1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Spionajul şi cauzele conflictului diplomatic germano-american

Cum se explică litigiul dintre Washington şi Berlin? Ce anume l-a provocat, cui îi foloseşte şi de ce e nevoie de aplanarea lui?

Potrivit unui recent sondaj, aproape 70 la sută dintre germani afirmă ca le-ar fi “scăzut încrederea” în americani. O netă majoritate doreşte "o independenţă sporită" de Statele Unite. Şi nu mai puţin de 40 la sută ar vrea să se apropie de Rusia. Cum s-a ajuns aici?

În actul întâi al dramei, elita culturală germană s-a arătat scandalizată de dezvăluirile lui Edward Snowden. Furia achizitivă de date secrete a serviciului secret NSA, care a cules fără discernamânt mai tot ce se putea aduna din comunicaţiile internautice ale nemţilor si ale altora, i-a excedat pe mulţi. Paie pe foc a pus ştirea că serviciile secrete americane au interceptat şi convorbirile purtate pe mobilul cancelarei.

Odată aprinsă, mânia n-a mai fost de stăvilit. S-a revărsat în presă, de unde a ajuns subiect de conversaţie zilnică şi hrană cotidiană masei. Degeaba s-au străduit unii politicieni să lanseze apeluri la calm. S-au cerut capete. S-a vrut vindictă. S-a revendicat pălmuirea morală a celor de peste ocean prin invitarea în Germania a lui Snowden, căruia, ca să se enerveze Washingtonul cât mai rău, s-a solicitat să i se acorde azil politic, în pofida acordului de extrădare dintre cele două ţări.

Când guvernul Merkel a refuzat să satisfacă această cerere, care ar fi pus pe butuci raporturile transatlantice, s-a reproşat din stânga şi extrema stângă, ca şi din dreapta spectrului politic o prezumtivă “laşitate” a executivului. Asta, deşi, fidelă principiului ei de a nu ignora vocea poporului, Angela Merkel s-a arătat din capul locului mai indispusă de activităţile de spionaj american decât a părut să fie neapărat necesar. Împreună cu şefa statului brazilian, Merkel lansase după izbucnirea scandalului NSA semnale de clară indignare în direcţia Washingtonului. A cerut un acord de renunţare la spionaj mutual, o înţelegere care n-a mai existat vreodată, dar care le-a părut multor germani să fie adecvată pentru două state prietene şi aliate.

Actul doi a debutat cu vizite de demnitari germani la Washington care au culminat cu o călătorie a cancelarei. S-au văzut siliţi să se întoarcă toţi cu mâna goală. Obama avea să-i spună clar Angelei Merkel că nu va exista un acord "no spy" cum l-a solicitat Berlinul. Piesa a continuat cu depistarea unui agent dublu spionând pe bani pentru americani din interiorul BND, serviciul secret extern german, care a fost capturat pe când îşi oferea serviciile şi ruşilor. A urmat arestarea unui al doilea ins, un militar de la Ministerul Federal al Apărării, acuzat şi el că ar fi cules informaţii pentru SUA. Ziare precum Bild anunţă proxime demascări similare.

Enervat de neîncrederea documentată de atitudinea americană a intervenit preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, care a exclamat "Destul"!, fiind susţinut de o parte substanţială din opinia publică şi, în nuanţe diferite, de toate partidele politice. Merkel a subliniat că e vorba de un “contencios serios”. A urmat lovitura de teatru. Revenită din China, Merkel şi-a autorizat guvernul să lanseze un semnal mai clar decât oricând şi să facă pasul insolit al expulzării rezidentului de la Berlin al CIA.

Din unghiul SUA, acest demers a părut să fie o exagerare, în cazul cel mai bun, ori o expresie a isteriei, în cel mai rău, dacă nu, mai grav, a unei atitudini tipice pentru puteri ostile, precum fosta URSS, Iranul şi altele asemenea, nu pentru aliaţi care-şi reglementează conflictele tacit. Motiv pentru care americanii şi-au exprimat mai mult sau mai puţin subtil profundul dezacord cu modul în care a hotarât să acţioneze Merkel.

Ajunse în pragul unui dezastruos “război diplomatic”, după cum reliefa recent Frankfurter Allgemeine Zeitung, cele două ţări ar trebui să-şi pună întrebări legate de cauzele profunde ale dezbinării. Întrebările sunt, desigur, stringente, dată fiind nevoia mutuală de cooperare, nu în ultimul rând în sfera securităţii, a culegerii de informaţii şi a combaterii terorismului.

Din punctul de vedere al germanilor, americanii s-ar fi dovedit nu doar inepţi, fiindcă n-ar fi auzit de la spionii lor nicio noutate despre care să nu fi putut afla din ziare, ci mai cu seamă indecenţi si aroganţi. Spionatul le-ar fi încălcat în masă sfera privată şi drepturile civice şi, pe de-asupra, ar fi umilit Germania, amplificând masiv antiamericanismul care afectează Bătrânul Continent.

Mai nimic din toate acestea n-ar corespunde adevarului, susţin, la rândul lor, americanii. Care nu obosesc să atragă atenţia că supravegherea comunicaţiilor de către NSA a dejucat o serie de atentate, salvând nenumărate vieţi, nu în ultimul rând şi în Germania. SUA relevă că “toata lumea spionează”, că şi germanii ar face la fel sau că ar face-o, dacă ar putea şi că antiamericanismul nu e de azi de ieri.

În fapt , actualul litigiu e un indiciu al modificărilor de anvergură care au survenit în interiorul celor două state, în relaţiile externe şi în echilibrul de putere global. Germania a devenit vioara întâi în Europa şi UE. Ca putere economică globală, aflată în competiţie cu superputerea şi situată undeva între Apus şi noile pericole din Răsărit, Berlinul înţelege să nu mai fie tratat de Washington, ca în trecut, de parcă ar fi vasal şi nu s-ar bucura de o independenţă autentică. Ţară exportatoare, Germania vrea mai mult decât orice stabilitate, pace şi bună înţelegere şi se teme că americanii ar pune aceste obiective în pericol.

La rândul lor, SUA continuă să fie marcate de trauma mega-atentatelor din 9/11, de un declin vizibil, deşi deloc fatal, şi nu doar de tendinţe retractile, ci, sub Obama, de o propensiune către abulie, incompetenţă şi ipocrizie. Apoi, a minimaliza motivele de supărare ale germanilor le şade rău americanilor. În temniţele de peste ocean albesc în continuare oasele unui spion israelian condamnat acum peste 30 de ani pentru vina de a fi transmis informaţii confidenţiale nu Iranului sau Moscovei, ci unicului prieten şi aliat real al SUA din Orientul Mijlociu.

Totuşi, fără SUA, democraţiile şi securitatea lumii libere sunt grav ameninţate. Germanii o ştiu bine. Pe ambele maluri ale Atlanticului, vocile lucide cer tuturor o revenire la atitudini sobre. Între state, se stie, nu există prietenie, ci doar interese. Ale germanilor si americanilor nu includ cu siguranţă ruptura transatlantică, de care s-ar bucura in corpore duşmanii libertăţii şi ai statelor de drept.