1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Speranţe confirmate

La Berlin şi la Paris, veştile bune deschid sfârşitul de săptămână

default

"Parisul se simte eliberat" - titrează astăzi austriecii de la DIE PRESSE, comentând astfel decizia Bruxellesului de a amâna sancţiunile faţă de expulzarea romilor. Până la 15 octombrie, administraţia franceză are timp pentru a pune în aplicare legislaţia comunitară privind libera circulaţie a persoanelor. În caz contrar, Comisia Europeană va declanşa procedura de infringement. În ciuda tonului neobişnuit de dur, anunţul a fost primit cu uşurare la Paris...Comisia nu a suţinut poziţia vicepreşedintei Viviane Reding, care susţinea acuzaţiile de discriminare.

Tot la Viena, DIE PRESSE prezintă situaţia din estul Slovaciei, unde ziduri noi ar putea separa majoritatea de minoritate. Zidurile care îi "protejează" pe romi - este titlul reportajului realizat în Ghettoul pentru romi, ridicat în 2001, ghettou în care sărăcia, lipsa locurilor de muncă şi a perspectivelor, alcoolul şi delictele minore sunt la putere.

Paraziţii trebuie îndepărtaţi

Un alt exemplu în care romii nu sunt integraţi îl oferă Ungaria. În perspectiva alegerilor pentru Legislativul de la Budapesta, BERLINER ZEITUNG analizează situaţia noii drepte din Europa. Întrucât guvernul conservativ de dreapta Fidesz nu poate fi depăşit la capitoul mândrie naţională şi patriotism, şeful partidului Jobbik propune .

Şi bavarezii de la SUEDDEUTSCHE ZEITUNG analizează ascensiunea dreptei la conducerea Olandei. Olanda îşi închide porţile - un articol în care sunt explicate planurile viitorului guvern de dreapta de a reduce rata emigranţilor la jumătate şi de interzice complet portul vălului islamic. În plus, noua administraţie de la Haga ar urma să reducă şi contribuţia la fondurile europene, ştiut fiind că olandezii sunt cei mai generoşi contribuitori la bugetul comunitar.

Autoturismele accelerează din nou

Veşti bune vin de la Paris şi de la ediţia de anul acesta a Salonului Auto. Industria constructoare de maşini este din nou în creştere, Daimler se poate lăuda chiar cu vânzări record, după cum anunţă FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG.

Şi la Berlin, economia dă semne concrete de revigorare. Chiar dacă nu este complet însănătoşită, prima lună de toamnă a debutat spectaculos în statistici: cel mai redus număr de şomeri în Germania ultimilor 18 ani, anunţă şeful Agenţiei Federale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, citat de SUEDDEUTSCHE ZEITUNG.

În ciuda performanţelor economice, Germania nu este atractivă, constată berlinezii de la DIE WELT, care dedică o pagină întreagă tinerilor de origine turcă, bine pregătiţi, care preferă să se întoarcă pe malurile Bosforului, unde şansele de realizare sunt mai bune.

Astfel, nu mai miră pe nimeni că Germania are nevoie de specialişti, dar înainte de toate de o politică de integrare bine pusă la punct.

Autor: Alina Kühnel

Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu