1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Socotelile de acasă se potrivesc, uneori, cu cele din tîrg

Ferită de capriciile politicii interne, reacţionînd suveran la cîrtelile Bruxelles-ului, la unele iritaţii survenite pe parcursul vizitei în China, Angela Merkel a impulsionat "noua calitate" a relaţiilor bilaterale.

default

Cancelarul Angela Merkel în dialog cu premierul Wen Jiabao

Departe de casă, i s-a mai întîmplat Angelei Merkel să-şi serbeze neconvenţional şi ...ziua de naştere. În primul rînd însă, rezultatele forumului economic sino-german, desfăşurat în cea de-a doua şi ultima zi a vizitei sale oficiale în China, par a fi făcut uitate bună parte din micile şi marile griji de acasă: faptul că, animat de exemplul colegului său de partid Roland Koch, primarul Hamburgului, creştin – democratul Ole von Beust, vrea să arunce şi el prosopul, că menajul cu liberalii, în cadrul coaliţiei, scîrţîie, că în pofida veştilor bune din economie, criza încă nu este depăşită, că succesele la export ale Germaniei îi irită pe unii eurocraţi de la Bruxelles, adepţi ai unui centralism riguros planificat.

Exporturile – un garant al ieşirii din criză

Reproşurile adresate Germaniei de a-şi fi concentrat creşterea economică doar pe axa exportului, au fost respinse de două ori. Mai întîi ”acasă”, de experţii în economie ai partidelor unionale, apoi de Angela Merkel, aflată departe de ţară fără a fi însă la adăpost de „ranchiuna” unor parteneri europeni. Dar şefa guvernului german nu a dat doar expresie satisfacţiei generate de competitivitatea sporită a Republicii Federale pe pieţele internaţionale ci, punînd degetul pe rană, a dezavuat clar şi răspicat subvenţionarea artificială a importurilor, care duce la sporirea muntelui de datorii.

Şi, în prezenţa gazdelor chineze, a mai ţinut să precizeze că ţările campioane în export precum Germania şi China, nu trebuie culpabilizate ci încurajate. Ca semn al acestei aprecieri poate fi înţeleasă încrederea pe care China o are pe mai departe în moneda comună Euro. Dovezile din partea gazdelor nu au lipsit. Pe marginea întîlnirii cancelarei cu premierul Wen Jiabao, au fost semnate acorduri de colaboare în valoare de miliarde. Iată doar cîteva exemple: Daimler a încheiat cu firma chineză Beiqi Foton Motor Co. un contract pentru producţia de camioane de mare tonaj în valoare de 730 de milioane de Euro, Siemens şi-a majorat participarea la un Joint Venture cu Shanghai Electric Power de la 33,7% la 40%. Acorduri lucrative au fost stabilite în domeniul energetic, protecţia mediului, transporturilor.

Pledoarii lipsite de echivoc în favoarea pieţelor deschise

S-au făcut auzite şi afirmaţiile potrivit cărora dialogul sino-german ar fi intrat într-o nouă fază. Enunţul nu este unul festivist ci se referă la caracterul franc, deschis, al discuţiilor în care li s-a spus pe nume şi unor aspecte mai puţin plăcute. De pildă, constrîngerii de către autorităţile chineze a investitorilor străini de a da pe faţă întregul know-how în schimbul pătrunderii pe piaţa Imperiului de Mijloc. Întreprinzătorii germani se aşteaptă din partea Beijing-ului la un tratament la fel de fair ca cel asigurat partenerilor chinezi, de către Berlin.

Or, tocmai posibilitatea de a aduce în discuţie chestiunile mai delicate ale colaborării, ar fi un indiciu al sporirii încrederii între cei doi parteneri. Comunicatul comun semnat vineri, conţinînd 28 de puncte, dintre care nu puţine rămîn deocamdată simple declaraţii de intenţie, poate fi şi el interpretat ca mărturie a noii calităţi a relaţiilor bilaterale, pecetluite şi de intenţia cancelarului Merkel şi a premierului Wen de a se întîlni de acum înainte anual. De semnalat că astfel par a fi fost depăşite şi disensiunile provocate de primirea la cancelaria federală, în 2007 a liderului spiritual tibetan Dalai Lama.

Ce i-a mai fost dat Angelei Merkel să primească în dar şi să afle

Merkel in China Terrakottaarmee Xian

Angela Merkel la Qinling/ Xi'an (17 iulie 2010)

În aceste împrejurări i-a fost hărăzit Angelei Merkel să împlinească 56 de ani şi lui Wen Jiabao să se numere printre primii care au felicitat-o pe sărbătorită, oferindu-i un cadou şi o informaţie mai puţin obişnuite. I s-a oferit în dar Angelei Merkel copia fidelă a unei carafe de argint, datînd din timpul dinastiei Tang (618-907 e.n.). Carafa este trasă de un cal, simbolul zoomorf nefiind întîmplător ales: conform horoscopului chinez, şefa guvernului german ar fi născută în zodia calului. Amuzată, Angela Merkel a mai aflat că cei născuţi în această zodie ar fi în general foarte îndrăgiţi, că pot mînui bine banii, că-şi planifică existenţa pe termen lung dar şi că ar reacţiona impacientaţi şi furibunzi la tot ceea ce le tulbură mersul normal al unei zile.

În ceea ce-o priveşte pe Angela Merkel, cel puţin aniversarea celor 56 de ani, nu pare a-i fi tulburat prea mult programul scurtei dar spornicei vizite în China. Dacă izbînzile obţinute pe teren străin vor tempera pe teren propriu unele nemulţumiri ale partenerilor de coaliţie, nu se ştie încă. Oricum, vice-cancelarul şi ministrul de externe Guido Westerwelle, aflat şi el departe de casă, în Kazahstan, la reuniunea OSCE, s-a numărat tot printre primii care, cu un SMS, a felicitat-o pe Angela Merkel.

Autor:Rodica Binder

Redactor: Robert Schwartz

Vă mai recomandăm