1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Sofismele de la Berlin

În ajunul Consiliului European, cancelara Angela Merkel caută să convertească opoziția țărilor din Est față de politica migraționistă într-un impuls decisiv pentru propria candidatură.

Politica germană a devenit demult politică europeană. Dar suprapunerea curentă a celor două planuri ne împiedică să vedem că, atunci când se arată indignată de refuzul țărilor G4 de a primi emigranți musulmani, Angela Merkel nu se adresează doar Europei, ci poate mai ales mediului politic intern.

Într-o apariție la televiziunea publică ARD, șefa guvernului de la Berlin a făcut o declarație categorică: ”Nu e deloc în regulă că anumite țări spun că nu vor, în principiu, să audă de musulmani la ele acasă”. Bineînțeles că o asemenea afirmație se constituie, în primă instanță, ca polemică la nivel european cu țările Grupului de la Vișegrad, care au făcut front comun, opunându-se cotelor obligatorii. Dar să remarcăm că reluarea acestor poziții la televiziunea germană nu va putea provoca o schimbare de atitudine la Bratislava sau Budapesta, dar ar putea exercita o înrâurire asupra publicului german.

Nu toată lumea din Germania gândește ca Angela Merkel, ceea ce a devenit vădit într-un sondaj de opinie publicat deunăzi în Bild am Sonntag, potrivit căruia numai 42% dintre germani ar mai dori ca actualul cancelar să obțină un nou mandat (al patrulea!), în timp ce 50% declară că nu mai vor acest lucru. Așadar declarațiile acestea pline de autoritate vizează în primul rând publicul german, pe care încearcă să-l coalizeze împotriva disidenților din Estul fost comunist, suscitând o mobilizare germană în favoarea ”idealului european”.

Există în poziția cancelarei Merkel o subtilitate manipulatorie, care s-a dovedit până acum eficace. Vorbind insistent despre cât de meschine și neeuropene ar fi pozițiile slovacilor, cehilor, ungurilor și polonezilor, despre lipsa de umanitate și de valori ale acestor politicieni conservatori (”populiști”), Angela Merkel abate atenția de la polemica internă și de la obiecțiile formulate în Germania și în propria tabără politică. De asemenea, punând mereu în lumină superioritatea morală a politicii ”ușilor deschise” (și prin urmare a germanilor ”primitori”), prin comparație cu esticii ”mărginiți” din fostele țări comuniste, cancelara ascunde, ca un abil prestidigitator, faptul că imigrația este și o problemă germană, una care are nevoie de o dezbatere internă mai înainte de una în cadrul Consiliului European.

Iar climaxul acestei retorici este afirmația că Germania este lăsată singură exact când ar avea mai multă nevoie de susținerea partenerilor săi, devenind, într-un anumit sens, o victimă a egoismului celorlalți.

Abilitatea constă în faptul că escamotează problema centrală (imigrația masivă), așezând în centrul discuției lipsa de solidaritate a Estului. Ca și cum ar fi ceva de la sine înțeles, un fapt de normalitate indiscutabilă, că milioane și milioane de oameni se pot, ca la un semn, transmuta dintr-un loc într-altul, singura problemă fiind opoziția lipsită de umanitate a unor politicieni mai retardați din Răsărit. Or, dacă opinia publică germană și europeană admite că migrația nelimitată - echivalentă de fapt cu transmutarea unor întregi populații - este un fapt de normalitate politică, atunci bineînțeles că opoziția guvernelor estice apare, moralmente, discutabilă.

Sofismul e clar: se abate discuția de la premisă la consecințele ei. În plus, subliniind ”intoleranța” esticilor față de musulmani, discuția e mutată și mai departe, în planul antirasismului și valorilor europene. O dezbatere simplă despre respectarea legii, despre dispozitivele Schengen, instituite cu atâta grijă și circumspecție față de unii neaveniți (români, bulgari), este convertită, abil și ilicit, într-una despre religii, toleranță și valorile ”societății deschise”.

În Germania, desigur că tot mai mulți oameni (așa cum arată sondajele) refuză să cadă în mrejele acestui iluzionism, neezitând să repună în discuție premisele însele - și anume politica față de emigrație. Iar despre Angela Merkel se spune tot mai insistent, deși nu destul, că s-a purtat ca un monarh atunci când a decis să deschidă frontierele fără să consulte nici parlamentul și nici partenerii europeni, așa cum s-ar fi cuvenit într-o democrație.

Politica germană a devenit însă politica Europei înseși, în sensul în care alegerile din Germania se vor răsfrânge hotărâtor asupra întregului continent. De aceea subiectul alegerilor germane și al sofisticii actualei cancelare ne privește pe toți, inclusiv în România, aici unde politicienii nu îndrăznesc să spună ce gândesc, făcând dezacordurile invizibile.