1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Snowden cere azil în Rusia

Kremlinul îi acordă azil expertului IT dacă acesta încetează dezvăluirile.

default

Edward Snowden

Edward Snowden, fostul colaborator al serviciilor secrete americane americane care a făcut publice detalii despre modul de operare al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA), a anunţat că va depune cerere de azil politic temporar în Rusia. De trei săptămâni, Snowden se află în zona neutră a aeroportului moscovit Şeremetievo, cu un paşaport expirat şi un mandat de arestare emis în Statele Unite pe numele lui.

Astăzi, la ora locală 17, Snowden a apărut - pentru prima oară de când este fugar - în faţa presei, însoţit de mai mulţi activişti de la Human Rights Watch şi Amnesty International. Cu această ocazie, americanul a anunţat că singura soluţie sigură pe care o găseşte deocamdată rezonabilă este azilul politic în Rusia, pe care, de altfel, îl şi solicită. Guvernele vest-europene şi nord-americane, a mai spus fostul agent NSA, se plasează în afara legii, obstrucţionându-i libera circulaţie. În orice caz, obiectivul lui Snowden este să ajungă în America de Sud, notează ediţia electronică a cotidianului Der Spiegel.

Ellen Barry, corespondentul de la Moscova al New York Times, care a postat în timp real pe propriul cont de twitter detalii despre întâlnirea celor 200 de jurnalişti cu expertul IT, a reamintit că, de la Kremlin, preşedintele rus Vladimir Putin a condiţionat, încă din 1 iulie, acceptarea cererii de azil de "încetarea acţiunilor ostile partenerilor noştri americani".