1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Situaţia romilor din Franţa: între integrare şi dezintegrare

Prezenţa primilor romi în Franţa a fost consemnată în secolul al XV-lea. Acest grup etnic se luptă şi azi împotriva discriminării şi condamnă tratamentul dur la care sunt supuşi noii imigranţi din Europa de Est.

Fotografia alb-negru arată un grup restrâns de oameni. Copiii stau pe pământ aproape de o sobă şi se uită miraţi în obiectiv. Bărbaţi şi femei, toţi cu păr închis, s-au grupat în jurul unor chitarişti. În fundal se poate ghici o căruţă cu coviltir. Baro, în vârstă de 36 de ani, a încercuit cu alb chipul bunicului său, şi-l arată pe chitaristul cu ţigara în colţul gurii. Este Django Reinhardt, întemeietorul jazz-ului european şi membru al marii familii franco-belgiene Manouche. Aceasta s-a stabilit în vestul Europei din secolul XV.

La fel ca şi Django Rheinhardt, Baro a copilărit în orăşelul Montreuil din apropiere de Paris. Cu câţiva ani în urmă a cunoscut-o pe Kake. Ulterior au descoperit că şi bunicul ei figurează în aceeaşi fotografie. Astăzi cântă împreună HipHop şi mixează ritmuri cu sunet de chitară şi vioară. Din texte răzbate mândria de a face parte din etnie şi supărarea provocată de discriminare, mai ales de când fostul preşedinte Nicolas Sarkozy a ordonat, în 2010, închiderea a zeci de tabere de romi. "În timpul lui Sarkozy, oamenii au început să creadă că se poate spune ţigan împuţit pe drept cuvânt. Când preşedintele spune că ţiganii sunt cu toţii hoţi, că fură din pruncie şi trebuie băgaţi la închisoare, oamenii îşi zic că aşa trebuie să fie, de vreme ce preşedintele spune asta."

Francezi de categoria a doua

Numele Sarkozy dă frisoane tutuor romilor din Franţa. Nu numai celor 20.000 de imigranţi din România şi Bulgaria, ale căror tabere improvizate sunt periodic închise de poliţie. Climatul s-a înrăuităţit şi pentru oameni ca Baro sau Kake, ale căror familii trăiesc deja de secole în Franţa. Ei au cetăţenie franceză dar se simt adesea cetăţeni de mâna a doua. "Copiii mei merg la şcoală şi acolo colegii nu ştiu că noi facem parte din clanul Manouche. Nu fiindcă ne-ar fi ruşine, ci fiindcă nu vrem să fie batjocoriţi pentru asta" explică Baro. Kake a adăugat: " Şi când cauţi de lucru este la fel. Dacă spui că eşti ţigan sau Manouche, atunci nu te angajează. Sau suntem supravegheaţi. Şi dacă lipseşte ceva pe undeva, e clar că vina ne aparţine nouă, din oficiu."

Artistul Gabi Jimenez trăieşte de 30 de ani într-o rulotă. Povesteşte cât îi este de greu să găsească locuri de parcare pentru casa sa pe roţi. La nivelul Europei de vest, numai în Franţa, Belgia şi Marea Britanie mai există un număr important de "nomazi moderni". În Franţa, numărul lor este estimat la 250.000, dintre care o cincime sunt romi. Rulotele lor sunt adesea mai confortabile decât o locuinţă. Potrivit legii, fiecare comună franceză cu peste 5.000 de locuitori este obligată să amenajeze o parcare pentru rulote. Nici jumătate din comune nu se achită de această obligaţie, deşi ar încasa taxe de parcare. De la începutul secolului XIX, nomazii erau obligaţi să poarte la ei un "carnet de călătorie", în care să fie trecut itinerariul complet, verificat şi ştampilat o dată la trei luni de poliţişti. Abia cu un an în urmă a fost modificată această lege discriminatorie, în sensul că nu mai trebuie prezentată la poliţie decât o dată pe an.

Sociologul Olivier Peyroux se ocupă de mai mult timp de particularităţile romilor. El constată dorinţa tinerei generaţii de a se integra în societatea franceză şi cultivarea tradiţiilor proprii. "Căsătoria cu un gagiu, deci cu un francez, nu este mereu bine văzută", explică el. Baro şi Kake vor să dea mai departe copiilor valorile moştenite din strămoşi, dar în versiunea 2013. "O cultură este pentru asta făcută, să rămână vie. Chitara, fustele înflorate, focul de tabără şi căruţa cu coviltir nu mai există. Acele vremuri au trecut", spune Baro. Urmaşii lui Django Rheinhardt merg în continuare pe drumul lor, plin de neprevăzut.