1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Smirnov atacă din nou şcolile româneşti din Transnistria

Odată cu începerea noului an de studii, autorităţile separatiste de la Tiraspol au declanşat un nou atac împotriva şcolilor româneşti din Transnistria.

default

După ce săptămâna trecută vameşii transnistreni au confiscat un lot mare de abecedare în grafie latină, destinate liceului românesc din Tiraspol, zilele acestea, exponenţii regimului separatist l-au ameninţat cu răfuiala fizică pe directorul gimnaziului din satul Corjova. El este acuzat că a permis ca la careul festiv de începere a noului an şcolar să fie arborat tricolorul şi intonat imnul de stat al Republicii Moldova.

Acţiunile regimului separatist de la Tiraspol din ultimii ani au demonstrat că atunci când se află în criză de idei diversioniste, autorităţile transnistrene se năpustesc duşmănos fie asupra copiilor din cele câteva şcoli cu predare în baza grafiei latine din regiune, fie asupra ţăranilor din dreapta Nistrului care au terenuri agricole dincolo de bariera ce secţionează Transnistria de Republica Moldova. Începerea noului an de studii a fost considerată de către diversioniştii din securitatea transnistreană ca ocazie prielnică pentru a ataca din nou liceele româneşti din regiunea controlată de regimul ilegal.

După ce vameşii transnistreni au sechestrat, săptămâna trecută, un lot de manuale destinate liceului românesc „Lucian Blaga” din Tiraspol, zilele acestea organele de forţă şi exponenţii locali ai administraţiei separatiste l-au amenintat cu răfuiala fizică pe directorul gimnaziului din satul Corjova, Constantin Sucitu. Motivul:...a fost prea curajos. La careul festiv organizat cu ocazia începerii noului an şcolar a fost arborat tricolorul şi intonat imnul de stat al Republicii Moldova „Limba Noastră”, fiind astfel ignorată „simbolica de stat” a autoproclamatei republici moldoveneşti nistrene.

„În acea zi am fost înconjuraţi de către miliţia transnistreană, dar am desfăşurat careul festiv arborând drapelul Republicii Moldova şi intonând imnul de stat al Republicii Moldova. A doua zi am venit la serviciu pe la ora 7.00, iar pe la 7.15 şi-a făcut apariţia şeful administraţiei locale Dubăsari. Cu un ton categoric m-a întrebat: „Cine v-a permis să arboraţi drapelul Republicii Moldova şi să intonaţi imnul?”. I-am răspuns că instituţia noastră se află sub jurisdicţia Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova şi că am primit indicaţii să aplicăm legislaţia privind simbolica Republicii Moldova. Eu n-am de gând să cer permisiune de la ei pentru a organiza diferite manifestaţii extraşcolare. Atunci el m-a ameninţat spunându-mi că dacă eu nu voi respecta legile aşa-numitei republici moldoveneşti nistrene voi avea mari neplăceri... şi dacă nu voi îndeplini poruncile lor - să nu am vreo speranţă că vom activa în continuare”.

Constantin Sucitu susţine că în anii precedenţi instituţia nu a avut probleme de acest gen, deoarece careul festiv se desfăşura în sala sportivă:

„Înainte timpul era urât. Ploua. De aceea noi organizam careul în sala sportivă, înăuntru... şi nu se auzea din stradă. De aceea ei nici nu ştiau de lucrul acesta”.

Premierul moldovean Vasile Tarlev a reacţionat, însă, destul de calm la acţiunile provocatoare ale regimului separatist:

„Evident că acele provocări care sunt întreprinse periodic ne deranjează pe toţi – vorbesc şi de Guvern, Preşedinţie şi Parlament. Noi nu le susţinem. Suntem cointeresaţi de a evita aceste acţiuni de destabilizare şi îi îndemnăm pe toţi cei implicaţi în aceste acţiuni să se abţină de la ele”.

Reamintim că în anul 2004, organele represive ale puterii de la Tiraspol au devastat şcolile româneşti din Tiraspol, Tighina şi Râbniţa, iar pe copiii de la Internatul din Tighina i-au izolat şi i-au ţinut fără apă şi mâncare timp de două săptămâni. Gimnaziul din satul Corjova nu a fost vizat în acele acţiuni provocatoare. Ulterior, însă, administraţia separatistă şi-a sporit influenţa în această localitate, pe care o consideră acum parte a Transnistiriei. Observatorii independenţi sunt de părere că ocupând acest sat, în care s-a născut şi a crescut Vladimir Voronin, regimul separatist vrea să-şi etaleze atitudinea sfidătoare faţă de preşedintele moldovean.