadrul unei conferinţe susţinute la ISP a abordat problema fără ocolişuri.

„Ştiu, a spus Sever Voinescu, că voi deveni antipatic multora din partid, dar cred sincer că, pentru România, aşa trebuie să facem. Să fim noi cei care oprim spirala politizării! Nu de alta, dar această spirală devine un burghiu violent care şubrezeşte fundamentul statului“.

El s-a referit explicit la actele emise de Guvernul condus de Emil Boc, cerînd partidului un act de moralitate: „Să recunoaştem că Ordonanţa 37, pe care am coautorat-o cu PSD, a fost o greşeală. Să depolitizăm şi să ne oprim să repolitizăm cu ai noştri. Să introducem alt gen de atribuire a funcţiilor care prin natura lor nu sînt politice“.

O opinie similară fusese formulată într-un raport al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale, unde se arată că una din cauzele majore ale ineficienţei administraţiei publice este politizarea ei excesivă:

„S-au succedat procesele de fesenizare, cederizare, pede­­serizare, alianţizare a sistemului, procese prin care criteriul competenţei nu a existat, fiind aplicat cel de fidelitate faţă de partid“.

Nu ar fi însă prima dată cînd Preşedintele dă curs unor politici diferite de cele conţinute în rapoartele pe care le-a girat. În orice caz Guvernul PD-L nu pare să fi auzit aceste obiecţii.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Petre Iancu