1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Situaţie incertă în Japonia

Reactoarele avariate ale centralei Fukushima Daiichi pun din nou pe jar specialiştii niponi, după ce, zilele trecute, răcirea acestora cu apă de mare părea a-şi arăta, în sfârşit, roadele.

default

Situaţia de la centrala Fukushima rămâne extrem de incertă. Operatorul acesteia, compania de electricitate Tepco, încearcă în continuare, din răsputeri, să remedieze avariile apărute la reactoarele instalaţiei nucleare în urma cutremurului şi a tsunamiului din 11 martie. Din păcate, la scurt timp după ce veştile păreau a fi, în sfârşit, îmbucurătoare, unul din reactoare a început din nou să fumege. Şi din acest motiv, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a trimis oameni la faţa locului care măsoară permanent nivelul radiaţiilor din regiune.

"Multe defecţiuni au fost remediate, însă situaţia de la Fukushima rămâne în continuare tensionată. În interiorul centralei măsurătorile indică un nivel ridicat de radiaţii", spune Graham Andrew, reprezentantul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică în Japonia.

Probleme persistente

Din cauza încălzirii barelor de combustibil nuclear, apa continuă să se evapore rapid, motiv pentru care pompierii niponi toarnă fără încetare apă peste aceste elemente. Un purtător de cuvânt al Agenţiei Nipone pentru Siguranţă Nucleară şi-a manifestat speranţa ca până miercuri va fi reluată alimentarea cu energie electrică la centrala Fukushima. Dacă sistemele de răcire a reactoarelor vor fi repuse în funcţiune, situaţia s-ar putea normaliza în câteva ore.

Veştile liniştitoare ale guvernului de la Tokio par însă a nu mai fi crezute fără rezerve de populaţie. Din ce în ce mai mulţi oameni sunt îngrijoraţi de ameninţarea invizibilă a radioactivităţii. Este drept că guvernul face tot ce poate pentru a răspunde cât mai cuprinzător întrebărilor venite de la populaţie, însă administraţia niponă pare a fi pe alocuri depăşită de această criză, cea mai mare de după cel de-al doilea război mondial. Un ministru din cabinetul nipon se pare că a lansat mai multe ameninţări la adresa pompierilor, care ar fi intenţionat să îşi întrerupă la un moment dat operaţiunile la Fukushima. Premierul nipon Naoto Kan şi-a cerut de altfel scuze pentru acest incident.

Deocamdată, singurele informaţii care par să se confirme sunt cele privitoare la gradul ridicat de radioctivitate măsurat în apa mării, de-a lungul coastei Japoniei. Compania Tepco a colectat probe din apa mării la 100 de km distanţă de centrala Fukushima. Rezultatele testelor indică faptul că apa mării este contaminată cu substanţe radioactive, concentraţia acestora fiind de 25 de ori mai mare decât limita prevăzută de autorităţi.

Autor: Nils Kinkel / Vlad Drăghicescu

Redactor: Medana Weident

Vă mai recomandăm