1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Smirnov recurge la provocări periculoase ca să pluseze electoral

Optimismul prietenilor externi ai Moldovei manifestat după anunţul despre reluarea negocierilor privind soluţionarea diferendului transnistrean pare exagerat.

Igor Smirnov

Igor Smirnov

După reuniunea din 22 septembrie, de la Moscova, la care delegaţia transnistreană a acceptat reluarea negocierilor oficiale, administraţia separatistă de la Tiraspol şi-a radicalizat acţiunile împotriva Chişinăului. Mai mult, s-a recurs la provocări extrem de periculoase.

Declaraţiile liderilor de la Tiraspol făcute după reuniunea negociatorilor şi observatorilor, din 22 septembrie de la Moscova, sună în total dezacord cu înţelegerile de reluare a negocierilor. La trei zile de la acea reuniune, şeful administraţiei transnistrene Igor Smirnov a declarat că totul rămâne pe vechi şi că la Moscova au fost analizate doar nişte intenţii. A urmat o perioadă în care liderii separatişti au încercat, prin provocări, să convingă electoral locuitorii din Transnistria că reuniunea de la Moscova nu i-a făcut să renunţe la ideea ruperii definitive a Transnistriei de Republica Moldova.

Astfel, în faza iniţială, pretinsul minister de externe de la Tiraspol a interzis circulaţia oficialilor europeni în regiunea transnistreană. Anunţul aşa-numitei diplomaţii transnistrene a fost mediatizat intens la Tiraspol, Chişinău şi Moscova, deşi, la modul practic, această interdicţie aproape că nu are nici o importanţă, deoarece prea puţini oficiali europeni ard de nerăbdare să viziteze „muzeul URSS” conservat în stânga Nistrului.

În faza a doua, administraţia de la Tiraspol a declanşat un adevărat atac informaţional în care Igor Smirnov, care candidează la cel de-al cincilea mandat de pretins preşedinte al Transnistriei, apare în rol de aprig oponent al reconcilierii cu Chişinăul. La o întâlnire pe care a avut-o cu noul ambasador al SUA în Republica Moldova, William Moser, liderul transnistrean a declarat că „Transnistria nu vrea să abordeze problema teritorială cu Moldova” şi că „o eventuală dezbatere pe tema integrităţii teritoriale a Moldovei acum este contraproductivă”. La întâlnirea cu diplomatul american, Smirnov a mai făcut o declaraţie care a trecut aproape neobservată. El a spus că „Tiraspolul este dispus să analizeze documentul privind încetarea operaţiunilor militare, semnat la Moscova în 1992”. Este vorba de Acordul moldo-rus de încetare a focului din 21 iulie 1992 semnat de ex-preşedinţii Mircea Snegur (din partea Republicii Moldova) şi Boris Elţin (din partea Federaţiei Ruse). Acesta este singurul document prin care Rusia a avut imprudenţa să recunoască faptul că a agresat militar Republica Moldova în 1992. Şi Igor Smirnov nu a avut nici o atribuţie la semnarea acelui document pe care acum ar fi dispus să-l analizeze.

În faza a treia, acţiunile Tiraspolului au devenit periculoase. Forţele separatiste au instalat încă un post de grăniceri în raionul Dubăsari, în apropierea localităţii Pohrebia, pe traseul Tiraspol-Dubăsari. Satul este amplasat în stânga Nistrului, dar se află sub jurisdicţia Chişinăului. În 2004, tentativa separatiştilor de a ocupa această poziţie s-a soldat cu ciocniri între poliţia moldovenească şi miliţia transnistreană. Pentru că de data aceasta nu au reuşit să provoace forţele de ordine moldoveneşti, provocatorii de la Tiraspol au mers şi mai departe. De câteva zile, posturile de televiziune transnistrene îndemnă ostentativ locuitorii oraşului Bender, aflat în zona de securitate, să nu se supună cerinţelor poliţiei moldoveneşti. Chemarea la nesupunere apare şi pe site-ul pretinsului minister transnistrean de interne.

De aproape două decenii, forţele separatiste pândesc momentul potrivit pentru expulzarea poliţiei moldoveneşti din Bender, oraş puternic industrializat, controlat atât de poliţia moldovenească, cât şi de miliţia transnistreană şi unde este dislocat Comandamentul Militar Unificat din care fac parte şi pacificatorii ruşi.

Autor: Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle
Redactor: Alina Kühnel