1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Socotelile politice se încheie înainte de Postul Paştelui

De ani buni încoace, miercurea cenuşii este un eveniment major din punct de vedere mediatic în Germania. Conform tradiţiei, astăzi se încheie socotelile cu adversarii politici.

default

Politicieni şi bere

Miercurea Cenuşii este ziua în care Serbările Carnavalului Renan se încheie oficial, dar în unele corturi şi pe unele străzi petrecerea continuă de parcă ar vrea cu îndârjire să se împotrivească Postului Paştelui care începe în aceeaşi zi. Ultimii petrecăreţi se delectează cu discursurile tăioase proferate la adresa adversarilor politici şi nicăieri nu sunt atât de virulente precum în Bavaria.

Miercurea Cenuşii a devenit extrem de populară în anii 50 prin intermediul lui Franz Josef Strauss, atunci preşedintele Uniunii Creştin-Sociale, care până în ziua de azi este considerat părintele discursurilor la masa clienţilor fideli din birturi. Ani la rând Strauss a fost aclamat de colegii de partid şi de simpatizanţi atunci când îi lua peste picior pe socialdemocraţi şi adesea îi şi jignea în mod intenţionat.

De exemplu, arhitectul acordurilor cu Germania comunistă Egon Bahr, a ajuns să fie numit „diplomat amator diletant”, fostul cancelar Helmut Schmidt a luat rolul unui pericol de securitate de gradul I, iar Strauss a făcut celebru dictonul „Socialdemocraţi se cheamă, comunişti sunt de fapt”. Aluziile ajungeau de asemenea la propriu sub centură: În contextul revoltelor studenţeşti din 1968, un parlamentar creştin-social a spus în discursul său din Miercurea Cenuşii că Partidul Social Democrat a câştigat alegerile din 1969 „doar pentru că taurii roşii au fost castraţi prea târziu”.

Discursurile politice au luat naştere la 5 martie 1919, originile se găsesc în tradiţionalele târguri bavareze de animale. Asociaţia ţăranilor din Bavaria a lansat atunci un apel la prima mare adunare populară. În cârciumi şi birturi se discuta aprins pe teme politice, iar cine avea discursul cel mai virulent la adresa oponenţilor primea, bineînţeles, cele mai multe aplauze din partea publicului bine aprovizionat cu alcool.

Până în anii 60, politica din Miercurea Cenuşii a fost domeniul Uniunii Creştin-Sociale din Bavaria, dar socialdemocraţii au decis atunci să organizeze la rândul lor deja cunoscutele discursuri şi să riposteze. Între timp nici ecologiştii nu se lasă mai prejos, iar fenomenul a depăşit demult graniţele bavareze ocupându-şi locul de seamă în toate centrele politice importante ale Germaniei. De la spectacol nu putea să lipsească fireşte tocmai presa, iar organizatorii au grijă să invite cât mai mulţi la serbare pentru a-şi asigura acoperirea mediatică a acuzaţiilor, uneori frivole, la adresa rivalilor. La fel ca multe aspecte ale vieţii publice, Miercurea Cenuşii a devenit un spectacol mediatic. Chiar dacă unii sunt de părere că tradiţia s-a pierdut şi că în ziua de azi motto-ul serbării s-ar putea rezuma într-un singur cuvânt: Bere.