1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Soția ucigașului din Orlando ar putea să fie complice

Lavinia Pitu / ag15 iunie 2016

Soția ucigașului care a împușcat 49 de oameni la clubul din Orlando ar putea fi arestată pentru complicitate.

https://p.dw.com/p/1J6wN
Imagine: picture-alliance/Zuma Press

Procurorii caută dovezi pentru posibila incriminare a lui Noor Salman, soția lui Omar Mateen, pentru complicitate la uciderea a 49 de oameni și tentativa de ucidere a 53 de persoane. Femeii i se impută faptul că nu ar fi înștiințat autoritățile, mințind agenții federali. Informațiile au fost transmise de FoxNews.com, care a citat surse FBI.

Atacul din Orlando, Florida, în dimineața de duminică, s-a încheiat cu împușcarea lui Mateen de către echipele SWAT. Dintre cei 53 de oameni răniți, șase se află în stare critică, alți cinci fiind sub supraveghere. ”Se pare că știa câte ceva despre planurile soțului”, a declarat senatorul Angus King, membru al Comitetului de control al serviciilor secrete în Senatul SUA.

O persoană de interes

Omar Mateen
Omar MateenImagine: Imago/ZUMA Press

King a declarat pentru CNN: ”Este în mod cert o persoană care ne interesează și se pare că dorește să coopereze și să ne ofere informații importante”. NBC News informează că Noor Salman le-a spus agenților federali că a încercat să-l convingă pe soțul său să renunțe la atentat. Aceasta a mai declarat că l-a dus pe Mateen cu mașina la clubul Pulse, pentru că bărbatul avea de gând să testeze terenul.

Mateen, în vârstă de 29 de ani, și Noor Zahi Salman, de 30 de ani, erau căsătoriți cel puțin din 2013, după cum reiese din actele pentru un credit, și aveau un băiat de trei ani. ”Washington Post” scrie despre posibilitatea ca Mateen să o fi părăsit pe soția sa înaintea incidentului. Conform informațiilor postului NBC, Salman le-ar fi spus polițiștilor că se afla cu soțul ei când acesta a cumpărat muniția și un cobur.

Căuta și alte ținte?

Fox News ar mai avea informația că Salman și Mateen au fost la Disney World cu fiul lor, în aprilie, iar FBI încearcă să afle dacă și atunci cuplul era în căutarea unei atracții turistice pentru a comite un atentat.

Se pare că la începutul lui iunie s-ar fi reîntors la Disney Springs, o zonă de shopping în aer liber, cunoscută până nu demult ca Downtown Disney. În momentul de față, autoritățile cercetează datele de pe telefonul mobil al lui Mateen.

Primarul din Orlando, Buddy Dyer și șeful poliției, John Mina, depun flori în memoria victimelor
Primarul din Orlando, Buddy Dyer și șeful poliției, John Mina, depun flori în memoria victimelorImagine: Reuters/C. Allegri

Investigații referitoare la orientarea sexuală a ucigașului

FBI investighează și dacă ucigașul frecventa acest club pentru homosexuali, respectiv dacă era el însuși gay. Există martori care susțin acest lucru. Câteva aplicații de dating, destinate homosexualilor, au fost de acord să coopereze cu autoritățile și să caute în bazele lor de date.

Tatăl lui Mateen neagă faptul că fiul său ar fi fost homosexual, susținând că în cazul în care frecventa acest club, a făcut-o pentru a ”testa terenul”. Fosta soție a lui Mateen, Sitora Yusufiy, a declarat că bărbatul era bolnav psihic și abuziv.

”Atunci când ne-am căsătorit, mi-a dezvăluit trecutul său, care la vremea aceea nu era îndepărtat, și că îi plăcea viața de noapte, să frecventeze cluburile și că existau multe poze cu el”, a declarat aceasta pentru CNN. ”Probabil este o latură din viața lui, despre care nu voia să afle toată lumea”, a adăugat Sitora Yusufiy.