1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Smartphone-urile aduc profituri consistente operatorilor

Trendul ascendent pe care îl înregistrează vânzarea de smartphone-uri aduce câştiguri, prin ricoşeu, şi operatorilor germani de telefonie mobilă, care obţin profituri cu precădere din vânzarea pachetelor de date.

default

Smartphone-uri precum iPhone 4 aduc câştiguri operatorilor de telefonie mobilă

Principalii actori din branşa telefoniei mobile din Germania au toate motivele să se bucure, în contextul în care în ultimii ani s-au plâns constant de scăderea profitului.

La prima vedere, creşterea pieţei de telefonie mobilă pare a fi nelimitată. Anul trecut, abonaţii şi utilizatorii cartelelor prepaid ale operatorilor de telefonie mobilă au vorbit circa 180 de miliarde de minute, de două ori mai mult decât în 2005.

Conform statisticilor, anul acesta numărul apelurilor mobile ar putea fi egal cu cel al apelurilor efectuate prin intermediul telefoanelor fixe. În fiecare secundă, în Germania sunt trimise aproximativ 1300 de mesaje scurte (sms), trendul fiind, şi din acest punct de vedere, ascendent.

Mai mult, dat fiind faptul că fiecare al treilea telefon mobil cumpărat este un smartphone, a crescut semnificativ şi cererea pentru serviciile de date.

Tarife scăzute

În bilanţurile celor patru mari operatori de telefonie mobilă din Germania - Vodafone, Deutsche Telekom, E-Plus şi O2 există însă şi date mai puţin îmbucurătoare. Toate aceste concerne se plâng în principal din cauza scăderii semnificative a tarifelor de roaming, reduse la cererea Comisiei Europene.

Nu trebuie ignorată nici concurenţa din ce în ce mai acerbă de pe piaţa telefoniei mobile, care a dus la o scădere generală a preţurilor pentru serviciile de voce, dar şi de date. Aşa se face că anul trecut, clienţii companiilor de telefonie mobilă din Germania au avut facturi cu circa 17,2 la sută mai mici faţă de anul 2005.

În tot acest timp, în Germania a câştigat foarte mult teren conceptul de "flatrate", practic o extra-opţiune care îţi oferă la alegere, contra unei sume fixe lunare, apeluri nelimitate într-o anumită reţea sau în toate, trafic de date nelimitat sau diverse alte servicii.

Această nouă "obişnuinţă" a clienţilor a dus la o stagnare a nivelului de profit şi pune la grea încercare imaginaţia departamentelor de marketing ale companiilor. Concernele se văd nevoite să ofere servicii inovatoare pentru care abonaţii şi utilizatorii sunt dispuşi să scoată bani din buzunar.

Cu toate acestea, investiţiile anuale în infrastructură ale operatorilor se ridică la suma de aproximativ două miliarde de euro. Asociaţia germană a branşei telefoniei mobile spune că în următorii ani aceste investiţii vor fi de până la 10 miliarde de euro, fiind destinate mai ales extinderii noii tehnologii LTE, care permite un transfer foarte rapid al datelor.

Una peste alta, în pofida căderii libere a tarifelor şi a investiţiilor de miliarde, telefonia mobilă rămâne o afacere foarte profitabilă.

Autor: Vlad Drăghicescu / tagesschau.de

Redactor: Petre M. Iancu