Slăbiciunea vestului

În siajul acestui declin, democraţiile de tip occidental se resimt şi se restrâng numeric, iar regimurile autoritare, dictatoriale şi totalitare s-au întărit considerabil. Consolidarea unor regimuri extremiste nu vizează doar componenta lor politică şi militară ci, uneori, şi mai cu seamă în statele care dispun de petrol, precum Iranul, şi cea economică.

Concomitent s-a amplificat pericolul islamismului extremist.

Nu e un secret, după cum sublinia recent expertul israelian Barry Rubin, că, din pricina SUA, sancţiunile impuse Iranului au rămas fără efect.

Pentru a impune aceste sancţiuni în Consiliul de Securitate ONU, oficialii din Washington le-au promis ruşilor, chinezilor şi turcilor că vor închide ochii în faţa încălcărilor embargoului de care se fac vinovaţi oamenii Moscovei, Ankarei şi Beijingului.

În plus, preţul ţiţeiului a explodat, Iranul face afaceri rentabile cu vecinii săi asiatici şi africani iar slăbirea statelor arabe orientate spre vest, care au fost decapitate de recentele revoluţii din Tunisia şi Egipt, îi satisface profund pe aiatolahi.

În schimb, revoluţiile arabe n-au reuşit să disloce tirani, net mai sângeroşi decât Hosni Mubarak. La cârmă a reuşit să se menţină în Siria, de pildă, până una alta, clanul Assad. Cu ajutorul serviciilor sale secrete care nu ezită să masacreze protestatari civili, cu sprijinul Iranului şi al Turciei ,regimul de la Damasc pare în stare să mai supravieţuiască multă vreme.

Dictatura lui Assad profită în context şi de slăbiciunea americană, devreme ce SUA nu se arată în stare să aplice o politică activă de schimbare a regimului sirian, în ciuda sprijinului pe care acesta din urmă îl acordă unui mare număr de grupări extremiste şi a rolului său nefast în Liban.

În timp ce sub actuala ei conducere islamistă, Turcia, stat membru al NATO îşi arestează în serie ziariştii, violând libertatea presei, politica ei externă a virat-o clar şi fără echivoc spre o alianţă cu Iranul islamist. Dar America pare a nu avea replică la această trecere cu arme şi bagaje a Ankarei din tabăra occidentală în cea virulent anti-occidentală.

Ar fi fost vital, fireşte, ca puterile europene să compenseze actuala anemie americană. Din păcate, sunt însă dezbinate sau chiar certate la cuţite şi asediate de mişcări populiste şi xenofobe din ce în ce mai puternice. Atitudinea lor contradictorie şi ezitantă în faţa revoluţiilor arabe şi a consecinţelor lor, cât şi lipsa lor de fermitate în faţa extremismului islamist intern şi extern sunt cât se poate de elocvente. În aceste condiţii, nu se întrevede nici o soluţie pentru cele mai presante probleme ale lumii contemporane. Se întrezăreşte în schimb rapida lor agravare.

Autor: Petre M. Iancu

Redactor: Rodica Binder