1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Soldaţi germani, răniţi în Afganistan

Soldaţii germani răniţi în atentatul de ieri după-masă din Afganistan se vor întoarce astăzi în Germania. Avionul care îi va repatria pe cei trei este aşteptat în această seară pe aeroportul Koeln-Wahn.

default

Panzerele germane la Kundus

Convoiul militar german se afla ieri după-masă în nordul Afganistanului, pe drum între baza germană de la Kundus şi o localitate situată la sud de aceasta. În districtul Baghlan Markazi atentatorul sinucigaş s-a apropiat pe o motocicletă de vehiculele militare. Atacatorul avea o centură cu explozibil, pe care a detonat-o în apropierea convoiului militar german, a declarat şeful poliţiei din Baghlan, Abdul Rahman Sayedchail. Atentatorul a murit în explozie.

Potrivit poliţiei afgane şi armatei germane, trei soldaţi germani au fost răniţi, dintre care doi grav. Ei au fost transportaţi în spitalul militar german de la Mazar-i-Sharif iar starea lor este stabilă.

La câteva ore după atentat, acesta a fost revendicat de către talibani. Purtătorul de cuvânt al acestora pentru Nordul şi Estul Afganistanului, Sabiullah Mudschahid, a confirmat că un luptător pe nume Abdullah a executat operaţiunea. Potrivit purtătorului de cuvânt taliban, 12 soldaţi străini ar fi murit în deflagraţie. Informaţiile furnizate de talibani cu privire la numărul victimelor în rândul trupelor afgane şi internaţionale sunt însă foarte puţin credibile, cifrele fiind de multe ori exagerate.

Şi şeful poliţiei din Baghlan îi consideră pe talibani responsabili şi a anunţat că forţele de securitate îi vor vâna acum pe organizatorii atacului.

Securitatea în zona Kundus, unde se află baza militară germană, s-a înrăutăţit semnificativ în ultimii doi ani. În urmă cu un an şi jumătate, un atentat în centrul oraşului Kundus a provocat moartea a trei soldaţi germani. Experţii de securitate estimează că, de atunci, prezenţa talibană în nordul Afganistanului a crescut simţitor. De regulă, cele mai multe lupte şi atentate au loc în sudul şi estul Afganistanului.

Soldaţii germani răniţi în atentatul de ieri după-masă se vor întoarce astăzi în Germania. Avionul care îi va repatria pe cei trei, şi care aparţine diviziei aeriene 26 din landul Saar, este aşteptat în această seară pe aeroportul Koeln-Wahn. Potrivit unui purtător de cuvânt al Bundeswehr, tratamentul celor trei va fi continuat la spitalul militar central de la Koblenz.