1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Spania şi speculaţiile speculanţilor

Comisia Europeană s-a aflat marţi la Madrid, unde a purtat discuţii cu guvernul spaniol. Temele aflate pe agendă: summitul UE-SUA din mai 2010, criza economică şi problemele cu care se confruntă Spania.

Griji la Madrid

Griji la Madrid

Chiar la începutul discuţiilor comune, preşedintele Comisiei, José Manuel Barroso, şi premierul spaniol José Luis Zapatero s-au complimentat reciproc.

Barroso a lăudat activitatea preşedinţiei în termen deţinute de Spania iar Zapatero a subliniat importanţa rolului Comisiei Europene. Mai mult decât obişnuitele amabilităţi.

De la începutul preşedinţiei spaniole, guvernul de la Madrid şi reprezentanţii Comisiei se întrec în organizarea unor evenimente speciale, precum summitul Uniunea Europeană - Statele Unite ale Americii, de la care nu poate lipsi preşedintele Barack Obama.

Pe acest fundal, cele două părţi se dovedesc cooperante. În fond, important este ca toţi să meargă în aceiaşi direcţie: pentru a depăşi criza economică.

Jose Luis Rodriguez Zapatero

Jose Luis Rodriguez Zapatero

Pentru Zapatero, criza este şi o şansă: " Revenirea Uniunii Europene ne conduce spre o creştere ce implică mai multă concurenţă şi inovaţie. De aceea, cooperarea economică este atât de importantă în Europa: fie că este vorba de energie, dezvoltarea pieţei interne, digitalizare sau de susţinerea automobilelor electrice. Toate sunt teme comune, pe care le abordăm împreună".

Spania intenţionează să aducă în politica europeană o caracteristică istorică specifică exclusiv acestei ţării: " Pentru Spania, ca şi pentru Europa, dar mai ales pentru Spania este extrem de importantă iniţierea de noi schimburi economice şi comerciale cu America Latină".

Copilul problemă al Europei

Spania rămâne însă unul din copiii problemă ai Uniunii: cu o rată record a şomajului de 20 de procente, cu o eficienţă economică redusă, cu o piaţă imobiliară aflată în plin declin. Speranţa de viaţa crescută şi rata redusă a natalităţii amplifică problemele cu care se confruntă guvernul de la Madrid.

Şi deficitul bugetar al Spaniei a depăşit cu mult criteriile Pactului de Stabilitate. Spania şi problemele ei atârnă mai greu în balanţa europeană decât Grecia, care se află în acest moment în lumina reflectoarelor.

Cu un joc de cuvinte, preşedintele Comisiei Europene, Barroso, a încercat să liniştească spiritele:" Nu voi alimenta cu speculaţiile mele speculaţiile speculanţilor. Dar am încredere deplină în economia spaniolă."

Un sprijin verbal de care Zapatero are nevoie. Dar pieţele au nevoie de ceva mai mult decât de simple cuvinte: acum, necesare sunt reformele.

Autori: Christoph Hasselbach / Alina Kühnel
Redactor: Robert Schwartz