1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Sofismele politicii europene

Premierul britanic David Cameron a declanşat o amplă campanie de persuasiune europeană, încercând să stopeze proiectele cancelarului Angela Merkel.

Curajul şi insistenţa cu care David Cameron îşi apără cauza ne obligă şi pe noi să analizăm situaţia mai îndeaproape. Într-un editorial apărut simultan în mai multe publicaţii europene (şi în Hotnews în versiune românească), premierul britanic susţine că Jean-Claude Juncker nu are nicio legitimitate democratică, câtă vreme nu a figurat pe nicio listă electorală şi nu a fost votat de nimeni. Mai mult, în Germania, de pildă, de unde vine susţinerea politică cea mai puternică, abia 15% din cetăţeni ştiau că el era unul dintre candidaţii ”proră” (Spitzenkandidaten) ai grupurilor politice europene. Aşadar, în opinia premierului britanic, învestirea unei persoane propulsate prin jocuri de culise ar fi o trădare a democraţiei europene. Dimpotrivă, susţine el, şefii de stat şi de guvern care alcătuiesc Consiliul European sunt mult mai îndreptăţiţi să decidă, căci ei au o solidă legitimitate electorală.

Replica vine de la sine, căci a reprezentat pledoaria expusă insistent de toţi candidaţii ”proră”. Parlamentul European nu este legislativul Uniunii Europene şi are o putere limitată. Prin urmare, o adâncire a democraţiei europene ar pretinde o creştere a rolului Parlamentului European în toate privinţele, inclusiv în desemnarea preşedintelui Comisiei Europene. Tratatul de la Lisabona a reprezentat de altfel un progres, făcând o referire la ”rezultatul alegerilor”. În virtutea acestei prevederi, grupurile politice europene şi-au desemnat candidaţii şi i-au propulsat în campania electorală, promiţând să nu cedeze în faţa altor propuneri. ”Unul dintre noi - au spus ei la unison - va fi cu siguranţă viitorul preşedinte al Comisiei Europene!”. Candidaţii ”proră” s-au prezentat ca nişte campioni ai democraţiei ”europene” în luptă cu fariseismul guvernelor naţionale.

E limpede că s-au creat nişte aşteptări care nu pot fi contrazise fără să lase urme. A impune acum un candidat care nu a participat la campania electorală pare o trădare a spiritului democratic.

Ceea ce surprinde este că şi David Cameron şi oponenţii său au parţial dreptate. Iar atunci când ambele părţi par să aibă dreptate, ne aflăm într-o situaţie dificilă.

Să vedem însă unde se înşală fiecare. David Cameron susţine că niciunul din aceşti Spitzenkandidaten nu au fost votaţi de nimeni şi că nu au nicio legitimitate democratică. În realitate, nici premierii diverselor ţări europene nu au fost votaţi întotdeauna, desemnarea lor decurgând din procedurile constituţionale particulare. Şi chiar dacă au fost votaţi ca membri ai Parlamentului, aşa cum se întâmplă în Marea Britanie sau Germania, învestirea lor ca prim-miniştri se face abia în Parlament. Dintre membrii Consiliului European, doar preşedinţii Franţei şi României au o deplină legitimitate electorală, fiind aleşi, aşa cum se ştie, prin vot direct. În rest, sunt şi premieri care nu au trecut prin campania grea a legislativelor şi nu au primit botezul încrederii populare. Aşadar argumentul lui David Cameron funcţionează doar pe jumătate.

Dar nici europarlamentariştii nu au dreptate deplină, căci candidaţii lor sunt emanaţia unor grupuri politice transnaţionale fără o legătură directă cu ţările din care provin. Bunăoară ce ştie publicul românesc despre şedinţele PPE sau PSE de la Bruxelles şi ce putere are să le influenţeze deciziile? Evident nu ştie nimeni nimic. Lipsa controlului opiniei publice permite şi încurajează aranjamente în cercuri restrânse.

În cele din urmă, diriguitorii PPE l-au impus pe Jean-Claude Juncker şi apoi tot ei invocă democraţia parlamentară pentru a-l instala în fruntea Comisiei. Ironic este că, în realitate, Juncker este un candidat al unor lideri naţionali ca Angela Merkel şi s-ar înscrie perfect în tiparul pentru care pledează premierul britanic. Atât doar că el a sosit în calitatea lui de candidat pe căi ocolite şi are obiective care nu sunt pe placul britanicilor.

Indiferent de cum se va rezolva această problemă, este clar că politica europeană stă pe un teren nesigur. Fără o reformă radicală într-un sens sau în altul, Europa se va afunda tot mai mult în dispute sofistice interminabile.