1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Spania, supusă testului de stres

În Spania, ţară marcată puternic de criza euro, această toamnă se anunţă foarte durerosă. Guvernul spaniol a decis noi măsuri de austeritate. Între timp se ştie şi de cât ajutor au nevoie băncile.

În vremuri de criză, încerci să te agăţi de fiecare fir de pai. Aşa pot fi privite pozitiv rezultate testului de test cărora a fost supus sistemul bancar spaniol. Evaluarea a fost comandată de Ministerul Economiei de la Madrid şi de Banca Centrală Europeană. Firma însărciantă cu această misiune trebuia să afle câte dintre băncile aflate în criză şi în ce măsură au nevoie de ajutor. Testul reprezintă una din condiţiile obţinerii ajutorului în valore de 100 de miliarde de euro din fondul ESM, convenit cu UE în luna iulie.

E limpede că rezultatul testului, efectuat timp de câteva luni, a fost aşteptat cu mare nerăbdare. Acesta relevă că băncile nu au nevoie de întreaga sumă amintită, ci de numai 60 de miliarde de euro. Cel mai afectat de criză este, potrivit aşteptărilor, grupul Bankia, a patra bancă, ca mărime, din Spania. Bankia necesită nu mai puţin de aprox. 24 de miliarde euro.

Printre băncile care, potrivit experţilor, pot depăşi singure criza, aşadar prin forţe proprii, se numără Santander, BBVA şi La Caixa. Nici aceasta nu e o ştire surprinzătoare, apreciază Daniel Gros, directorul think-tank-ului "Centre for European Policy Studies", CEPS, din Bruxelles. Se ştia, explică el, că băncile mari cu activitate internaţională se confruntă cu probleme serioase în Spania, dar câştigă încă destul în străinătate, reuşind să compenseze pierderile.

Un fenomen al crizei

Mulţi speră ca odată cu obţinerea ajutorului ESM, băncile să poată fi capabile să acorde din nou credite întreprinderilor pentru investiţiile necesare, aşa încât să se relanseze economia. Stefan Schneider de la "DB Research" se îndoişte însă de eficienţa acestei strategii. Pentru a fi acordate credite, e nevoie ca acestea să fie solicitate, iar actuala criză, arată el, a afectat puternic sectorul privat, întreprinderile şi potenţialii cumpărători fiind puternic îndatoraţi. Volumul datoriilor depăşeşte 200 la sută din PIB.

Oricum, până la salvarea concretă a băncilor mai e un drum lung. Pentru obţinerea ajutorului din fondul ESM mai trebuie îndeplinite câteva condiţii. De pildă înfiinţarea ESM ca instituţie. Se aşteaptă ca abia la sfârşitul lunii octombrie aceasta să poată funcţiona ca atare. Apoi lipseşte încă un mecanism european centralizat de control al băncilor, iar aceasta s-ar putea întâmpla nu mai devreme de ianuarie 2013.

Agenda 2010

Cancelarul Gerhard Schröder, în 2003, vorbind despre avantajele Agendei 2010

Asemărări cu Agenda 2010

Nu doar băncile au fost supuse unui test de stres, ci întreaga Spanie. În ciuda protestelor de amploare venite din partea opoziţiei, sindicatelor şi unei mari părţi a populaţiei, premierul spaniol, Mariano Rajoy a anunţat reducerea bugetului pe anul viitor cu alte 40 de miliarde de euo. Între altele vor fi îngheţate, în al treilea an consecutiv, salarariile angajaţilor publici. Daniel Gros, directorul CEPS, vede o paralelă între măsurile de austeritate pe care trebuie să le transpună în viaţă acum Spania şi Agenda 2010, de reformare a pieţii muncii germane, adoptată de fostul cancelar social-democrat Gerhard Schröder. Şi în Germania oamenii au protestat vehement, aminteşte Gros, dar era limpede că nu exista alternativă.

În Spainia situaţia e cu mult mai dramatică. Şomajul a atins o cifră record de 25 la sută, cel mai ridicat la nivelul UE. În rândul tinerilor de sub 25 de ani şomajul e chiar de aproape 50 la sută, tendinţa find în creştere. Mulţi tineri îşi caută, ca atare, norocul în străinătate.