1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Soluţiile germane pentru stabilizarea Irakului

Cristian Ştefănescu29 iunie 2004

După surprinzătoarea devansare a transferului de putere către noua administraţie irakiană de la Bagdad, următorul pas în direcţia firească îl reprezintă pregătirea şi desfăşurarea de alegeri libere. Acestea ar urma să aibă loc până la 31 ianuarie 2005, deşi şeful Guvernului de tranziţie, a avertizat că în contextul perpetuării gesturilor teroriste, în cazul în care va fi obligat să impună starea de urgenţă, o decalare a scrutinului nu ar fi exclusă.

https://p.dw.com/p/B1fI
Cancelarul federal explicând la Istanbul cum vede el implicarea Berlinului în democratizarea Irakului
Cancelarul federal explicând la Istanbul cum vede el implicarea Berlinului în democratizarea IrakuluiImagine: AP

La Istanbul, participanţii la summitul NATO au decis ca Alianţa să contribuie la stabilizarea Irakului, prin pregătirea structurilor militare şi de securitate necesare consolidării democraţiei. Aceasta, în condiţiile în care, între timp, încep să revină la Bagdad şi primii funcţionari ai Organizaţiei Naţiunilor Unite. În vreme ce prezenţa militară efectivă a NATO în Irak este respinsă de o parte dintre aliaţi, oficialităţile germane susţin participarea la reconstrucţia civilă.

Asistenţă pentru reconstrucţie da, militari germani în Irak nu. Această politică a fost practicată încă de la bun început de Guvernul federal. Prin reconstrucţie se înţelege, desigur, şi instruirea poliţiştilor irakieni de către experţi ai Serviciului federal de Combaterea Criminalităţii. Aceasta, însă, din raţiuni de securitate, nu se va face în Irak ci în Emiratele Arabe Unite. La fel se va opera şi în cazul noilor forţe armate irakiene. ”În măsura în care Guvernul irakian ne solicită, suntem dispuşi să îi primim pe ofiţeri în academiile militare din Germania”, a explicat cancelarul Gerhard Schröder. ”Am mai făcut aşa ceva, nu există în acest sens probleme. Însă: nu va exista picior de soldat german în Irak”.

Ministrul de Externe, Joschka Fischer, a precizat, la rândul său, că Germania nu va trimite militari în Irak nici dacă se va decide asupra unei misiuni aliate: ”Sunt convins că trupele occidentale indiferent de mandatul pe care l-ar avea, sunt privite, acolo, ca trupe de ocupaţie şi avem dovada ultimelor săptămâni şi luni. Aşadar, ar trebui să nici nu împingem dezbaterea atât de departe”, a apreciat şeful diplomaţiei de la Berlin.

Executivul federal crede că suplimentarea dispozitivului de 160.000 de militari prezent deja în irak ar fi inutil şi ineficace. În schimb, Berlinul este pregătit să ofere asistenţă umanitară şi chiar intenţionează să accepte o reducere a datoriei externe a Irakului. Pe de altă parte, însă, nici o retragere bruscă a trupelor americane nu este o soluţie, în accepţiunea Germaniei. Situaţia din Irak rămâne instabilă şi periculoasă. Acesta este chiar şi unul dintre motivele pentru care administraţia de la Berlin refuză să trimită instructori în Irak. Iar Ministerul federal de Externe recomandă tuturor germanilor să stea departe de Irak, mai ales că odată cu preluarea puterii de către autorităţile autohtone se estimează o nouă escaladare a violenţei.