Societatea românească între closet și tabletă

A făcut mare vâlvă declarația a unui director al filialei Samsung în România: ”Cred că este de preferat să avem tablete în școli întâi și abia apoi să rezolvăm cu toaleta din curte” (Cristian Cojocaru, Samsung România). Așa cum era de așteptat, declarația a fost criticată masiv, dar acest lucru este, poate, mai puțin important. Nu orice prostie suscită critici, ci doar aceea care atinge fondul problemei. Căci generalizând, problema de mai sus poate fi reformulată ca o alegere între investiția în inteligență, cu efecte profunde pe termen lung, și investiția în infrastructura materială, cu urmări imediate, ceea ce e de natură să modifice puțin perspectiva.

În termenii politicilor publice, tableta poate semnifica o investiție în educație, una care să fie prioritară în sensul propriu al cuvântului. Am auzit de foarte multe ori că educația ar trebui să devină o prioritate, dar din nefericire declarațiile au fost fie pur demagogice, fie au presupus ceva diferit, cum ar fi investițiile materiale în reparații, dotări sau salariile personalului didactic. În ciuda tuturor pretinselor reforme, școala a rămas neschimbată, fiind supusă cel mult unei modernizări de suprafață. Ceea ce lipsește de regulă din școală este tocmai cultura, adică ”tableta”, ”softul”, menit să îi ofere omului putința de a da o altă valoare vieții sale. Literatură nu mai citește absolut nimeni la orele de literatură, la muzică nu se ascultă muzică și la orele de desen nu se vizitează muzeele de artă. Iar în rest, și în afara orelor de matematică, li se dau elevilor ”proiecte”, prin care se înțelege copy-paste de pe wikipedia.

Nu vrem să spunem că se poate citi și la lumina lumânărilor (deși, evident, se poate), ci vrem să atragem atenția că tehnologiile noi și toate comoditățile nu se pot pot substitui unei educații serioase. Școlile românești de la țară cu latrina în fundul curții sunt desigur simptome dramatice ale neputinței comunităților rurale, dar dacă se va investi exclusiv în infrastructura fizică, școlile nu vor reuși deloc să-și îndeplinească mai bine misiunea. În definitiv, la oricare mall e mai confortabil decât la oricare altă școală și cu toate astea nu se învață acolo nimic. Ce folos că școala e frumoasă și luminoasă, dacă de pe porțile sale ies ”analfabeți funcționali”, cum se spune?

Tableta mai poate semnifica și emisiunile de cultură de la televiziunea publică, care sunt tot mai puține și tot mai pe gustul pieței, așa zicând, făcute altfel spus cu unicul scop de a aduce publicitate. Atunci când televiziunea e preocupată în primul rând să ”modernizeze rețeaua de canalizare”, prima care va avea de suferit va fi cultura.

Recent, am aflat că una din reușitele surprinzătoare ale ultimilor ani, Biblioteca Metropolitană din București, care a reactivat toate fostele biblioteci de cartier și le-a dotat cu multe volume, urmează la rândul ei să se restructureze și să înlocuiască o parte din cărți cu jocuri video și alte spații recreative. Fondul de ”filosofie” a fost primul sacrificat, cărțile fiind deja evacuate către o destinație necunoscută. Ei bine, asta înseamnă că bibliotecile preferă la rândul lor o modernizare de suprafață și, mai grav, că preferă nu doar ”să aducă closetul în casă”, dar că aruncă ”tableta” pe fereastră. E o tendință mai largă, ni s-a explicat, căci așa se petrece peste tot în lume și noul manager intenționează să țină pasul!.

Cineva observa că alegerea de mai sus nu se pune cu adevărat și că informatizarea și canalizarea se pot face prea bine în paralel. În realitate însă, atunci când resursele sunt limitate, alegerea poate deveni dramatică. Iar dacă păstrăm metafora dezvoltată mai sus, uneori se impune o anumită radicalitate și o preferință clară pentru inteligență în defavoarea comodităților de tot soiul. Revenind, în final, la exemplul școlii, fără o reală modificare de conținut, societatea românească nu va avea în viitor nici mijloacele modernizării. Fără ”tabletă” va rămâne prizoniera propriei înapoieri, în ciuda unor mici amenajări exterioare.

Autor: Horațiu Pepine