Spectrul trecutului totalitar şi arta modernă

Exponatele, între care 2.000 de pânze pictate de artişti celebri, sculpturi, fotografii şi filme video nu ridică probleme decât, poate, estetice. Colecţia cuprinde capodopere semnate de personalităţi de seamă, precum Piet Mondrian, Marcel Duchamp, Francis Picabia, Kurt Schwitters, Nam June Paik, Bruce Naumann, Cindy Sherman, Sigmar Polke sau Richard Serra. Cu atât mai discutabilă este în schimb istoria de familie şi atitudinea patronului acestei colecţii adunate din anii 80 de germano-elveţianul Friedrich Christian Flick. Fiindcă Flick şi-a strâns operele de artă graţie averii uriaşe moştenite de la bunicul său, principalul furnizor de arme al lui Hitler. Ca atare, marile muzee ale lumii, situate inclusiv la Zuerich, în patria adoptivă a lui Friedrich Christian Flick, dar şi la New York, Londra sau Muenchen au refuzat să expună colecţia Flick, prea puternic umbrită de istoria nazismului.

Deloc de mirare că prezentarea ei la Berlin a declanşat divergenţe şi controverse dintre cele mai aprige.

La urme urmei, dinastia Fick poartă un nume legat nu numai de istoria industriei germane, ci şi de oroarea complicităţii ei cu o dictatură îngrozitoare şi un sistem politic antiuman. Fondatorul concernului Flick a finanţat partidul nazist încă din anii 30, oferind formaţiunii lui Hitler sume în valoare de milioane. In plus, bătrânul Flick a devenit principalul furnizor de arme al maşinăriei de război naziste, adunând bogăţii imense între altele graţie jefuirii averilor evreieşti prin aşa-zisa lor ”arianizare” şi exploatării la sânge a oamenilor reduşi la sclavie şi muncă silnică de regimul hitlerist. In 1947, tribunalul de la Nuernberg pentru crime de război îl condamnase în consecinţă la 7 ani de închisoare. Pus în libertate înainte de termen, Flick îşi refăcuse concernul, devenind unul dintre cei mai prosperi oameni din Germania. Considerându-se până în ultima clipă nevinovat, fostul complice al lui Hitler refuzase, ca şi succesorii şi moştenitorii săi să plătească despăgubiri oamenilor înrobiţi de regimul nazist. Flick junior a ratat bunăoară şansa de a reabilita rău pătata istorie a familiei sale, respingând invitaţia de a cotiza la fondul industriei germane, creat în 2001, întru despăgubirea foştilor muncitori silnici.

Cu toate acestea, oficialităţile berlineze i-au oferit sprijinul în vederea expunerii colecţiei sale, între altele probabil spre a promova prin intermediul unui eveniment spectaculos activitatea culturală a metropolei germane, înglodate în datorii. Susţinerea oficială a lui Flick nu s-a redus însă la ajutorul acordat de autorităţile locale şi regionale. Însuşi şeful executivului german Gerhard Schroeder nu s-a dat înlături să-l invite pe nepotul industriaşului lui Hitler la sediul cancelariatului. Unde cei doi au discutat despre artă.

Fireşte, toate acestea n-au întârziat să stârnească iritarea şi mânia supravieţuitorilor terorismului nazist. Vicepreşedintele Consiliului Central al Evreilor din Germania, Salomon Korn s-a exprimat clar şi categoric într-o scrisoare deschisă, evocând banii adunaţi prin vărsare de sânge de bunicul patronului. De cealaltă parte a baricadei s-au găsit voci susţinând că nu i se pot reproşa nepotului crimele comise de bunic.

Or, nu poate fi trecut sub tăcere faptul că operele de artă adunate de Flick junior nu ar fi putut fi achiziţionate în absenţa averii moştenite de la bunic. Numele de familie al patronului colecţiei expuse la Berlin e inextricabil asociat suferinţelor nesfârşite provocate de regimul nazist. In reacţie la criticii săi, Flick junior a declarat că ar dori, prin intermediul expunerii colecţiei sale, să confere o pată de lumină sumbrei istorii a familiei sale. La rândul lor, societatea civilă, clasa politică şi istoricii au datoria de a aduce la lumină fundalul întunecat al trecutului şi de a pune întrebări critice.

Or, tocmai acest lucru s-a omis din pregătirea expoziţiei, ceea ce a provocat luări de poziţie negative chiar în rândul familiei Flick. Sora patronului colecţiei a revendicat amânarea deschiderii ei, până la elucidarea trecutului firmei Flick. Pentru a calma întrucâtva spiritele, Institutul muenchenez de Istorie Contemporană a promis să efectueze un studiu istoric asupra dinastiei Flick.

Caracterul aprins al disputei iscate în Germania de expunerea acestei colecţii demonstrează cât de virulent prezentă şi cât de profund ancorată a rămas tema nazismului în cugetele şi inimile germanilor. In mod evident, sensibilitatea supravieţuitorilor nazismului n-a dispărut în cele 6 decenii care au trecut de la Holocaust. Un motiv în plus spre a nu se da uitării crimele trecutului.

Ce l-a determinat oare în aceste condiţii pe cancelarul Schroeder să se expună celor mai virulente critici, în bună parte întemeiate din cauza sprijinului său ostentativ acordat unei persoane precum Christian Friedrich Flick? ”Schroeder”, notează în context ziarul Rheinische Post din Duesseldorf ”şi-a manifestat în repetate rânduri ambiţia de a fi primul cancelar postbelic care să abandoneze vina istorică germană ca factor determinat al politicii berlineze. A făcut-o între altele participând la celebrităţile consacrate debarcării aliate în Normandia. Şi de această dată cancelarul ştie bine că are de partea lui majoritatea electorală din Germania”.